Finanțe Stiri

Profit brut pe 10,6 mil. euro pentru Alpha Bank în primul semestru din 2021

27 aug. 2021 2 min

Profit brut pe 10,6 mil. euro pentru Alpha Bank în primul semestru din 2021

Reading Time: 2 minute

Portofoliul de credite al Alpha Bank în Romania s-a situat la finalul primelor șase luni din acest an la 2,7 miliarde euro, la aproape același nivel ca anul precedent, activitatea de creditare susținută fiind contrabalansată de un nivel ridicat al rambursărilor. În același timp, depozitele atrase de la clienți au rămas relativ stabile, situându-se la 2,5 miliarde euro.

Acordarea de credite ipotecare a crescut cu 59% comparativ cu aceeași perioadă a anului anterior, în timp ce volumul de credite de consum noi s-a dublat față de anul anterior. Astfel, segmentul creditelor ipotecare și a celor de consum acordate de Alpha Bank a înregistrat cea mai bună performanță din ultimul deceniu.

În ceea ce privește creditarea companiilor, dinamica pozitivă a pieței, precum și implicarea noastră activă în cele mai importante programe de sprijin guvernamental au dus la o creștere semnificativă atât pe segmentul IMM-urilor (+26% comparativ cu aceeași perioadă a anului anterior), cât și pe cel al companiilor mari (+70% comparativ cu aceeași perioadă a anului anterior).

Profitul înainte de impozitare a ajuns la 10,6 milioane euro, creșterea înregistrată față de aceeași perioadă a anului trecut fiind pozitiv influențată de reducerea costului riscului.

„Nivelul redus al provizioanelor înregistrate în semestrul I 2021 reflectă reziliența portofoliului nostru în timpul pandemiei Covid-19, precum și îmbunătățirea indicatorilor macroeconomici. La nivel operațional, creșterea solidă a veniturilor din comisioane a atenuat impactul negativ al ratelor de dobândă scăzute”, se arată într-un comunicat al băncii.

În zona companiilor, Alpha Bank Romania a participat în semestrul I la sindicalizări semnificative, atât în sectorul retail, cât și pe piața energiei verzi. De asemenea, banca a contribuit la susținerea redresării economice prin aderarea la cele mai importante programe de sprijin guvernamental pentru depășirea efectelor negative ale pandemiei Covid-19.

Pe piața locală de plăți, Alpha Bank este prima bancă ce oferă soluții complete de plată prin intermediul terminalelor noastre POS, cu carduri emise sub siglele celor mai importante organizații de plată din lume: Visa, Mastercard, Union Pay și American Express.

De asemenea, soluția Alhoa Bank de plăți instant bazată pe tehnologiile Visa Direct și Mastercard Money Send continuă să câștige teren în piață, fiind implementată deja de unii dintre cei mai importanți jucători din sectorul retail.

Banca a continuat să extindă infrastructura self service și și-a extins rețeaua de echipamente multifuncționale (ATM 24 Banking), punând această tehnologie la dispoziția clienților în mai mult de 50% din rețeaua proprie.

Array

Lasă un răspuns

Articole pe aceeași temă: