Stiri Companii

Sphera Franchise Group aniversează 5 ani de la listarea la Bursa de Valori București

9 nov. 2022 3 min

Sphera Franchise Group aniversează 5 ani de la listarea la Bursa de Valori București

Reading Time: 3 minute

Sphera Franchise Group (SFG), cel mai mare grup din industria de foodservice din România, aniversează astăzi, 9 noiembrie, 5 ani de la listarea pe Piața Reglementată a Bursei de Valori București. Capitalizarea Sphera Franchise Group la data de 8 noiembrie 2022 era de 494 milioane lei.

Călin Ionescu, CEO, Sphera Franchise Group: „Sphera Franchise Group este o poveste antreprenorială de succes, de 28 de ani, când am deschis în România primul restaurant al unui lanț global. Aniversarea a 5 ani de la listarea noastră la Bursa de Valori București este un moment important, de care suntem mândri, o dovadă că suntem o companie de încredere, cu perspective solide pe termen lung, bazată pe dezvoltare constantă. Strategia noastră este construită pe fundamente sustenabile și suntem orientați către viitor, fiind conștienți de impactul pe care îl are o companie de talia noastră, precum și de standardele ridicate pe care le implică listarea la bursă. Vom continua să creștem și să aducem valoare tuturor stakeholderilor, de la consumatori și investitori, la colegi și comunitățile în care activăm”.

Adrian Tănase, CEO Bursa de Valori București: „Sphera Franchise Group a fost prima companie din domeniul foodservice care s-a listat la bursă, având în portofoliu unele dintre cele mai cunoscute rețele de restaurante din România. Debutul pe Piața Reglementată din 2017 a oferit investitorilor posibilitatea de a deține acțiuni la unele dintre cele mai mari lanțuri de restaurante la nivel internațional, KFC, Pizza Hut și Taco Bell, și ne bucurăm că astăzi sărbătorim o nouă etapă atât de importantă în progresul său. În acești cinci ani, Sphera a evoluat la Bursa de Valori București, iar o dovadă a acestei dezvoltări susținute este includerea, de anul acesta, a acțiunilor companiei în indicii FTSE Russell dedicați Piețelor Emergente, FTSE Global Micro Cap. Le urăm succes în următorii ani și îi felicităm pentru toate reușitele de până acum”.

Array

Lasă un răspuns

Articole pe aceeași temă: