Stiri

România devine reper european în implementarea SGR

18 mart. 2026 4 min

România devine reper european în implementarea SGR

Reading Time: 4 minute

România se află astăzi în centrul dialogului european privind economia circulară, în cadrul Resource Recovery Summit 2026, unde experiența implementării Sistemului de Garanție-Returnare (SGR) este analizată ca unul dintre cele mai relevante modele de la nivelul Uniunii Europene.

Organizat de Guvernul României, prin Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor, în colaborare cu Asociația Green Revolution și cu sprijinul Envipco și RetuRO, evenimentul reunește astăzi, la București, lideri europeni, reprezentanți ai instituțiilor internaționale, ai mediului de afaceri și ai industriei, și confirmă rolul tot mai vizibil al României în dezbaterile europene privind securitatea resurselor și tranziția către o economie circulară funcțională, într-un moment în care tot mai multe state membre se pregătesc să implementeze sisteme similare.

„Sistemul de Garanție-Returnare înseamnă, în primul și în primul rând, oameni. Înseamnă o comunitate care crede în succesul acestui proiect și peste 15 milioane de români care contribuie, zi de zi, la succesul lui. Înseamnă echipa care a conceput acest sistem, leadership, soluții adecvate pentru societatea noastră, perseverență, gândire pe termen lung și eficiență. Înseamnă locuri de muncă, economie, dezvoltare și dovada că se poate și în România.” – Tánczos Barna, viceprim-ministru al României.

„Economia circulară nu mai ține doar de mediu în secolul 21, ci și de securitatea economică. Trebuie să găsim soluții inclusiv pentru a ne dezvolta economic, dar în același timp și pentru siguranța generațiilor viitoare. Ne bucurăm că România este un exemplu de bune practici. Știm că sistemul nostru de garanție-returnare este o poveste de succes, care a pornit de la un risc și a ajuns să aibă peste 80% colectare. Ce a părut un vis sau o promisiune, astăzi este un rezultat concret.” – Diana Buzoianu, Ministra Mediului, Apelor și Pădurilor.

„În contextul geopolitic din ultimii ani, este foarte clar că nici Europa, nici România nu își permit să renunțe la politicile de mediu. Economia circulară este esențială nu doar pentru un mediu mai curat, ci și pentru că produce valoare economică, crește eficiența și contribuie la autonomia strategică a Europei, prin reducerea dependenței de importuri. Prin Sistemul de Garanție-Returnare, România a arătat că poate construi un model la care se uită astăzi și alte state europene. Și că atunci când există mecanisme de piață, stimulentele potrivite și capacitatea statului de a construi un cadru funcțional, oamenii și companiile pot face ca astfel de sisteme să livreze rezultate excepționale.” – Radu Burnete, consilier prezidențial pentru probleme economice și sociale.

Cinci teme majore discutate la Resource Recovery Summit 2026

  1. România – reper european în implementarea SGR

Cu peste 9 miliarde de ambalaje colectate până în prezent, peste 650.000 de tone de materiale trimise către reciclare și o rată de colectare de 83% în 2025, sistemul românesc arată că un model integrat poate funcționa la scară națională, chiar și într-un context operațional complex.

  1. Economia circulară e tot mai mult despre competitivitate și autonomie strategică

Recuperarea resurselor, reutilizarea materialelor și reducerea dependenței de importuri sunt tot mai legate de competitivitatea economică, de reziliența industrială și de autonomia strategică a Europei.

  1. Dezvoltarea unei piețe funcționale pentru materialele reciclate devine o prioritate

În lipsa unei cereri stabile pentru materiile prime secundare, potențialul economic al economiei circulare rămâne limitat, iar investițiile în acest sector devin mai vulnerabile.

  1. Economia circulară este tot mai strâns legată de investiții și dezvoltare economică

Sistemele de tip SGR nu mai sunt privite doar ca mecanisme de mediu, ci și ca infrastructură care poate contribui la dezvoltarea economică.

  1. Experiențele statelor membre arată că nu există o soluție unică

Intervențiile liderilor europeni au arătat că implementarea economiei circulare depinde în mare măsură de specificul fiecărei piețe, de infrastructura existentă, de capacitatea administrativă și de nivelul de dezvoltare al industriei de reciclare. În acest context, relevanța României vine din faptul că oferă un exemplu concret, cu rezultate, provocări și lecții utile pentru alte state.

Declarații făcute de liderii prezenți la Resource Recovery Summit 2026

„Este un pas important că România începe să avanseze către economia circulară, însă pentru ca acest model să funcționeze avem nevoie de piețe care să susțină întregul lanț, de la reciclare până la reutilizarea materiilor prime. Vizitele în fabrici din România mi-au arătat că există investiții și inițiative solide, dar și lipsa unei piețe stabile pentru materialele reciclate. La nivel european discutăm noile reguli privind ambalajele tocmai pentru a stimula utilizarea materialelor reciclate produse în Uniune și pentru a reduce dependența de importuri din afara Europei.” – Nicolae Ștefănuță, Vicepreședinte al Parlamentului European.

„O prioritate este analizarea extinderii sistemului de garanție-returnare către alte tipuri de ambalaje, fără a afecta eficiența actuală, precum și aplicarea unor soluții similare pentru alte produse la finalul ciclului de viață, astfel încât rata de recuperare a materialelor să crească. România are încă una dintre cele mai ridicate rate de eliminare a deșeurilor la depozitele municipale din UE, ceea ce înseamnă pierderi importante de resurse. Reducerea acestei rate și îmbunătățirea colectării separate necesită o colaborare mai strânsă între autorități, industrie și cetățeni.” – Aurel Ciobanu-Dordea, Director în cadrul DG Mediu, Comisia Europeană

„Țările care își asigură materiile prime prin reciclare, și nu prin importuri, sunt mai puternice și mai puțin vulnerabile, mai ales în contextul presiunilor tot mai mari asupra lanțurilor de aprovizionare. De aceea, economia circulară devine o prioritate strategică în Europa. În Germania lucrăm intens la politici de conservare a resurselor și pregătim un plan de acțiune dedicat, în timp ce Comisia Europeană va propune o nouă legislație privind economia circulară. Obiectivul comun este valorificarea potențialului economic și ecologic al circularității, astfel încât industria europeană să rămână competitivă, iar Europa să devină mai puternică, mai sustenabilă și mai autonomă.” – Carsten Schneider, Ministrul Federal al Mediului, Protecției Naturii, Securității Nucleare și Protecției Consumatorilor din Germania.

„Avem oportunitatea de a crește nivelul de ambiție la nivel european, deoarece noile reguli discutate la Bruxelles nu oferă încă soluții pentru o problemă majoră: închiderea instalațiilor de reciclare din mai multe state, pe fondul importurilor necontrolate din afara UE, care afectează competitivitatea industriei locale. Viitoarea Lege a Economiei Circulare ar trebui să includă măsuri pentru extinderea duratei de viață a produselor, stimularea utilizării materialelor reciclate în Europa, reguli mai clare pentru piața online și o atenție sporită pentru materiile prime critice. Este important ca investițiile făcute de companiile private în reciclare să poată fi susținute pe termen lung.” – Monique Barbut, Ministrul Tranziției Ecologice, Biodiversității și Negocierilor Internaționale privind Clima și Natura din Franța.

„Doresc să îmi exprim aprecierea pentru efortul depus de autoritățile și societatea din România în implementarea sistemului de garanție-returnare, un proiect complex care a demonstrat că astfel de mecanisme pot funcționa eficient, mai ales prin includerea atât a ambalajelor din PET și metal, cât și a sticlei. Acest model reprezintă un exemplu important pentru alte state, inclusiv pentru Polonia, unde sistemul a fost introdus recent și unde, în ciuda unor provocări logistice și de comunicare, rezultatele inițiale arată că direcția este una corectă.” – Anita Sowińska, Subsecretar de Stat în cadrul Ministerului Climei și Mediului din Polonia.

Prin organizarea Resource Recovery Summit 2026, România își propune să contribuie la dialogul european privind dezvoltarea unor sisteme eficiente de recuperare a resurselor și la transformarea economiei circulare într-un pilon al competitivității economice.

Articole pe aceeași temă: