Stiri

România, pe locul 3 în vânzările Hisense din Europa

9 oct. 2019 2 min

România, pe locul 3 în vânzările Hisense din Europa

Reading Time: 2 minute

Vânzările brandului de climatizare chinez Hisense, reprezentat pe piața locală din aprilie 2019 de MIT Clima, plasează România pe locul 3 în Europa, după Polonia și Germania.

MIT Clima estimează că Hisense contribuie în acest an cu circa 35% la realizarea cifrei de afaceri. Peste două treimi din proiectele Hisense au venit din zona comercială și industrială – clădiri de birouri, hoteluri, și logistică. Cele mai importante piețe pentru brandul Hisense sunt Bucureștiul (45% din totalul vânzărilor) și zona Cluj – Timișoara (35%).

Dan Stoica MIT Clima
Dan Stoica, Director General MIT Clima

„Pentru anul în curs estimăm o cifră de afaceri de circa 13 milioane euro, o creștere cu 15% comparativ cu 2018, datorată în special includerii Hisense în portofoliul MIT Clima. Succesul pe piața din România se datorează faptului că Hisense oferă consumatorilor tehnologie la un preț mediu”, spune Dan Stoica, Director General MIT Clima. Pe lângă brandul Hisense, compania mai are în portofoliu mărcile Mitsubishi Electric și Climaveneta.

Pentru 2020, MIT Clima își propune să crească numărul proiectelor din zona comercială și industrială, vizând și partea de est a României. În domeniul rezidențial, peste 70% din volumul de vânzări Hisense a venit în această vară din București și Constanța. Planurile pentru anul viitor au în vedere extinderea colaborării cu rețelele de bricolaj și creșterea vânzărilor în orașe precum Cluj, Timișoara și Iași.

„Alte piețe din zonă importante pentru  Hisense Climatizare sunt Bulgaria, Serbia și Turcia. Ne concentrăm în special pe spații destinate birourilor, hotelurilor sau rețelelor comerciale. În România, ne dorim parteneriate pe termen lung și estimăm o creștere a vânzărilor cu 20% pentru anul viitor”, a declarat Shane Dong – Regional Director of East Europe, Overseas Business Department.

Grupul Hisense a înregistrat în 2017 o cifră de afaceri de 15 miliarde de dolari, iar în prezent deține 16 fabrici în mai multe țări și 12 centre de cercetare-dezvoltare, produsele sale fiind comercializate în peste 130 de țări. În 2015, Hisense a cumpărat dreptul de a vinde televizoare sub marca Sharp în America de Nord și de Sud, iar doi ani mai târziu  a achiziționat divizia de televizoare de la Toshiba. În 2018, Comisia Europeană a aprobat achiziţionarea grupului Gorenje de către compania din China.

Array

Lasă un răspuns

Articole pe aceeași temă: