Sondaj World Vision România: 99% dintre adolescenți folosesc AI, 80.96% au întâlnit conținut fals creat cu AI
Reading Time: 4 minuteCu ocazia Zilei Siguranței pe Internet, World Vision România publică rezultatele unui sondaj realizat în rândul a 604 elevi (majoritar liceeni). Sondajul nu este reprezentativ la nivel național, însă oferă un semnal important despre felul în care adolescenții din România folosesc inteligența artificială și navighează în lumea digitală, inclusiv social media, într-un context în care protecția și educația digitală nu țin pasul cu realitatea.
Datele arată că inteligența artificială este deja folosită foarte des de adolescenți: 99% folosesc deja aplicații bazate pe AI, iar 62.42% o folosesc des sau uneori pentru teme sau proiecte școlare, chiar dacă 54.64% spun că profesorii discută rar sau deloc despre AI la școală.
În lipsa unei strategii privind folosirea responsabilă a AI în școală, elevii caută informații în online sau social media, unde informația nu este structurată, validată sau adaptată vârstei copiilor. Peste 37% dintre adolescenți indică internetul și social media ca sursă exclusivă din care au învățat să folosească AI în siguranță, iar 24.01% spun că nu au primit informații despre acest subiect. Această combinație între utilizare frecventă și ghidaj redus mută responsabilitatea pentru siguranță aproape exclusiv asupra copiilor.
Cu ocazia Zilei Siguranței pe Internet, World Vision România organizează miercuri, 11 februarie, de la ora 17:00, un webinar live pe Instagram (@worldvisionro) intitulat „Ai nevoie de AI?”, un dialog deschis adresat adolescenților, care își propune să ofere informații esențiale despre beneficiile și riscurile AI, de la impactul asupra educației și sănătății mintale, până la identificarea dezinformării și protejarea datelor personale, alături de invitații Gabriela Dumitriu, psihoterapeut, și Mon, antreprenor.
AI este deja „de uz curent” pentru adolescenți
Datele arată că inteligența artificială este prezentă în rutina școlară și personală a adolescenților:
- 76.66% dintre respondenți declară că sunt destul de mult (55.30%) sau foarte mult (21.36%) familiarizați cu AI.
- 99% folosesc aplicații sau platforme care utilizează AI cel puțin ocazional, iar 22.52% le folosesc zilnic.
În același timp, utilizarea AI intră direct în zona educațională: 62.42% folosesc AI pentru teme/proiecte cel puțin uneori (44.70% uneori; 17.72% des).
Școala rămâne în urmă, iar educația digitală se mută în social media
Sondajul indică un decalaj între realitatea digitală a elevilor și ceea ce este discutat în școală:
- 54.64% spun că profesorii discută despre AI rareori (41.23%) sau deloc (13.41%) la școală.
În lipsa unor reguli clar și discuții aplicate despre AI în școală, elevii învață prin încercare și eroare, nu prin educație ghidată. Internetul și social media sunt cel mai frecvent indicate ca sursă exclusive de educație privind utilizarea sigură a AI (37.25%), în timp ce 24.01% spun că nu au primit informații despre acest subiect din nicio parte. Această mutare a educației digitale în spațiul online lasă copiii să navigheze riscurile fără repere clare și fără validare din partea adulților.
Utilizare frecventă, dar nu întotdeauna însoțită de înțelegere
Sondajul arată că AI este folosită inclusiv în contexte de învățare, însă nu întotdeauna cu rezultate educaționale solide: 82.11% declară că li s-a întâmplat (des/uneori/rareori) să folosească AI pentru o temă fără să înțeleagă complet răspunsul (11.09% des; 34.60% uneori; 36.42% rareori).
Dezinformarea și conținutul manipulat sunt deja o realitate
Riscurile din mediul online nu sunt ipotetice, iar 80.96% din cei chestionați afirmă că au întâlnit online conținut fals (texte, imagini, video) creat cu ajutorul AI. Deși doar 21.03% verifică întotdeauna informațiile oferite de AI folosind alte surse, iar 11.59% nu verifică niciodata, adolescenţi cred în proporție de 82.95% că pot recunoaște conținutul creat cu AI.
La întrebarea despre situații în care au fost distribuite la școală conținuturi false despre elevi (imagini modificate, video false, informații scoase din context), 46.69% spun „Nu”, însă 30.13% spun „Am auzit, dar nu direct”, iar 6.62% afirmă că „s-a întâmplat unor colegi” (1.49% – „mi s-a întâmplat mie”).
Date sensibile și sănătate mintală: zone de vulnerabilitate
În privința introducerii de informații personale în aplicații AI (nume complet, școală, poze, adresă), 46.69% spun „niciodată”, dar 48.35% indică „rareori/uneori/des” (26.66% rareori; 14.74% uneori; 6.95% des), iar 4.97% „nu sunt sigur(ă)”.
70.53% declară că sunt conștienți destul de mult (46.36%) sau foarte mult (24.17%) că aplicațiile AI pot salva și analiza informațiile introduse, dar 29.47% indică „puțin” sau „deloc”.
Pentru o parte dintre adolescenți, AI poate devine un spațiu de sprijin emoțional, mai ales atunci când relațiile de sprijin cu adulții lipsesc sau nu sunt suficiente pentru nevoile lor emoționale. Despre folosirea AI pentru sfaturi legate de emoții, stres sau probleme personale: 39.24% spun „uneori” (26.16%) sau „des” (13.08%), în timp ce 33.11% spun „niciodată”.
Când au o problemă personală, 39.40% cer ajutor prima dată de la părinți/familie, 14.07% spun că nu vorbesc cu nimeni, iar 4.30% indică „AI/aplicații”. Pentru o problemă serioasă (ex: anxietate, bullying), 35.76% ar cere ajutor de la părinți/familie, 10.93% spun că nu ar spune nimănui, iar 2.15% ar apela la „AI/aplicații”. Aproape un sfert menționează și consilierul școlar drept una dintre sursele de la care ar cere ajutor.
Adolescenții vor reguli și ghidaj
Întrebați despre utilizarea AI în școală:
- 56.95% spun că ar trebui permisă, dar cu reguli clare;
- 10.76% spun că ar trebui încurajată;
- 4.97% spun că ar trebui interzisă;
- 27.32% nu au o opinie formată.
„Copiii și adolescenții folosesc deja inteligența artificială și rețelele sociale în fiecare zi, însă protecția lor nu poate fi lăsată pe umerii lor. Sondajul nostru arată că educația despre folosirea sigură a AI ajunge frecvent la ei prin internet și social media, în timp ce o parte importantă spune că nu a primit informații deloc. De Ziua Siguranței pe Internet, mesajul World Vision România este clar: avem nevoie de o strategie pentru folosirea responsabilă a AI în școală, de educație digitală și media, de ghiduri clare pentru folosirea AI, de gândire critică și de sprijin pentru părinți și profesori, pentru ca adolescenţii și copiii să fie în siguranță într-o lume digitală în continuă schimbare. Nu în ultimul rând, este nevoie ca rețele sociale să fie sancționate pentru neaplicarea legislației și regulamentelor europene și naționale.”, a declarat Mihaela Nabăr, director executiv World Vision România.
Poziția World Vision România: protecție reală, prin prevenție și educație
World Vision România subliniază că siguranța copiilor în mediul digital – inclusiv în contextul AI și al social media – înseamnă măsuri concrete, aplicabile:
- strategie pentru folosirea AI în mod responsabil în școli, cu ghiduri clare pentru profesori și elevi privind utilizarea AI ca instrument educațional (ce este permis, ce nu, cum se verifică informațiile, ce date nu se introduc niciodata etc.);
- educație media și formare a competențelor despre AI în școală, cu accent pe verificarea informațiilor, dezinformare și protecția datelor, dezvoltarea gândirii critice și a obiceiurilor de verificare a conținutului, în special în social media;
- formarea profesorilor pentru a integra AI și educație digitală în predare;
- sprijin pentru părinți (școala părinților, ghiduri);
- sancțiuni pentru rețelele sociale pentru neaplicarea legislației și regulamentelor europene și naționale.
Notă metodologică: Sondaj realizat de World Vision România, N=604 respondenți
Grupul de respondenți a fost format din adolescenți cu vârste între 13 și 19 ani. Participanții au fost selectați din comunitățile în care organizația implementează intervenții, iar opiniile lor reflectă experiențele și perspectivele tinerilor implicați în aceste programe. Rezultatele obținute nu sunt reprezentative la nivel national.
Urmăriți Revista Biz și pe Google News. Abonamente Revista Biz


