Privileg Catering: Business cu gust și spirit antreprenorial
Reading Time: 7 minuteCu o experiență de peste 30 de ani în antreprenoriat, Anca Mitu, fondatoarea Privileg Catering și Cortina Garden, a învățat că succesul nu se construiește peste noapte, ci pas cu pas, cu muncă, perseversență și curajul de a inova, reușind să ridice de la zero afaceri solide într-un domeniu mereu în schimbare. Alături de ea a fost mereu o echipă inimoasă, formată după chipul și asemănarea antreprenoarei.
Antreprenoriatul nu era un cuvânt la modă în urmă cu peste 30 de ani, când a făcut Anca Mitu primii pași în lumea afacerilor. Pe atunci, economia românească abia învăța să respire singură, poveștile de succes cu lideri inspiraționali practic nu existau încă în România, iar cei care se încumetau să deschidă o mică afacere învățau business din propriile greșeli. Iar despre viziune și strategie pe termen lung nu se punea problema.
Poate că astăzi, când găsim răspunsuri la mai toate întrebările despre antreprenoriat pe telefonul mobil, scenariul de mai sus pare rupt dintr-un film horror pentru orice investitor sau antreprenor, însă era realitatea din mediul de business al anilor ’90, perioada de zori a serviciilor, inclusiv începuturile cateringului în România.
Sarea și piperul în antreprenoriat
Povestea de succes a Privileg Catering are un început oarecum timid. La jumătatea anilor ’90, când tot mai multe firme își deschideau încet-încet birouri în București, Anca Mitu s-a gândit să producă sendvișuri și salate pe care să le livreze angajaților companiilor proaspăt înființate.
„Spațiul în care lucram era precar și oamenii cu care lucram erau din alte domenii, nu erau bucătari. Fiecare făcea ce putea și ce știa. Am început să mă gândesc la viitorul afacerii mele după aproximativ o jumătate de an de activitate. Viziunea era mai degrabă o încercare de a ghici încotro să mă îndrept”
Anca Mitu, fondatoarea Privileg Catering și Cortina Garden
În ciuda provocărilor zilnice, calitatea produselor și perseverența Ancăi Mitu s-au tradus prin creșterea rapidă a numărului de comenzi și a echipei Privileg: în numai doi ani de la lansare, micul business oferea deja servicii zilnice de lunch delivery pentru 2.000 de persoane, devenind astfel una dintre primele firme de catering profesionale din România.
La jumătatea anilor ’90, piața de catering era aproape inexistentă, iar astăzi vorbim despre o piață importantă și competitivă, cu sute de jucători. În toți acești ani au avut loc o serie lungă de transformări și, în prezent, se poate vorbi despre o piață matură și de un sector al evenimentelor vibrant, cu o cerere tot mai mare pentru experiențe unice de catering.

„Când am început businessul Privileg, nici nu-mi imaginam că acesta va fi o aventură care mă va duce atât de departe. Eram doar eu și o echipă mică, învățam împreună rețete, descopeream gusturi, ne poticneam în te miri ce. Trăiam voluptatea necunoscutului și fiecare nouă zi era o provocare. Am făcut planuri de dezvoltare care ne-au dat motivație. Am construit pas cu pas o afacere dinamică, care ne-a adus multe satisfacții. Și nu am avut nicio zi în care să mă plictisesc”
Anca Mitu, fondatoarea Privileg Catering și Cortina Garden
Privilegiul unui vis împlinit
Chiar dacă primele amintiri cu mâncare sunt oarecum difuze pentru Anca Mitu, totuși acestea sunt pline de ideea unui gust minunat. Mâncarea făcută de mama și de bunica sa, prăjiturile delicioase ale unei mătuși s-au transformat în senzații ce au dezvoltat în Anca fascinația pentru idealul de mâncare perfectă. Iar acest „ingredient” stă la baza rețetei succesului Privileg Catering, care de mai bine de 15 ani este Furnizor al Casei Regale. Mai mult, compania a fost desemnată cea mai bună firmă de catering din România vreme de șapte ani la rând.
Privileg Carering s-a transformat constant, a păstrat esențele și a inovat mult. Astăzi, compania oferă meniuri diverse, de la preparate tradiționale românești până la rețete internaționale reinterpretate, mai ales că astăzi cei mai mulți dintre clienți vor un meniu modern.

Ca să vă faceți idee, anul trecut a fost unul plin pentru sectorul evenimentelor, cu o cerere tot mai mare pentru servicii de catering. În ciuda unor neliniști economice și politice, ultima perioadă de timp a fost marcată de o mulțime de evenimente. Companiile au nevoie de vizibilitate, de momente frumoase pe care să le ofere propriilor angajați, partenerilor sau clienților, iar Privileg Catering a răspuns acestei cereri prin dezvoltarea unor pachete de evenimente, complet personalizate, de la selecția meniului, la aspecte decorative și entertainment.
Privileg Catering a avut o creștere constantă în toți cei 30 de ani de activitate cu două ruperi ale drumului ascendent: în timpul crizei financiare din 2008 și în perioada de pandemie. „Pandemia a fost o perioadă tristă și proastă. Și cu cât trece timpul, cu atât pare mai greu să mă gândesc la acea perioadă. Noi am pregătit mâncare pentru clienții noștri, mâncare pe care le-o trimiteam acasă”, își amintește Anca Mitu.
Planuri mari pentru Privileg
Antreprenoarea are planuri importante pentru viitor, pe agenda strategică a Ancăi Mitu fiind dezvoltarea firmei atât în interior cât și abordarea altor zone de business. Principalele obiective sunt creșterea calității produselor și creșterea vânzărilor. Un aspect foarte actual care o preocupă pe fondatoarea Privileg Catering este și scăderea risipei de mâncare, ceea ce se traduce în final prin risipă de resurse. Pentru ca aceste planuri să devină realitate cât mai repede, antreprenoarea a investit în echipamente, dar și în programe de training pentru angajați.

