Companii Management

Profesorul de business

7 oct. 2015 4 min

Profesorul de business

Reading Time: 4 minute

Ceea ce trebuia sa fie un mandat de doi ani in Rusia, s-a transformat intr-o cariera de succes de aproape doua decenii. Silviu Popovici a renuntat la profesorat, a patruns in mediul de business si, cinci ani mai tarziu, ateriza in Siberia, la -38 de grade. Astazi, este CEO al PepsiCo Rusia, Ucraina si CIS si se afla in fruntea operatiunilor celei mai mari afaceri din industria ruseasca de FMCG.

Au trecut aproape 20 de ani, dar Silviu Popovici isi aminteste acel moment ca si cum s-ar fi petrecut ieri. Era luna ianuarie si tocmai aterizase, impreuna cu sotia sa, Ina, in Novosibirsk, Siberia. Afara erau -38 de grade Celsius si prin mintea lui Silviu Popovici incepeau sa se perinde fel si fel de intrebari: „Ma voi integra?”, „Sotia mea se va simti confortabil traind in Rusia?”. Nu lasa sa se arate, dar recunoaste ca era extrem de stresat, cel putin in primele luni de la venirea in Rusia. La scurt timp dupa ce a ajuns in Novosibirsk si s-a mutat intr-un apartament modest, intr-unul dintre cartierele orasului, Silviu Popovici a fost nevoit sa plece intr-o calatorie de business, timp de patru zile.

„Am lasat-o pe Ina singura, cu un frigider gol si echivalentul a sase lei”, isi aminteste Silviu Popovici, CEO al PepsiCo Rusia, Ucraina si CSI. „In acea vreme, ea nu vorbea deloc rusa, doar un pic de engleza si nici nu erau telefoane mobile. Din fericire, instinctul ei de supravietuire a fost foarte bun: a iesit din apartament, a gasit un magazin deschis, a stat la o coada lunga in spatele unui camion, a cumparat pâine si unt, a gasit drumul inapoi la apartament si a rezistat citind carti pâna când am ajuns inapoi. Si astazi incerc sa imi explic cum am putut fi atât de neglijent. Singura explicatie este nivelul de stres”, povesteste Silviu Popovici pentru Biz.

Si nivelul ridicat de stres era cat se poate de justificat. Lasase in Bucuresti un job de vis, dupa cum il numeste chiar el, cu un program fix, care ii oferea timp sa iasa in oras in fiecare seara si sa calatoreasca la fiecare sfarsit de saptamana. Cu toate acestea, nu se vedea lucrand pentru tot restul carierei de la 9 la 5, ci simtea nevoia de un mediu mai dinamic si mai provocator. Exact cum se contura o propunere venita din Rusia, din partea fostului sau sef, care deja lucra in statul de la est. A acceptat provocarea, fara sa stea pe ganduri.

Silviu Popovici isi aminteste si astazi reactia socrului sau, cand i-au spus ca vor pleca spre Rusia, in acele vremuri, cand era foarte comun ca un tanar sa emigreze in Canada sau Germania. „Eram proaspat casatoriti si locuiam intr-un apartament inchiriat. Stilul nostru de viata nu ne permitea deloc sa economim. La vremea respectiva, creditele ipotecare erau inabordabile. Planul a fost sa lucram doi ani in strainatate, sa castigam suficienti bani pentru a cumpara un apartament si sa ne intoarcem in Romania. Chiar ne-am cumparat un apartament trei ani mai tarziu, dar dupa 19 ani suntem tot in Rusia. Inca mai avem primul apartament”, povesteste CEO-ul PepsiCo Rusia, Ucraina si CIS. Dar n-a fost simplu. Dincolo de temperaturi de -38 de grade sau de masini conduse cu peste 120 km/h pe drumuri inghetate, intregul peisaj poate parea intimidant, mai ales pentru un tanar de 30 de ani, cu o experienta profesionala oarecum limitata, de patru ani si jumatate.

Acum, la aproape doua decenii, cand priveste in urma, Silviu Popovici nu regreta nicio clipa decizia luata. Cand povesteste despre cele mai mari satisfactii profesionale obtinute pe piata estica, CEO-ul PepsiCo Rusia, Ucraina si CIS priveste cu aceeasi mandrie inapoi la perioada de crestere alaturi de compania anterioara din Ucraina, la redresarea diviziei de sucuri Wimm-Bill-Dann sau la acel moment cand PepsiCo a achizitionat divizia de sucuri. Insa actualul rol ii aduce una dintre cele mai importante satisfactii profesionale, datorita marimii si complexitatii lui: 12 tari, 36 de fabrici si 27.000 de angajati.

Printre pietele emergente, PepsiCo a facut un pariu mare pe Rusia si CSI dar, dupa o serie de achizitii pe piata ruseasca, businessul a devenit cea mai mare afacere a gigantului dupa piata din SUA. Compania pe care o conduce managerul roman este cea mai mare afacere din industria de FMCG din Rusia. Daca, in mod normal, portofoliul PepsiCo este construit in jurul a doua categorii principale, bauturi si snack-uri, in Rusia si CSI compania americana are o prezenta majora si in lactate si alimente pentru bebelusi. Atunci cand organizeaza lucrurile din jurul sau, Silviu Popovici se concentreaza pe patru directii: profesie, familie, prieteni si el insusi, toate fiind conectate si interdependente. Chiar daca pare dificil sa inregistrezi progrese pe un front fara sa sacrifici altul, executivul roman incearca zilnic acest lucru.

„In ceea ce priveste profesia mea, trebuie sa spun ca nu as fi putut avea nicio realizare notabila fara sprijinul minunatei mele sotii, Ina. Nu au fost deloc usoare conditiile in care a trait in primii nostri ani in Rusia, nici sa locuiasca singura la Kiev cu copilul nostru adoptat, de un an si jumatate, in timp ce eu studiam in Londra. Este nevoie de multa dragoste si mult caracter sa faci toate acestea si sunt foarte norocos sa o am pe Ina drept partenera mea”, spune Silviu Popovici, CEO al PepsiCo Rusia, Ucraina si CSI, care a facut un MBA la London Business School si Programul Avansat de Management al Harvard Business School.

Atunci cand nu e la birou, Silviu Popovici petrece cat mai mult timp cu familia, atat in Rusia, cat si in Romania, il invata matematica, fotbal si triatlon pe fiul sau, gateste fursecuri cu fiica sa si o urmareste pe Ina cum progreseaza in propriile initiative de business. In plus, este si foarte mandru de rezultatele obtinute la triatlon, de cele zece ore si 30 de minute in care a facut un Ironman (3,8 km de inot, 180 km pe bicicleta, 42 km de alergat si 4.500 de metri de urcare).

Lasă un răspuns

Articole pe aceeași temă: