MarComm Publicitate Stiri

Roxana Niţă este noul Creative Director al agenției Cheil | Centrade

21 apr. 2021 2 min

Roxana Niţă este noul Creative Director al agenției Cheil | Centrade

Reading Time: 2 minute

După trei ani alături de echipa Cheil|Centrade din poziția de Group Creative Director, Roxana Niță preia începând cu luna aprilie 2021 rolul de Creative Director în departamentul de creație condus de Mihai Gongu, Executive Creative Director. 

Roxana a absolvit Școala Art Directors Club și, după ce a câștigat competiția locală Cannes Young Lions în 2012, a fost selectată în 2015 pentru a reprezenta România la programul Creative Express al Art Directors Club of Europe, absolvind și Eurobest Young Digital Academy.  Cu aproape un deceniu de experiență în industrie atât în agenții independente cât și în multinaționale, Roxana a obținut alături de echipele ei zeci de premii locale și internaționale printre care Cannes Lions, D&AD, LIA Awards, Cresta, Golden Drum, One Show, FIBRA și Internetics. 

Roxana este singurul creativ din Estul Europei selecționat în cadrul programului Cannes Lions See It Be It (SIBI) 2020-2021 program ce selectează femei cu potențial de a deveni lideri creativi, construind în timp o rețea globală de suport educaţional la nivelul întregii industrii, cu impact asupra reprezentării femeilor în industriile creative.

„Roxana a jucat un rol cheie alături de echipele pe care le coordonează în campaniile pentru clienți importanți precum Samsung, NN, First Bank sau Dr. Oetker. A pus umărul, de asemenea, la o serie de campanii iconice pentru Asociația ANAIS, ce au atras nu doar aplauzele industriei, ci și șansa unei vieți mai bune pentru mii de femei ce se confruntă cu violența domestică. Roxana are o energie inepuizabilă și sunt sigur că va semna multe povești cu sensibilitate și craft și de acum înainte, în noul ei rol”, remarcă Mihai Gongu, ECD Cheil|Centrade.

“Sunt recunoscătoare pentru această nouă provocare, și entuziasmată de perspectiva viitoarelor proiecte pe care le voi aduce la lumină alături de oamenii talentați de aici. Mihai a strâns la Cheil o echipă de creativi cu poftă de idei memorabile și drive de a le vedea executate cât mai bine, creativi alături de care este o plăcere să lucrez zi de zi”, completează Roxana Niță, Creative Director Cheil|Centrade.

Recent, Roxana a fost selectată în prestigiosul juriu D&AD 2021, în secțiunea Branded Entertainment, fiind una dintre puținele prezențe feminine românești în cea mai importantă competiție internațională de creație. De asemenea, ea va selecta cel mai bun work și la Gerety Awards, festivalul numit în onoarea lui Frances Gerety, copywriter-ul care a semnat sloganul “A diamond is forever”, singurul show în care toți membrii juriului sunt de sex feminin.

Array

Lasă un răspuns

Articole pe aceeași temă: