Nuclearelectrica primește 800 mil. euro de la BEI pentru retehnologizarea unității 1 de la Cernavodă
Nuclearelectrica a anunțat că Boardul Băncii Europene de Investiții (BEI) a aprobat în data de 15 iulie 2026 acordarea unui împrumut...
Nuclearelectrica a anunțat că Boardul Băncii Europene de Investiții (BEI) a aprobat în data de 15 iulie 2026 acordarea unui împrumut...
SN Nuclearelectrica SA anunță realizarea primei turnări continue de beton aferente structurilor permanente din cadrul Proiectulului de Retehnologizare a Unității 1...
Cum faci antreprenoriat într-un sector care presupune să iei decizii cu ani înainte, să te adaptezi la reglementări mereu în schimbare...
Concelex, companie aflată în topul constructorilor din România, a fost desemnată câștigătoarea unui contract în valoare de 49,8 milioane de euro...
Hidroelectrica a semnat contractul pentru realizarea proiectului de „Retehnologizare a stațiilor de pompare energetică de mare putere Petrimanu, Jidoaia și Lotru...
SN Nuclearelectrica SA (SNN), a semnat ceremonial două acorduri cu filialele grupului francez EDF. Primul acord, semnat cu Arabelle Solutions, vizează...
Nuclearelectrica anunță că Proiectul Retehnologizării Unității 1 avansează semnificativ, în conformitate cu graficul de lucrări, pe data de 3 septembrie fiind...
Nuclearelectrica și consorțiul internațional Candu Energy Inc. o companie AtkinsRéalis, Ansaldo Nucleare, Canadian Commercial Corporation și Korea Hydro & Nuclear Power...
Hidroelectrica anunță recepția lucrărilor de retehnologizare pentru Hidroagregatul nr. 5 (HA5) din cadrul Centralei Hidroelectrice Stejaru prin retehnologizare, puterea HA5 a crescut...
Prysmian România, unul dintre cei mai importanți producători de cabluri din țară și din Europa, a demarat începând cu data de...
Peste 2,5 miliarde euro vor avea companiile la dispoziție în următoarele luni din fonduri nerambursabile pentru investiții în dezvoltare, retehnologizare, digitalizare...
Nuclearelectrica anunta avansarea Proiectului Retehnologizarii Unitatii 1 prin semnarea primului contract cu Candu Energy, Membra a grupului SNC-Lavalin si Autoritatea de...
TenarisSilcotub a finalizat o investiție de 8 milioane de dolari la fabrica de țevi din Zalău, pentru retehnologizarea liniei de finisare a...
Telekom Romania prezinta aplicatia „Felicitaro”, dezvoltata de SC. Advergent SRL., o solutie simpla prin care utilizatorii pot sa creeze si sa...