Stiri Business Lifestyle

Record de vizitatori la LibFest. Peste 300.000 de români au frecventat târgul online de carte

7 dec. 2021 3 min

Record de vizitatori la LibFest. Peste 300.000 de români au frecventat târgul online de carte

Reading Time: 3 minute

Peste 300.000 de români au trecut pragul virtual al LibFest – târg de carte și experiențe culturale, organizat de Libris.ro în perioada 24-27 noiembrie, participând în număr ridicat la lansările de carte și dialogurile culturale online și achiziționând cărți cu autograf.

În total, ediția a doua a târgului virtual a atras cu 25% mai mulți vizitatori decât ediția precedentă, semn că evenimentele culturale sunt tot mai dorite și căutate de cititori. În cele 4 zile de târg au fost vândute aproape 65.000 de volume, cu o medie de 5 cărți pe comandă. Din topul celor mai vânduți autori fac parte autorii români: Dumitru Constantin Dulcan, Mihai Morar & Părintele Constantin Necula, Adina Moldoveanu.

Cifrele LibFest

O treime din numărul de vizitatori ai târgului de carte LibFest, ediția a II-a, au fost cititori cu vârsta cuprinsă între 35 și 44 de ani, urmați îndeaproape de categoria cititorilor tineri – 25-34 de ani (20%). Cei mai mulți au achiziționat în cele 4 zile de târg cărți pentru copii (25%), beletristică (21%) și cărți de dezvoltare personală (10%).

Cele mai multe comenzi au fost plasate din București, Cluj, Timiș, Brașov și Iași. Media comenzii a fost de 5 cărți, iar la nivelul întregului târg au fost vândute aproape 65.000 de cărți, cu 10% mai mult decât la prima ediție.

Peste 150 de evenimente online

Cea mai aglomerată zi din punct de vedere al comenzilor a fost miercuri, 24 noiembrie, iar peste 90% dintre comenzi au fost livrate în 24 de ore, oferind astfel cititorilor o experiență cât mai apropiată de cea de târg. Peste 15% dintre comenzi au fost ridicate din lockere, o nouă metodă de livrare rapidă, oferită de Libris începând cu finalul lunii octombrie.

Am pornit ideea acestui târg cu peste 150 de evenimente online, un maraton online de lansări, discuții și dezbateri pe marginea cărților momentului. Evenimentele offline de carte sunt în prezent înlocuite de cele virtuale, pentru că indiferent de mediul de desfășurare, este nevoie de interacțiune între cititori, autori și oamenii de cultură. Cititorii au fost activi și prezenți pe durata dialogurilor culturale, au comandat cărți cu autograf și au fost receptivi la recomandările specialiștilor Libris. Acest comportament se răsfrânge asupra tuturor categoriilor de vârstă și indiferent dacă cititorii sunt interesați de beletristică, dezvoltare personală, cărți de specialitate sau cărți pentru copii. Faptul că am putut oferi livrarea ultra-rapidă a cărților comandate, inclusiv prin opțiunea de livrare în peste 2200 lockere EasyBox la nivel național, ne-a apropiat și mai mult de atmosfera de târg de carte, a precizat Laura Țeposu, CEO Libris.

Altfel de interacțiuni

Nevoia de a interacționa cu autorii cărților preferate reiese și din numărul mare de urmăritori ai lansărilor și dialogurilor pe baza cărților prezente în cadrul evenimentului. Evenimentele din cadrul târgului au adunat sute de mii de vizualizări.

Online-ul permite interacțiunea cu un număr mai mare de cititori și aduce avantajul extraordinar al persistenței, în sensul că evenimentele rămân înregistrate și pot fi urmărite și după momentul transmiterii lor. La un târg de carte tradițional, cititorul trebuie să aleagă la care eveniment cultural participă fizic, având deci limitări temporale și de spațiu. Însă în online le poate urmări pe toate, ceea ce reprezintă o șansă extraordinară de a fi aproape de autori și oameni de cultură din toată lumea, adaugă Laura Țeposu.

Top 10 cele mai vândute cărți

       1.    Când corpul spune nu – Gabor Mate

  1. Dieta minții – Adina Moldoveanu
  2. Trenul spre Samarkand – Guzel Iahina
  3. Despre sensul vieții – Mihai Morar, Părintele Necula
  4. Băiatul cu pijamale în dungi – John Boyne
  5. Inteligența materiei. ediție aniversară – Dumitru Constantin Dulcan
  6. Cele cinci limbaje ale iubirii. Ed. 6 – Gary Chapman
  7. Privita din întuneric – Gytha Lodge
  8. Iernile sufletului – Katherine May
  9. Din cer au căzut trei mere – Narine Abgarian

Top 10 cele mai vândute cărți pentru copii

1. Prima mea carte de Crăciun. Povești, colinde, podoabe și merinde

2. Micul prinț – Antoine de Saint-Exupery

3. Aventurile lui Habarnam și ale prietenilor săi – Nikolai Nosov
4. Poveste De Crăciun – Charles Dickens
5. Bufnița care se temea de întuneric – Jill Tomlinson
6. Când Moș Crăciun a căzut din cer – Cornelia Funke
7. Singur pe lume – Hector Malot
8. Conni sărbătorește Crăciunul – Liane Schneider
9. Războiul care mi-a salvat viața – Kimberly Brubaker Bradley

10. Petrecerea de Crăciun a lui Pettson – Sven Nordqvist

Top edituri, în funcție de numărul de vânzări:

1. Humanitas

2. Litera

3. Art

4. Polirom
5. Andreeas
6. Nemira
7. Rao 8. Trei
9. Aramis
10. Gama

Array

Lasă un răspuns

Articole pe aceeași temă: