„Pitch Yourself for Social Media in 2025”, tema ediției 69 a SocialPedia
Reading Time: 2 minute„Pitch Yourself for Social Media in 2025” este tema ediției 69 a SocialPedia. Evenimentul este dedicat tuturor pasionaților lumii digitale și se va organiza pe 8 aprilie 2025, de la ora 18:30, la Restaurant Monarh din București.
Speakerii acestei ediții sunt Diana Cosmin, Mariana Romanică și Ioana Maria Alexandra.
Într-o lume digitală în continuă schimbare, prezența în social media este despre construirea unei identități puternice și autentice. Indiferent dacă ești antreprenor, creator de conținut sau influencer, abilitatea de a te prezenta clar, convingător și memorabil în online este esențială.
Algoritmii platformelor sociale evoluează, iar publicul devine tot mai selectiv. Este important să știi să îți faci propriul pitch în social media, să conturezi mesajele corecte și să te poziționezi pentru audiența ta. Totul, pentru a construi o comunitate care să rămână alături de tine pentru conținutul pe care îl faci.
La SocialPedia 69, vom discuta despre cum să creezi conținut bun pentru nișa ta și cum să-ți prezinți povestea. Cele trei invitate ale noastre te vor purta într-o călătorie despre autenticitate, originalitate și un strop de fashion. În plus, vei descoperi povești reale despre cum poți să-ți creezi comunități relevante, chiar dacă ești creator de nișă.
Printre temele abordate se află:
- Cum comunici în social media atunci când ești creator/influencer de nișă?
- Cum îți faci strategia de conținut? De ce lucruri ții întotdeauna cont?
- Cum te pitch-uiesti pe tine, în fața comunității și a potențialilor clienți/potențialelor branduri?
- Cum îți alegi ținutele pentru conținutul în social media? Dar pentru evenimentele la care participi?
- Cât de important este să îți conturezi o imagine relevantă în social media prin content?
- Cum descoperi ce ți se potrivește din punct de vedere vestimentar? Și cum aplici aceste informații în social media, pentru prezența ta?
- Cum începi să-ți conturezi, per total, brandul personal în social media?
„SocialPedia a devenit, în timp, un punct de referință pentru toți cei care își doresc să fie mereu la curent cu cele mai relevante tendințe din digital. La această ediție, ne concentrăm pe un aspect esențial pentru oricine vrea să aibă succes în social media: cum să te prezinți și să te diferențiezi într-un mediu din ce în ce mai competitiv. Ne bucurăm să avem alături de noi trei specialiste cu o experiență vastă, care vor oferi participanților insight-uri valoroase despre autenticitate, strategie de conținut și impact vizual.”, declară organizatoarele evenimentului.
Înscrierile gratuite se fac aici: https://socialpedia.ro/socialpedia-69/
Urmăriți Revista Biz și pe Google News. Abonamente Revista Biz


