Radu Hanga preia funcția de președinte al consiliului director al Evnisia
Reading Time: 3 minutenvisia anunță numirea unui nou Consiliu Director, prezidat de Radu Hanga, precum și cooptarea lui Sergiu Oprescu în structura sa de conducere. Noul mandat marchează o etapă de consolidare a prezenței Envisia în România și de dezvoltare treptată a rolului său regional în profesionalizarea membrilor consiliilor de administrație și în maturizarea practicilor de guvernanță.
Componența Consiliului Director este alcătuită din Președinte și 6 vicepreședinți:
- Radu Hanga, președinte
- Carmen Micu, director general (CEO)
- Dr. Gabriela Hârțescu, decan
- Adriana Lobdă, membru al comitetului executiv
- Bogdan Mihail, membru
- Diana Stafie, membru
- Sergiu Oprescu, membru independent
Mandatele membrilor actualului Consiliu Director au început la 3 iulie 2026 și au o durată de patru ani.
Prin această nouă formulă de conducere, Envisia își reafirmă misiunea de a construi un cerc de încredere format din profesioniști care împărtășesc principiile bunei guvernanțe și pot contribui la creșterea calității deciziilor din organizațiile românești. Prioritățile noului Consiliu Director includ consolidarea comunității și a prezenței locale, profesionalizarea membrilor consiliilor de administrație, creșterea capacității boardurilor de a guverna responsabil și dezvoltarea dialogului strategic dintre mediul privat și instituțiile publice.
„Preluarea acestui mandat este un angajament ferm față de misiunea Envisia: aceea de a construi un cerc de încredere format din profesioniști reuniți în jurul principiilor bunei guvernanțe. Ne propunem să consolidăm prezența Envisia în România și, pornind de la această bază, să îi extindem amprenta regională. Vrem să contribuim la stabilirea unor noi repere pentru profesionalizarea administrării entităților publice și private. Prin dezvoltarea unui dialog strategic cu instituțiile publice și prin pregătirea continuă a profesioniștilor care activează sau aspiră la roluri în consilii de administrație, vom continua să promovăm o cultură a guvernanței bazată pe încredere, integritate, performanță și responsabilitate”, a declarat Radu Hanga, președintele Consiliului Director Envisia.
Numirea lui Radu Hanga asigură continuitatea misiunii asumate de Envisia încă de la fondare și deschide o nouă etapă în dezvoltarea organizației. Experiența sa în piața de capital, în guvernanța companiilor listate și în relația dintre mediul de afaceri și instituțiile pieței va susține ambiția Envisia de a produce un impact mai amplu în ecosistemul de guvernanță.
„Envisia deschide un nou capitol prin numirea lui Radu Hanga în funcția de președinte al Consiliului Director, onorând în același timp moștenirea profesorului Andrew Kakabadse, membru fondator și inițiator al școlii noastre de guvernanță. Prin experiența sa extinsă în piața de capital și în companiile listate din România și din regiune, Radu oferă continuitate misiunii și valorilor pe care a fost construită Envisia. Salut, de asemenea, venirea lui Sergiu Oprescu în boardul nostru ca membru independent. Suntem onorați și recunoscători pentru contribuția pe care Sergiu a adus-o deja comunității noastre de profesioniști activi în consilii de administrație”, a declarat Carmen Micu, CEO și membru fondator Envisia.
Sergiu Oprescu este noul membru independent în Consiliul Director și aduce o experiență amplă de leadership în sectorul financiar, în dezvoltarea instituțiilor și în reprezentarea industriei bancare la nivel național și european. Perspectiva sa asupra guvernanței organizațiilor complexe, a piețelor financiare și a colaborării instituționale va susține atât consolidarea Envisia în România, cât și dezvoltarea dialogului său regional.
„Intrarea în Consiliul Director Envisia este pentru mine o continuare firească a convingerii că liderii se formează și se susțin reciproc, în timp. Comunitatea Envisia are o valoare rară: conectează generații de profesioniști dincolo de organizațiile în care activează, într-un spirit de bună guvernanță și responsabilitate. Îmi doresc să contribui la consolidarea acestei rețele, astfel încât ea să rămână un reper pentru piața de afaceri din România și din regiune”, a declarat Sergiu Oprescu, membru al Consiliului Director Envisia.
Envisia le mulțumește Adelei Jansen și Simonei Pirtea pentru contribuția adusă pe durata mandatelor lor în Consiliul Director. Experiența Adelei Jansen în leadership, transformare organizațională și activitatea în consilii de administrație, alături de expertiza juridică, antreprenorială și de guvernanță a Simonei Pirtea, au adus perspective valoroase în dezvoltarea organizației. Ambele vor continua să fie alături de Envisia în calitate de membre ale comunității și susținătoare constante ale misiunii acesteia.
„Noul Consiliu Director preia o misiune ambițioasă: consolidarea Envisia ca reper în România și dezvoltarea sa ca actor regional în domeniul guvernanței. Avem alături parteneri academici și instituționali prestigioși, precum Henley Business School, Universitatea Româno-Americană, Academy – Euronext Group și Bursa de Valori București. Împreună, putem duce mai departe o construcție care conectează educația, comunitatea și practica de board și care contribuie concret la profesionalizarea guvernanței”, a adăugat Carmen Micu.
Envisia este un ecosistem dedicat dezvoltării bunei guvernanțe, care reunește educația pentru board, comunitatea de profesioniști și inițiativele menite să crească eficiența consiliilor de administrație. Prin programe academice și executive, parteneriate instituționale, dialog profesional și formate dedicate comunității, Envisia contribuie la pregătirea membrilor de board, la creșterea capacității consiliilor de administrație și la dezvoltarea unei culturi a guvernanței bazate pe încredere, integritate, responsabilitate și performanță.
Portofoliul său educațional include: primul program academic internațional postuniversitar cu triplă acreditare globală dedicat profesionalizării membrilor de board, Master of Arts in Board Practice and Directorship, derulat în parteneriat cu Henley Business School, și primul program postuniversitar de guvernanță acreditat și recunoscut de Ministerul Educației, Guvernanță Corporativă care Creează Valoare – Corporate Governance in Practice, derulat în parteneriat cu Universitatea Româno-Americană și Bursa de Valori București. Pentru ediția a 14-a a acestui program, termenul-limită de înscriere este 2 noiembrie 2026. De asemenea, Envisia a lansat alături de Academy – Euronext Group programul de certificare Guvernanță Corporativă pentru Piețe Financiare. Termenul-limită de înscriere pentru prima ediție este 19 noiembrie 2026.
Secțiune susținută de Raiffeisen Bank
Urmăriți Revista Biz și pe Google News. Abonamente Revista Biz