„Călătoria continuă – cu aceeași pasiune și aceeași dorință de a face fiecare experiență memorabilă. Ne propunem, pentru 2025, să materializăm rezultatele spectaculoase ale proiectelor pe care le avem în desfășurare, să începem implementarea planului de expansiune pe care îl pregătim încă din 2023 și să întâmpinăm anul cu aceeași suplețe când vine vorba de schimbare. Și, desigur, să continuăm să fim prima alegere în materie de catering pentru evenimentele mari”, spune Anca Mitu, fondatoarea Privileg Catering, o companie care a înregistrat o cifră de afaceri de 2,9 milioane de euro în 2023.
Pentru Anca Mitu, trecerea de la un business din piața de catering la deschiderea unei locații dedicate evenimentelor corporate nu a fost o schimbare bruscă, ci o evoluție firească. Munca în domeniul catering înseamnă mai mult decât preparate gustoase, presupune organizare, atenție la detalii, adaptare la nevoile clienților și mai ales crearea unor experiențe memorabile. Dacă stăm să ne gândim puțin, exact aceleași elemente sunt esențiale și atunci când construiești un spațiu de evenimente.
În spatele cortinei
De-a lungul anilor, lucrând cu un număr mare de companii, Anca Mitu a ajuns să înțeleagă foarte bine așteptările mediului corporate din România: profesionalism, eficiență, dar și o atmosferă care să stimuleze colaborarea și networkingul de calitate. Motiv pentru care deschiderea unui spațiu dedicat evenimentelor a venit ca un pas logic pentru Anca Mitu. Așa a luat naștere, în 2007, Cortina Garden, primul spațiu de evenimente corporate din România, un loc în care Anca Mitu aducea gustul și experiența evenimentelor trecute în propria locație.
La jumătatea lunii iulie, echipa revistei Biz a fugit de canicula din București și și-a mutat redacția, pentru o zi, la Cortina Garden, unde am descoperit un spațiu generos de peste 8.000 de metri pătrați, aflat pe malul lacului, cu piscină și preparate gustoase produse de echipa Ancăi Mitu de la Privileg Catering.

Cortina Garden are două săli elegante în mijlocul unei grădini superbe, trei terase și o vilă cu cinci dormitoare, care fac din acest spațiu locația perfectă pentru orice fel de evenimente, inclusiv pentru activități de team building cum a fost în cazul #BizTeam. Cortina Garden se întinde pe o proprietate vastă, într-un decor natural ce oferă eleganță și intimidate pentru cele mai importante evenimente, fie că sunt din viața personală, fie din cea profesională. Numele domeniului are o dublă semnificație. Prima este o invitație la un spectacol de neuitat, iar cea de-a doua face referire la „cortina” verde ce înconjoară întregul domeniu, un amestec spectaculos de copaci, plante, arbuști și flori atent selecționate de un arhitect și artist peisagist.
Proprietatea oferă și o varietate de spații exterioare pentru evenimente sezoniere: de la piscină și o zonă de barbeque, până la terase, un spațiu de luat masa în aer liber, un ponton care seamănă cu o scenă de teatru, chiar pe lac, la doar câțiva pași de clădirea principală.

Echipa revistei Biz a petrecut o zi caniculară „în spatele cortinei verzi”, unde am reușit să descoperim nu numai liniștea de care aveam nevoie înainte de o toamnă încărcată sau preparate excelente și servicii pe măsură, ci povestea antreprenorială savuroasă a unui om care a învățat să aibă răbdare și a înțeles că fără perseverență, o echipă bună în spate și optimism nu poți avea rezultate excelente. Și, poate cel mai important, echipa Biz a învățat de la Anca Mitu ce înseamnă să te trezești aproape în fiecare dimineață cu emoții, să nu percepi mereu oboseala și să nu te sperie obstacolele. Iar atunci când simți că nu mai poți, totuși să găsești energia să nu te oprești și să mai faci câțiva pași.
Povestea Ancăi Mitu arată că atunci când pasiunea se împletește cu muncă susținută și curajul de a acționa, visurile prind încet-încet contur. De la primele experiențe în catering până la deschiderea unei locații de evenimente corporate, fiecare etapă din drumul antreprenoarei a fost construită cu răbdare, sacrificii și determinare. Iar succesul Ancăi Mitu este dovada că indiferent de provocări, cu perseverență, cu încredere în propria viziune și echipă, orice vis poate prinde aripi.
Articolul a fost inițial publicat în Biz nr. 397 (1 – 20 septembrie 2025). Dacă dorești să primești Revista Biz prin curier, abonează-te aici.
Urmăriți Revista Biz și pe Google News. Abonamente Revista Biz