Management Companii Stiri

Schimbare în conducerea HTC Corporation

17 sept. 2019 2 min

Schimbare în conducerea HTC Corporation

Reading Time: 2 minute

HTC Corporation a anunțat, în cursul zilei de azi, care este noul CEO al companiei. Yves Maitre va ocupa noua poziție de vârf a HTC, cu efect imediat.

Noul lider se alătură companiei continuând călătoria VIVE Reality, întrucât Cher Wang își va relua poziția de președinte în vederea identificării viitoarelor tehnologii și parteneriate. Yves a ocupat anterior poziția de vicepreședinte executiv al diviziei de echipamente și parteneriate destinate consumatorilor în cadrul Orange, companie pentru care a lucrat timp de 14 ani.

Yves Maitre a supravegheat implementarea strategiei companiei, experiența sa incluzând colaborarea cu cele mai mari branduri de electronice de larg consum din lume, precum și deținerea unui întreg portofoliu de servicii mobile conectate. Totodată, Yves a fost membru al grupului de inovație tehnologică al Orange cu sarcina principală de a dezvolta oportunitățile de venituri disruptive.

Yves Maitre a început să lucreze cu HTC prima dată în 2005, de-a lungul mandatului său la Orange a furnizat servicii și dispozitive inovatoare și, de asemenea, a fost primul care a negociat și care a implementat prezența smartphone-urilor Android în Europa. Expertiza sa include atât electronice și servicii de consum, dar și dezvoltarea tehnologiei B2B.

Cher Wang își va continua activitatea cu funcția de președinte al HTC, unde se va concentra pe viitoarele tehnologii care se aliniază cu portofoliul companiei, dar și cu viziunea VIVE Reality.

“Acum patru ani, când am preluat funcția de CEO, mi-am propus să reinventez compania HTC, devenind astfel un ecosistem complet, dar și să creez condițiile pentru ca HTC să înflorească în ceea ce privește 5G-ul și XR-ul. Prin urmare, acum este momentul perfect să predau conducerea unui lider puternic pentru a ne ghida în următoarea etapă a călătoriei noastre. Sunt foarte încântată că Yves preia frâiele; acesta are o legătură veche cu HTC și împărtășește pasiunea noastră pentru inovație. Cred cu tărie ca Yves este cel mai potrivit lider pentru a continua să conducă compania HTC la potențialul maxim”, a declarat Cher Wang, președinte, HTC.

Yves Maitre CEO HTC“HTC este de mult timp un indicator pentru inovația tehnologică și sunt onorat să fiu selectat de către Consiliul de Directori pentru a conduce următoarea fază a companiei. În întreaga lume, HTC este recunoscut pentru premierele sale în materie de comunicații mobile și spațiul XR. Sunt incredibil de entuziasmat fiindcă voi contribui la dezvoltarea atât a viitorului 5G, cât și al XR-ului, împreună cu angajații HTC, clienții și investitorii companiei. Vom continua tranziția construind cele mai bune echipamente pentru consumatori și oferindu-le servicii complete”, a declarat Yves Maitre, CEO, HTC.

HTC inovează în jurul unui portofoliu tehnologic vast, care include realitate virtuală și extinsă (XR), dispozitive și tehnologii 5G, AI și Blockchain.

Anul acesta compania a câștigat premii media și aprecieri din partea industriei pentru ecosistemul de produse de realitate virtuală VIVE, dar și pentru Hub-ul HTC 5G, adoptat de către operatorii de telefonie mobilă pentru a implementa tehnologia 5G.

Mai multe informații despre tehnologiile HTC găsiți aici.

Lasă un răspuns

Articole pe aceeași temă: