Finanțe Stiri

Platiti cu smartphone-ul?

3 iun. 2016 5 min

Platiti cu smartphone-ul?

Reading Time: 5 minute

plati smartphoneDaca tot il luam peste tot, de ce sa nu-l transformam si in instrument de plata? Nu-i de mirare ca platile cu telefonul mobil au devenit motorul principal al platilor electronice, iar viitorul banilor se anunta a fi tot mai digital.  

Chei, portofel, mobil – greu veti gasi pe cineva care sa plece de acasa fara aceste trei lucruri. Dar, in curand, s-ar putea sa nu mai fie nevoie de portofel, fiindca acesta se va muta cu carduri si bagaje in telefonul mobil. Smartphone-ul a devenit indispensabil in ultimii ani, astfel ca shoppingul mobil, de oriunde si oricand, impreuna cu optiunea de plata simplificata, are din ce in ce mai multi adepti. In Romania, una din zece tranzactii este realizata cu cardul, iar 30% dintre tranzactiile facute cu cardul revin dispozitivelor mobile, potrivit datelor Netopia mobilPay. Nu pare mult, dar daca ne uitam la datele din Statele Unite si Marea Britanie, unde aceasta rata este de aproximativ 35-40%, cresterea este impresionanta.

Aproape 40.000 de romani sunt utilizatori de mobile wallet, iar plata medie este de 60 de lei, potrivit Netopia mobilPay. Reprezentantii companiei spun insa ca valoarea medie cheltuita de pe un dispozitiv iPhone este mai mare decat valoarea medie cheltuita de pe orice alt dispozitiv mobil. In cazul platilor prin SMS, valorile sunt mai mici de 4 euro, iar cele mai multe dintre acestea au fost facute pentru cumpararea biletelor de cala­torie pentru transportul in comun. Anul trecut, valoarea platilor prin SMS a ajuns la aproape 8 milioane de euro. Numarul de romani utilizatori frecventi de plata cu cardul online este estimat de PayU la circa 400.000, iar platile sunt in crestere. In primul trimestru, platile cu cardul au crescut cu 61%, adica de doua ori media cresterilor din anii trecuti, iar PayU a crescut cu 66%.

Adoptia platilor digitale continua sa creasca la nivel global, MasterCard prognozand ca, pana in 2020, 38% din totalul platilor realizate la nivel european vor fi digitale. Estimarile companiei se bazeaza pe evolutia platformei MasterCard Digital Enablement Service (MDES), care transforma orice device in instrument de plata prin tehnologia de tokenizare sigura si standardizata. Lansata in SUA in 2014 cu Apple Pay, platforma MDES este utilizata in 18 tari europene de emitenti de card si operatori de portofele digitale. Google, un alt operator de portofel digital care utilizeaza MDES, si-a anuntat recent intentia de a lansa Android Pay in Marea Britanie.

Boom in zona contacless

Potrivit datelor Bancii Nationale a Romaniei, piata cardurilor din Romania a ajuns la sfarsitul primului trimestru al acestui an la 15,13 milioane de carduri, dintre care 11,19 milioane sunt active, 12,5 milioane cu functie de debit si 2,5 milioane sunt carduri de credit. Doar 10% dintre cardurile active sunt insa folosite pentru platile online si, asa cum era de asteptat, jumatate dintre platile facute cu cardul sunt in Bucuresti.

Unu din cinci romani utilizeaza cardul pentru plata cumparaturilor cu valori mai mici de 10 lei, arata rezultatele unui studiu MasterCard, care a analizat comportamentul de utilizare a cardurilor in Romania. Cele mai uzuale plati cu cardul sunt de valoare mica, trei sferturi dintre participantii la studiu afirmand ca, de regula, utilizeaza cardul pentru achizitionarea unor cum­paraturi de pana la 75 de lei. Tendinta este incurajatoare si arata o schimbare de mentalitate la nivelul pietei locale: migrarea dinspre numerar inspre platile electronice pare sa-si faca loc in comportamentul de consum al romanilor, daca luam in considerare faptul ca 85% dintre respondenti afirma ca utilizeaza cardul pentru plata cumparaturilor curente. De altfel, 4 din 5 romani prefera folosirea cardurilor pentru ca evita sa poarte numerar asupra lor, in timp ce 67% apreciaza usurinta cu care sunt realizate platile in acest fel.

Romanii utilizeaza cardurile tot mai des pentru plata cumparaturilor cotidiene. In decembrie 2015, numarul celor care efectuau zilnic plati cu cardul era cu 45% mai mare fata de luna martie a aceluiasi an. Rezultatul arata o evolutie a pietei, sustinuta si de faptul ca ponderea romanilor care detin un card bancar a fost in crestere pe parcursul lui 2015, ajungand in luna decembrie pana la 95% in randul adultilor care locuiesc in zonele urbane din Romania si care folosesc internetul.

Boomul anului trecut in piata de carduri din Romania apartine insa segmentului contactless. Simpla, rapida si sigura, contactless devine una dintre metodele preferate de plata ale utilizatorilor de carduri. Intre primul si ultimul trimestru ale anului trecut, ponderea celor care spuneau ca obisnuiesc sa faca plati contactless a crescut cu 160%. In decembrie 2015, patru din zece respondenti se declarau obisnuiti sa efectueze plati contactless, confirmand tendinta de crestere in popularitate a acestei metode de plata.

In Europa, numarul terminalelor care accepta plati contactless a crescut cu 23%, de la 2,6 milioane la finalul lunii aprilie 2015 la peste 3,2 milioane la sfarsitul lunii aprilie 2016, potrivit reprezentantilor Visa, care apreciaza ca in conditiile in care majoritatea terminalelor de plati nou instalate de la inceputul acestui an sunt contactless, cresterea va continua sa se accelereze si va sustine obiectivul ca toate terminalele POS din Europa sa accepte plati contactless pana in 2020.

Popularitatea platilor contactless a fost sustinuta prin adoptarea acestei tehnologii de catre comerciantii unde consumatorii fac plati zilnice. Numarul platilor contactless a crescut de peste doua ori la principalele categorii de comercianti din Europa, inclusiv la supermarketuri (+119%), restaurante (+153%), marile magazine de retail (+146%), benzinarii (+177%), farmacii (+130%) si furnizorii de servicii de divertisment si timp liber (207%).

“Europa Centrala si de Est a inregistrat in ultimii doi ani o dezvoltare extraordinara a platilor contactless. Penetrarea contactless in totalul platilor electronice a continuat sa se dezvolte in statele ECE campioane in ceea ce priveste aceasta tehnologie – Cehia, Polonia si Slovacia, in timp ce Romania, Croatia, Slovenia si Ungaria recupereaza rapid avand in vedere ca platile contactless aproape ca nu existau in urma cu doi ani. De exemplu, in Romania, 1 din 10 plati cu cardul procesate de Visa este contactless in acest moment”, a declarat Catalin Cretu, director general pentru Romania, Croatia, Slovenia si Malta in cadrul Visa Europe. Ponderea platilor contactless in totalul tranzactiilor la POS procesate de Visa la nivel european a crescut de la 1/60 in 2013 la peste 1/5 in prezent.

In Romania sunt vizibile si rezultatele campaniilor de educatie financiara, de vreme ce doar 12% dintre respondenti spun ca nu stiu sau nu sunt obisnuiti sa plateasca prin intermediul cardului. Gradul scazut de penetrare a platilor cu cardul in Romania poate fi atribuit in mare parte infrastructurii reduse de acceptare, 41% dintre respondenti invocand acest motiv atunci cand au fost rugati sa mentioneze de ce nu utilizeaza cardul la plata.

In ceea ce priveste avantajele pla­tilor online, romanii apreciaza usu­rinta, simplitatea si siguranta platilor cu cardul pe internet. Astfel, 57% au mentionat ca principal avantaj al platilor online cu cardul faptul ca astfel pot face plati oricand si de oriunde doresc. Pe de alta parte, securitatea datelor si increderea in unele pagini ale comerciantilor, desi intr-o usoara scadere, raman principalele preocupari ale utilizatorilor de carduri din Romania cand vine vorba de efectuarea cumparaturilor online.

 

Lasă un răspuns

Articole pe aceeași temă: