Stiri Companii

Prysmian investește 23 de milioane de euro în retehnologizarea fabricii de cabluri de energie din Slatina

9 apr. 2024 3 min

Prysmian investește 23 de milioane de euro în retehnologizarea fabricii de cabluri de energie din Slatina

Reading Time: 3 minute

Prysmian România, unul dintre cei mai importanți producători de cabluri din țară și din Europa, a demarat începând cu data de 27 februarie 2024, lucrările la o nouă linie de producție a cablurilor electrice de medie tensiune, la fabrica din Slatina.

Noua linie de producție reprezintă o investiție directă a companiei în valoare de 23 milioane de euro, pe o perioadă de trei ani și va crește capacitatea fabricii cu 12.000 de tone pe an, cablu electric de medie tensiune. Aceste cabluri se adresează în principal distribuitorilor de energie electrică către populație. Prin intermediul acestei investiții, Prysmian va crește capacitatea fabricii, prin 6 noi linii de producție. Din 2005 de când este prezentă în Slatina, Prysmian a investit 75 de milioane de euro în fabricile sale.

Noile linii de producție vor duce la creșterea numărului de locuri de muncă și sunt concepute pentru a crește volumului fabricii cu 20%. Aceste linii de producție vor retehnologiza atât liniile existente, cât și vor adăuga noi capacități.

”Suntem încântați că am reușit să demarăm această investiție, în fabrica din Slatina. Aici avem asigurată materia primă pentru producția cablurilor noastre, chiar de la fabricile de pe platforma industrială Slatina. Avem aici cea mai mare fabrică de telecom din Europa și tot aici vrem să demonstrăm că putem avea una din cele mai moderne fabrici de cabluri electrice. Totodată fabricile Prysmian din Slatina sunt orientate spre economisirea resurselor, dar și protejarea mediului înconjurător, iar în fabrica de cabluri de energie unul din aceste noi cabluri va fi realizat printr-o tehnologie inovatoare ce asigura reducerea emisiilor de CO2 cu o tonă pe kilometru de cablu produs.”, a declarat Daniela Burca, COO Prysmian Romania.

”Suntem în plin proces de decarbonizare. Lumea se orientează către folosirea surselor de energie regenerabilă. Accelerarea integrării noilor parcuri solare sau eoliene, ține de conectarea acestora în rețelele de transport și distribuție. Prysmian e un partener global pentru proiectele conexiune în rețea on și off shore, cât și pentru transportul energiilor regenerabile prin cablurile și sistemele „state of art” patente ale grupului. În acest context, investiția de la Slatina-Romania e un angajament al grupului Prysmian de a fi alături toți actorii din piața de energie din Romania pentru a facilita tranziția către utilizarea energiei verzi dar și în transformarea României într-un hub energetic regional,” a declarat Constantin Nistor CCO Prysmian Romania.

La fabrica de cabluri de energie Prysmian din Slatina se produc anual peste 35.000 tone de conductori electrici de diferite tipuri, care sunt întâlniți în cele mai comune rețele electrice: de la rețelele din construcții și industrie, la cabluri de medie și înaltă tensiune pentru rețelele de transport subterane sau aeriene. Fabrica din Slatina exportă anual cabluri și conductori electrici către principalii furnizori de electricitate din Romania dar și din Europa.

Prysmian este lider mondial în industria sistemelor de cabluri în domeniul energiei și telecomunicațiilor. Cu mai mult de 140 de ani de experiență, compania are vânzări de depășesc 10 miliarde de euro, aproximativ 28.000 de angajați în peste 50 de țări și 104 fabrici. Prysmian este puternic poziționat pe piețele de înaltă tehnologie și oferă cea mai largă gamă de produse, servicii, tehnologii și know-how. Acesta operează în afacerile de cabluri subterane și submarine și sisteme de transmisie și distribuție a energiei electrice, de cabluri speciale pentru aplicații în multe industrii și cabluri de medie și joasă tensiune pentru sectoarele de construcții și infrastructură. Pentru industria telecomunicațiilor, Grupul produce cabluri și accesorii pentru transmisie de voce, video și date, oferind o gamă largă de fibre și cabluri optice și de cupru și sisteme de conectivitate. Prysmian este o companie publică listată pe Bursa italiană la indicele FTSE MIB.

Array

Articole pe aceeași temă: