Stiri

Se construiesc tot mai multe blocuri de locuințe. Creștere a numărului de autorizații de construcție

31 mart. 2022 < 1 min

Se construiesc tot mai multe blocuri de locuințe. Creștere a numărului de autorizații de construcție

Reading Time: < 1 minut

În România se construiesc tot mai multe clădiri rezidențiale. Datele INS arată că în primele două luni ale acestui an au fost acordate 6.092 de autorizații de construcție, în creștere cu 5.9% față de aceeași perioadă a anului trecut.

Dezvoltare imobiliară în toată țara

Creşteri s-au înregistrat în următoarele regiunile de dezvoltare Nord-Vest (+150 autorizaţii), Centru (+107), Sud-Vest Oltenia (+70), Nord-Est (+64), Bucureşti-Ilfov (+42) şi Sud-Est (+36) în timp ce scăderi au fost consemnate în regiunile Vest (-81 autorizaţii) şi Sud-Muntenia (-49).

În luna februarie 2022 s-au eliberat 3.542 autorizaţii de construire pentru clădiri rezidenţiale (+38,9%), cu o suprafaţă utilă totală de 803.035 mp (+33,3%). Din totalul autorizaţiilor de construire pentru clădiri rezidenţiale, 69% sunt pentru zona rurală.

Se evidenţiază o creştere a numărului de autorizaţii de construire eliberate pentru clădiri rezidenţiale (+992 autorizaţii), comparativ cu luna precedentă. În profil teritorial, această creştere este reflectată în toate regiunile de dezvoltare: Sud-Muntenia (+203 autorizaţii), Sud-Est (+152), Nord-Est (+144), Bucureşti-Ilfov (+127), Sud-Vest Oltenia (+100), Centru (+98), Nord-Vest (+87) şi Vest (+81).

Conform INS, în luna februarie 2022 s-au eliberat 540 autorizaţii de construire pentru clădiri nerezidenţiale (+37,4%), în suprafaţă utilă totală de 429.796 mp (+74,3%).

În luna februarie 2022, se evidenţiază o creştere atât a numărului de autorizaţii de construire eliberate pentru clădiri rezidenţiale (+10,9%) cât şi a suprafeţei utile totale (+1,6%), comparativ cu luna corespunzătoare din anul precedent.

Comparativ cu luna corespunzătoare din anul precedent, în luna februarie 2022 s-a înregistrat o creştere atât a numărului de autorizaţii de construire eliberate pentru clădiri nerezidenţiale (+5,3%) cât şi a suprafeţei utile totale (+46,8%), scrie Agerpres.

Array

Lasă un răspuns

Articole pe aceeași temă: