Companii by Raiffeisen Bank Stiri

Rezolv Energy anunță investiții suplimentare de 331 mil. euro pentru extinderea parcului eolian VIFOR, din Buzău

22 iul. 2025 2 min

Rezolv Energy anunță investiții suplimentare de 331 mil. euro pentru extinderea parcului eolian VIFOR, din Buzău

Reading Time: 2 minute

Compania Rezolv Energy anunță investiții suplimentare de până la 331 milioane euro pentru a susține construcția fazei a doua (269 MW) a parcului eolian VIFOR, aflat în județul Buzău. Această etapă va permite proiectului să funcționeze la capacitatea maximă de 461 MW.

Finanțarea pentru faza a doua este susținută în mare parte de același consorțiu de instituții de creditare care a sprijinit și faza inițială, incluzând Erste Group, UniCredit Group, Banca Europeană pentru Reconstrucție și Dezvoltare (BERD), International Finance Corporation (IFC), Intesa Sanpaolo Group și OTP Bank, cărora li s-a alăturat Raiffeisenlandesbank Niederösterreich-Wien.

„Suntem încântați că am obținut această finanțare suplimentară importantă din partea unui grup de parteneri financiari internaționali de încredere. Odată cu finalizarea fazei 1, programată pentru primăvara anului 2026, acest sprijin financiar ne permite să trecem fără întreruperi la faza 2 și să ducem proiectul la capacitate maximă.”

Alastair Hammond, CEO al Rezolv Energy

Faza 2 a proiectului VIFOR urmează fazei 1, aflată deja în construcție. Prima etapă presupune instalarea a 30 de turbine, fiecare cu o capacitate de 6,4 MW, însumând 192 MW și are ca termen estimat de finalizare primăvara anului 2026. Faza a doua, programată pentru fi în funcțiune începând din trimestrul IV 2027, va adăuga încă 42 de turbine, crescând capacitatea totală a proiectului la 461 MW – suficient pentru a alimenta cu energie electrică peste 700.000 de gospodării.

Odată complet operațional, VIFOR va deveni cel mai mare parc eolian construit în România în ultimii 10 ani și unul dintre cele mai mari parcuri eoliene onshore din Europa.

În procesul de aprobare a creditelor, instituțiile financiare au apreciat angajamentul Rezolv față de sustenabilitate, demonstrat prin adoptarea celor mai înalte standarde internaționale, inclusiv Standardele de Performanță IFC, Principiile Ecuatorului și Cerințele de Performanță ale BERD.

Dincolo de beneficiile pentru mediu, proiectul VIFOR generează sute de locuri de muncă locale, susține dezvoltarea economică a zonei și contribuie la inițiative comunitare în județul Buzău.

„Cu prima fază a proiectului VIFOR aflată deja într-un stadiu avansat de construcție, este extraordinar să vedem progrese atât de mari și în Faza 2. Această a doua fază va adăuga o dimensiune semnificativă proiectului VIFOR și îl va transforma într-unul dintre cele mai mari parcuri eoliene onshore din Europa. VIFOR reprezintă un pilon esențial al planului Rezolv Energy de a livra energie curată pentru Europa.”

Jaroslava Korpanec, Partener Actis și Head of Central and Eastern Europe – Energy Infrastructure

Fondată în 2022 cu sprijinul Actis, unul dintre cei mai importanți investitori globali în infrastructură sustenabilă, Rezolv administrează un portofoliu de 2,3 GW de proiecte solare și eoliene în regiune. Pe lângă proiectul VIFOR, portofoliul Rezolv include Dama Solar – un proiect de 1.044 MW în vestul României, care va deveni cea mai mare centrală solară din Europa; Dunărea East & West – proiecte eoliene de 600 MW în județul Constanța; St. George – un parc solar de 225 MW, aflat în construcție în nord-estul Bulgariei.

Secțiune susținută de Raiffeisen Bank

Articole pe aceeași temă: