Stiri

Sistemul Coca-Cola în România, primul producător local de băuturi cu o unitate proprie de fabricare a PET-ului reciclat

5 oct. 2023 5 min

Sistemul Coca-Cola în România, primul producător local de băuturi cu o unitate proprie de fabricare a PET-ului reciclat

Reading Time: 5 minute

Pentru prima dată în România, un producător de băuturi va fabrica intern PET reciclat destinat ambalajelor pentru băuturile sale. Sistemul Coca-Cola în România, format din companiile Coca-Cola România și Coca-Cola HBC România, a instalat o unitate de decontaminare a fulgilor de PET în fabrica din Ploiești, a doua cea mai mare fabrică din cadrul Grupului Coca-Cola HBC, dobândind astfel capabilități unice de a produce PET reciclat (rPET) intern.

Investiția susține tranziția întregului portofoliu de ambalaje PET al Sistemului Coca-Cola la 100% PET reciclat (rPET), prin posibilitatea aprovizionării constante cu plastic reciclat la standard alimentar. Transformând recipiente vechi în unele noi, investiția contribuie la crearea unei economii circulare pentru ambalaje, cu mai puține emisii de carbon generate. 

”Eforturile de a ne îmbunătăți activitatea din perspectiva de mediu au fost constante pe parcursul prezenței noastre locale, susținute de investiții continue în operațiuni și sustenabilitate. Investiția în unitatea proprie de producție rPET este o inițiativă de pionierat pe piața locală și situează România drept a doua țară din cadrul grupului Coca-Cola HBC care utilizează o astfel de tehnologie inovatoare prin intermediul căreia se poate obține material reciclat care respectă cele mai înalte standarde de calitate si siguranță alimentară. Suntem mândri de această realizare, posibilă prin determinarea echipei locale, a colaborării cu partenerii instituționali și privați din România. 

Investiția în această unitate de producție rPET a fost aprobată pentru a deveni operațională în același timp cu cel mai mare proiect de economie circulară implementat vreodată în România: Sistemul de Garanție-Returnare, care va deveni operațional la finalul anului. Am fost implicați încă de la început în acest efort comun al producătorilor de băuturi, comercianților și Guvernului României și suntem încrezători că vom avea un sistem de succes, cu potențial de a impulsiona colectarea separată a ambalajelor de băuturi din plastic, sticlă sau aluminiu. Prin intermediul SGR, producătorii de băuturi vor putea avea acces la materie primă de calitate pentru a o utiliza în ambalajele lor. În același timp, suntem încrezători că în scurt timp Sistemul de Garanție-Returnare din România va deveni un exemplu de bune practici pentru restul statelor europene care urmează să îl implementeze.”

Jovan Radosavljevic, General Manager, Coca-Cola HBC România

“Avem responsabilitatea de a contribui la rezolvarea provocării globale reprezentate de deșeurile de ambalaje și ne propunem să producem o schimbare în bine, prin tot ceea ce înseamnă activitatea noastră: modul în care sunt fabricate băuturile noastre, designul ambalajelor și ce se întâmplă cu acestea după ce băuturile sunt consumate. Iar această inaugurare, precum și inovațiile și investițiile realizate constant de-a lungul anilor demonstrează dedicarea noastră față de îndeplinirea acestui angajament. Suntem toți parte a acestui proiect, alături de partenerii noștri, dar și de consumatorii din România, cărora le vom oferi în curând toate produsele noastre în ambalaje din 100% PET reciclat. Împreună putem contribui la schimbare, iar mesajul nostru este unul simplu: fiecare gest simplu contează – fiecare sticlă PET colectată separat poate primi o nouă viață.”

Mark Docherty, General Manager, Coca-Cola România

Investiția vine în contextul unei strategii ample de investiții pe termen lung în echipamente de ultimă generație cu impact pozitiv asupra eficienței operațiunilor și mediului înconjurător. În ultimii 5 ani, sistemul Coca-Cola în România a investit aproximativ 1 miliard lei pentru îmbunătățirea și extinderea capacității de producție. Aceste investiții reprezintă  o oportunitate de a crea valoare și de a contribui în continuare la economia locală, prin crearea de noi locuri de muncă de-a lungul lanțului valoric și venituri mai mari la bugetul de stat. 

Cum funcționează unitatatea de producție rPET

După sortarea ambalajelor PET într-o facilitate specializată, acestea vor fi transformate în fulgi PET, pe care compania îi va achiziționa de la furnizori verificați și auditați constant pentru a respecta standardele exigente de calitate din industria alimentară. În fabrica din Ploiești, fulgii PET urmează să treacă prin ultimele etape ale procesului de reciclare, respectiv introducerea în echipamentul de sortare, urmat de decontaminarea acestora pentru a fi aduși la standardele de calitate și siguranță specifice industriei  alimentare – un proces progresiv ce presupune eliminarea materialelor străine, topirea, decontaminarea și mai apoi transformarea rezinei de rPET în granule. În final, din granulele rPET rezultate se vor produce preformele și apoi recipientele pentru băuturi. Sticlele rPET pot fi colectate și reciclate din nou.  

Investiție și beneficii

  • Instalarea noii linii de decontaminare vine în urma unei investiții verzi de 55 milioane RON, dintre care 17,5 milioane RON reprezintă ajutor de stat. 
  • Principalul avantaj al decontaminării fulgilor PET în fabrica proprie este disponibilitatea materiei prime de calitate – PET-ul reciclat – o resursă limitată, ținând cont de standardele de siguranță alimentară foarte riguroase pe care trebuie să le îndeplinească pentru a putea fi folosit în recipientele de băuturi. 
  • Noua linie va facilita finalizarea tranziției către ambalaje din 100% rPET pentru întregul portofoliu de produse al companiei. Din 2019, doar brandul de apă minerală naturală Dorna era disponibil în ambalaje rPET, urmând ca, din această toamnă, și celelalte branduri, respectiv Coca-Cola, Fanta, Sprite, Schweppes, Cappy, Cappy Pulpy si Fuzetea, să fie îmbuteliate în ambalaje din 100% PET reciclat. 
  • Proiectul este dezvoltat totodată în linie cu obiectivele companiei de a reduce emisiile de carbon până la zero net, pe întregul lanț de valoare,  până în 2040. Tranziția întregului portofoliu la rPET va însemna și o reducere semnificativă a emisiilor, având în vedere că fulgii rPET au amprentă de carbon cu 80% mai mică decât rezina PET, iar unitatea de producție rPET utilizează 100% energie electrică din surse regenerabile, adică fără emisii de carbon generate.
  • Implicarea activă a companiei în susținerea Sistemului Garanție-Returnare pe piața locală este încă un exemplu concret al angajamentului de a crea o economie cu adevărat circulară pentru ambalaje în România. 

Despre Compania Coca-Cola

Coca-Cola este o companie pentru toți, care oferă produse în peste 200 de țări și teritorii. Misiunea companiei noastre este de a răcori lumea și a se implica într-o schimbare în bine. Alături de mărcile Coca-Cola, portofoliul nostru include Sprite, Fanta și alte băuturi răcoritoare. Din categoriile de apă, băuturi pentru sportivi, cafea și ceaiuri, oferim brandurile Dasani, smartwater, vitaminwater, Topo Chico, Powerade, Costa, Georgia, Gold Peak, Honest și Ayakata iar pe segmentele de băuturi nutriționale, sucuri, lapte și băuturi pe bază de plante, oferim, printre altele, brandurile Minute Maid, Simply, innocent, Del Valle, fairlife și AdeZ.

În România, ca în toate ţările în care îşi desfăşoară activitatea, Coca-Cola deţine şi funcţionează pe baza unui sistem propriu, incluzând toate verigile necesare producerii şi distribuţiei produselor către consumatori. Pe plan local, Sistemul este format din Coca-Cola România (filială a The Coca-Cola Company, proprietarul mărcilor înregistrate) şi partenerul său, Coca-Cola HBC România, care îmbuteliază şi distribuie produsele Coca-Cola sub licenţa The Coca-Cola Company în România. 

Despre Coca-Cola HBC România

Coca-Cola HBC este unul dintre cei mai mari îmbuteliatori ai companiei Coca-Cola. Împreună cu clienții noștri, deservim 715 milioane de oameni, acoperind o vastă arie geografică, în 29 de țări și 3 continente. Portofoliul nostru este unul dintre cele mai puternice, complexe și flexibile din industria băuturilor, oferindu-le consumatorilor branduri de prestigiu din categoriile băuturi carbogazoase, sucuri, apă, energizante, ceaiuri, cafea și băuturi alcoolice premium. Generăm valoare pentru toți partenerii noștri prin susținerea dezvoltării socio-economice a comunităților unde ne desfășurăm activitatea și credem că a avea un impact pozitiv asupra mediului este vital pentru dezvoltarea viitoare a afacerii.

Coca-Cola HBC a fost confirmată ca fiind cea mai sustenabilă companie de băuturi din lume, conform indicilor de sustenabilitate Dow Jones (DJSI)*.

Lider al industriei locale de băuturi, cu 3 fabrici, în Ploiești, Timișoara și Poiana Negrii, Coca-Cola HBC România este un contributor important la dezvoltarea societății și economiei locale. Echipa Coca-Cola HBC România numără în medie, 1.500 de angajați. 

Conform studiului „Impactul socio-economic al Sistemului Coca-Cola în România”, realizat pe baza datelor financiare din 2022, prezența acestui sistem pe piața locală generează o valoare adăugată de 613 milioane de euro, echivalentul a 0,21% din PIB-ul României. 

*conform rezultatelor Indicilor de Sustenabilitate Dow Jones, publicate pe 9 decembrie 2022.

Photo  © Tezzstock | Dreamstime.com

Array

Articole pe aceeași temă: