Companii

Schimbare de management si un nou centru operational

6 nov. 2014 2 min

Schimbare de management si un nou centru operational

Reading Time: 2 minute

UPS_Centrul operational regional Timisoara 1UPS il desemneaza pe Tim Helsen pentru pozitia de country manager Grecia, Ungaria, Romania si inaugureaza noul centru operational regional relocat din Timisoara.

In noul centru, ce beneficiaza de un spatiu de depozitare de peste 400 de metri patrati, situat in cartierul Ghiroda, in apropierea Aeroportului International Timisoara “Traian Vuia”, sunt desfasurate operatiuni de sortare, depozitare, expediere si colectare pentru livrarile de tipul UPS Express, precum si UPS Standard.

Aceasta investitie a fost realizata dupa imbunatatirea timpilor de tranzit pentru transporturile catre doua centre importante de business si industriale din vestul si centrul tarii, Oradea, respectiv Sibiu.

Tim Helsen, in varsta de 35 de ani si originar din Belgia, face parte din echipa globala UPS din 2001. Are in subordine aproximativ 400 de angajati si este responsabil in cadrul UPS de operatiuni, dezvoltare de business, strategie si suport pentru cele trei regiuni. Tim Helsen o inlocuieste pe Iulia Nartea, care ocupa functia de country manager UPS Italia, cu sediul la Milano.

Tim Helsen_country manager, UPS Romania
Tim Helsen, Country Manager, UPS Grecia, Ungaria, Romania

Tim Helsen si-a inceput cariera la UPS in 2001 ca specialist in finante in cadrul UPS Belgia, cu sediul in apropiere de Bruxelles. In anii urmatori, a ocupat mai multe pozitii avand responsabilitati tot mai importante in cadrul UPS la nivel regional si international. Cea mai recenta pozitie detinuta anterior a fost cea de controller pentru Europa de Est.

Tim Helsen este licentiat in taxe si contabilitate in cadrul Katholieke Hogeschool College in Leuven din Belgia.

Compania UPS este prezenta pe piata din Romania din 1990 si opereaza in mod direct incepand cu anul 2008. In prezent, UPS Romania are doua centre operationale in tara, in Otopeni si in Timisoara, precum si un punct pentru logistica pe baza de contract in Otopeni. Centrele operationale UPS Romania se conecteaza la reteaua globala UPS prin intermediul a doua zboruri zilnice dedicate intre aeroporturile Otopeni, respectiv Timisoara, si centrul aerian european al UPS din Köln/Bonn, Germania. UPS Romania are 135 de angajati si o flota de transport rutier compusa din 70 de vehicule detinute de UPS si de subcontractori.

Cu sediul central in Atlanta, UPS deserveste peste 220 de tari si teritorii din intreaga lume.

Array

Lasă un răspuns

Articole pe aceeași temă: