Stiri Business Companii

Startup-ul austriac TeleDoc lansează o nouă aplicație de telemedicină pe piața românească

29 iul. 2021 2 min

Startup-ul austriac TeleDoc lansează o nouă aplicație de telemedicină pe piața românească

Reading Time: 2 minute

TeleDoc, startup de telemedicină cu sediul în Austria, a lansat o nouă aplicație, MyTeledoc pe piața din România, în urma unei investiții de 550.000 euro. Serviciile sunt disponibile prin intermediul aplicației pe IOS și Android.

Abonamente de la 22 de lei

Aplicația TeleDoc funcționează pe bază de abonament anual, plătit lunar de segmentul final de utilizatori. Aplicația myTeleDoc oferă două tipuri de abonament, care corespund nevoilor clienților: TeleDoc Basic, un abonament pentru o persoană, și TeleDoc Family, un abonament pentru doi adulți și doi copii.

De asemenea, pentru cei care nu doresc un abonament, există posibilitatea de a intra în legătură cu un medic printr-un singur apel, care se plătește individual. În momentul de față, fiecare utilizator primește un apel gratuit pentru a încerca serviciul. Costul abonamentului lunar începe de la 22 de lei.

Investim constant în soluția noastră de telemedicină, MyTeleDoc. Aceasta include un cabinet online de specialitate, în care fiecare specialist își desfășoară activitatea online, un „căutător de medici”, bazat pe tehnologia AI, prin care se găsește și se recomandă cel mai potrivit medic, dar și integrarea dispozitivelor inteligente care permit monitorizarea pe termen lung și îngrijirile la distanță. De asemenea, lucrăm la o bază de date care cuprinde informațiile integrate pentru medicii noștri, astfel încât aceștia să poată beneficia de un schimb reciproc de cunoștințe, crescând calitatea serviciilor oferite pacienților. Echipa noastră din România va avea 100 de medici până la sfârșitul acestui an”, a declarat Florian Brandstetter, CEO și co-fondator TeleDoc.

Parteneriate B2B

Pentru a susține comunitățile de business, TeleDoc oferă și parteneriate B2B, prin programul de călătorie TeleDoc Travel pentru industria turistică, și TeleDoc Volume Pricing Partnership, un program pentru companiile care doresc să ofere acces la servicii medicale de specialitate clienților sau angajaților.

Prezență pe mai multe piețe europene

Înființată în 2019 de Christian și Florian Brandstetter și prezentă în patru țări europene, România, Albania, Bulgaria și Kosovo, compania este unul dintre jucătorii cheie pe piața telemedicinei din Europa Centrală și de Est. TeleDoc va intra pe piețele din Ungaria, Slovacia, Ucraina și Croația până în finalul anului 2021.

Lasă un răspuns

Articole pe aceeași temă: