Companii

SelfPay lansează serviciul de plată a chiriilor pentru clădirile CMIB

16 iul. 2019 2 min

SelfPay lansează serviciul de plată a chiriilor pentru clădirile CMIB

Reading Time: 2 minute

SelfPay, liderul local al pieței de Stații de Plată de tip self-service, anunță lansarea serviciului de plată a chiriilor pentru clădirile aflate în fondul imobiliar al Municipiului București, printr-un acord semnat cu Compania Municipală Imobiliara București (CMIB).

Ca urmare a acestui acord de parteneriat, peste 22.000 de persoane fizice și juridice au posibilitatea să-și achite chiriile, ratele și taxele de concesiune pentru locuințele și spațiile cu altă destinație din fondul imobiliar al Municipalității la cele peste 4.200 de Stații de Plată SelfPay, dintre care 1.200 sunt amplasate în București și județul Ilfov. Plata poate fi realizată prin scanarea codului de bare de pe documentul de plată sau prin introducerea manuală a codului de client în interfața Stației de Plată. Întreaga operațiune durează doar câteva minute.

Clienții pot plăti cu numerar, la oricare dintre cele peste 4.200 de Stații de Plată SelfPay, dar și cu cardul sau prin  Apple Pay la Stațiile de Plată SelfPay dotate cu POS.

SelfPay este o companie cu experiență în acest sector de activitate, confirmată prin parteneriate de lungă durată cu platforme care oferă servicii de administrare a asociațiilor de proprietari, precum Scomet, e-bloc.ro si Adminis.

Compania Municipală Imobiliara București este parte a Holdingului Municipal înființat de Primăria Capitalei și are ca obiectiv gestionarea activităţilor de întreţinere şi reparaţii curente aduse fondului imobiliar al Municipiului București.

„Parteneriatul cu Compania Municipală Imobiliara București reprezintă încă un pas pe care SelfPay îl parcurge către digitalizarea plăților de la ghișee prin tehnologia Self-Service, dezvoltată de-a lungul celor 10 ani de experieță.  Ne bucurăm că viziunea noastră în privința evoluției tehnologiei plăților este împărtășită și de Compania Municipală Imobiliara București, care oferă clienților săi, prin acest parteneriat, servicii de plată moderne și sigure“, a declarat Adrian Badea, CEO al SelfPay.

Introducerea sistemului de plată a facturilor la terminalele SelfPay înseamnă un pas înainte și pentru Compania Municipală Imobiliara București.

“Venim în acest fel în întâmpinarea clienților noștri și le oferim posibilitatea să-și achite rapid facturile, fără a mai aștepta la cozi în fața ghișeelor. E doar una dintre măsurile de eficientizare a activității și de modernizare, implementate de CMIB de la preluarea, în noiembrie 2018, în urma Contractului de Delegare aprobat de Consiliul General al Municipiului București, a Serviciului de Facturare și Încasare a chiriilor pentru imobilele administrate de Municipalitate”, a explicat Virginia Mihailovici, director general al Companiei Municipale Imobiliara București.

Pe lângă plata chiriilor, ratelor și a taxelor de concesiune, clienții Companiei Municipale Imobiliara București mai pot achita, în rețeaua SelfPay, peste 120 de servicii din sectoare tot mai diverse, de la utilități, telecomunicații, la bilete de acces la evenimente, bilete de călătorie, rovinietă și divertisment.

Cele peste 4.200 Stații de Plată SelfPay pot fi găsite pe plan național în marile rețele de retail, în universități, centre comerciale, piețe, benzinării și magazine de proximitate și sunt disponibile în fiecare zi, în intervalul orar în care magazinele sunt deschise.

Array

Lasă un răspuns

Articole pe aceeași temă: