Stiri Creativitate Lifestyle

SOME AIR: Spațiu de joc creativ la Institutul Francez din București

8 apr. 2024 3 min

SOME AIR: Spațiu de joc creativ la Institutul Francez din București

Reading Time: 3 minute

Cei trei câștigători ai mențiunilor onorifice din cadrul SoMe Festival 2023 – festivalul de film în realitate augmentată organizat de Asociația Culturală Marginal -, au sosit la București și se vor întâlni cu publicul în cadrul unui eveniment inedit vineri, 12 aprilie, de la ora 18:00, la Institutul Francez din București (Bulevardul Dacia 77). Evenimentul este organizat de Marginal, în colaborare cu Institutul Francez în România, Goethe Institut și Institutul Italian de Cultură, cu susținerea Panasonic România.

Câștigătorii care vor fi prezenți în luna aprilie la București sunt Dasha Ilina (Franța, realizatoarea filmului Let me fix you), Stathis Roukas (Germania, realizatorul filmului Selective Mutism) și Collettivo GMRGP (Gaia Maria Rampello și Giorgia Papucci, Italia, care au realizat filmul POLE A). Pe parcursul lunii, cei patru artiști vor interacționa cu scena culturală și cu publicul local, pentru a-și dezvolta practicile artistice și pentru a stabili noi conexiuni cu România.

Rezidențele lor în București vor debuta cu o întâlnire cu publicul pe data de 12 aprilie, în care cei interesați vor avea ocazia să îi cunoască pe cei patru artiști și să afle mai multe despre proiectele acestora.

Și pentru că nici SoMe Festival nu a fost un festival de film obișnuit, întâlnirea de la Institutul Francez nu va fi un artist talk ca oricare altul.

Artiștii invitați au pregătit o serie de interacțiuni surpriză, care să implice activ participanții și să faciliteze o imersiune creativă în procesele lor artistice. Investigând tendințele și interacțiunile pe care le avem zi de zi cu lumea înconjurătoare – socială, tehnologică sau mai-mult-decât-umană – vom experimenta alături de artiști concepte legate de tehno-folclor,  (de)conectare și modul în care se crează primele impresii.

Organizat sub titlul SOME AIR (*Artiști în rezidență), evenimentul invită publicul la o participare ludică, în jurul conceptului Aire de jeux créative/ Kreativer Spielraum/ Area giochi creativi/ Spațiu de joc creativ.

Participarea la eveniment este gratuită în limita locurilor disponibile și accesul se va face în ordinea sosirii participanților. Artiștii și organizatorii își așteaptă publicul joi, 12 aprilie, începând cu ora 18:00, la Institutul Francez din București, bulevardul Dacia nr. 77.

Dasha Ilina este o artistă de origine rusă, stabilită la Paris. Prin abordări low-tech și DIY, lucrările ei explorează noțiuni legate de grijă, intimitate în era digitală și tendința actuală de a apela la tehnologie pentru răspunsuri.

Stathis Roukas este un artist interdisciplinar de origine greacă, care trăiește și lucrează la Berlin. Stathis folosește o gamă largă de medii precum fotografie, video, instalație, limbaj, performance. Abordarea sa conceptuală este centrată pe corp/condiție umană și pe expansiune emoțională în mediul social.

GESTIONE MOTRICE ROMANA GIOIE E PIACERI (collettivo GMRGP) este un duo artistic italian, din Roma, fondat de Gaia Maria Rampello și Giorgia Papucci. Lucrând cu instalații și performance multimedia.

Organizatori: Asociația Culturală Marginal, Institutul Francez din România, Goethe-Institut România, Institutul Italian de Cultură din București și Panasonic România.

SoMe Festival 2023 a fost un proiect de generare a unui dialog transparent și exploratoriu, între locuitorii Bucureștiului și comunitatea artistică națională și internațională, cu focus pe artă, știință și tehnologie. Prin intermediul lucrărilor selectate în urma unui apel deschis internațional și împărțite în trei categorii – mediu înconjurător, tehnologie și relații interumane, participanții au avut ocazia să pătrundă în locuri știute sau mai puțin cunoscute din oraș.

Despre Marginal: Sabina Suru, artistă post-digitală, alături de Andrei Tudose, manager cultural și curator, constituie echipa nucleu a Marginal, organizație culturală non-profit care funcționează ca un colectiv transdisciplinar ce urmărește să susțină, să promoveze și să extindă punți între artiști și diverși agenți din alte domenii, cu accent asupra științelor umaniste, respectiv implicațiile științei și tehnologiei în structurile socio-culturale. Scopul Marginal este agregarea unei rețele colaborative care să (re)unească domenii care nu sunt întotdeauna asociate artei – cum sunt știința și tehnologia – și publicul, printr-un mod participativ, care să pună sub semnul întrebării problematici societale actuale și paradigma încă prezentă a publicului-spectator.

Array

Articole pe aceeași temă: