Companii Stiri

Romanii au baut mai multa bere

5 apr. 2016 2 min

Romanii au baut mai multa bere

Reading Time: 2 minute

Anul trecut, piata berii a atins un volum de 15,8 milioane de hectolitri, in crestere cu 6,5% fata de anul 2014. Un trend pozitiv a inregistrat si consumul pe cap de locuitor, care a urcat la 80 de litri de la 74 de litri la cat se situa in 2014.

Anul trecut a fost unul bun pentru piata berii din Romania. Exporturile de bere au inregistrat o usoara crestere, de 0,2 milioane de hectolitri, atingand o valoare de 0,5 milioane de Hl, potrivit unui raport dat astazi publicitatii de Asociatia Berarii Romaniei. Tot potrivit acestuia, importurile au scazut in 2015 cu 0,1 milioane de Hl fata de 2014, atingand  0,35 milioane Hl. Volumul pietei berii a atins 15,8 milioane de hectolitri in 2015, in crestere cu 6,5% fata de anul anterior.

“Contextul favorabil creat la nivelul intregii tari anul trecut, printr-o evolutie pozitiva a indicatorilor economici ai Romaniei, si-au pus indiscutabil amprenta asupra vietii de zi cu zi a romanilor, implicit asupra deciziilor lor de consum. Astfel, mai multi romani au ales sa savureze o bere in momentele placute petrecute alaturi de cei dragi. Dupa un prim semestru 2015 care ne indica o evolutie pozitiva a pietei, rezultatele finalului de an ne-au confirmat asteptarile”, spune Igor Tikhonov, Presedintele Asociatiei Berarii Romaniei.  

Productia de bere ramane unul dintre factorii importanti in generarea cresterii economice la nivelul Romaniei, in special datorita caracterului sau national: peste 97% din berea consumata in Romania este produsa local, iar peste 70% dintre materiile prime agricole folosite pentru producerea berii provin chiar din Romania. Ca o consecinta imediata a acestui fapt, la nivelul intregii tari, sectorul berii genereaza direct si indirect peste 84.900 de locuri de munca.

“Anul trecut a constituit o baza solida pentru piata berii. Speram ca aceasta sa permita sectorului berii sa aiba in continuare o contributie sustinuta la economia Romaniei. Berea trebuie sa ramana un element cheie, atat in generarea de crestere economica, cat si in completarea momentelor placute pe care le petrecem alaturi de cei dragi”, spune Constantin Bratu, Director general al Asociatiei Berarii Romaniei.

Foto: Dreamstime

Array

Lasă un răspuns

Articole pe aceeași temă: