Stiri Business Companii Tech

Startup-ul Vatis Tech, specializat în tehnologii AI pentru recunoaștere vocală, obține o finanțare de 650.000 de euro

10 ian. 2023 2 min

Startup-ul Vatis Tech, specializat în tehnologii AI pentru recunoaștere vocală, obține o finanțare de 650.000 de euro

Reading Time: 2 minute

Startup-ul românesc Vatis Tech a finalizat o nouă rundă de finanțare în valoare de 650.000 de euro. La rundă au participat investitorii existenți – fondurile Early Game Venture și Sparking Capital, Mălin Ștefănescu ca angel investor. Alți investitori privați s-au alăturat și ei actualei runde.

Vatis Tech este recunoscută pentru dezvoltarea de tehnologii de recunoaștere vocală bazată pe inteligență artificială, care rivalizează la nivel de acuratețe cu giganți globali precum Google sau Microsoft.

Obiectivele finanțării

Noul flux de capital va permite companiei să accelereze vânzările în România pentru o cotă de piață mai mare, dar și să își extindă operațiunile pe cel puțin încă o piață europeană. Sunt vizate astfel Germania, Spania sau Franța.

Strategia noastră de la bun început a pus pe primul plan calitatea produsului și experiența de utilizare. Tehnologic aveam nevoie de un produs foarte bun, care să câștige în fața oricărui AI de recunoaștere vocală dezvoltat de jucătorii globali. În momentul în care am avut acest produs, am ieșit cu el pe piață iar dacă la început aveam un client care ne testa tehnologia, acum avem zeci de clienți mari recurenți și multe proiecte pilot în diferite stadii de implementare atât în mediul privat, cât și în cel guvernamental unde se dorește o digitalizare a proceselor clasice. Toate acestea s-au întâmplat într-un singur an, ceea ce ne face și mai ambițioși pentru 2023”, spune Adrian Ispas, Co-fondator și CEO al Vatis Tech.

Acuratețe 95%

Compania a lansat recent noi modele de transcriere pentru domenii cu termeni foarte specifici, precum cel medical sau juridic, dar și pentru un sector economic cu nevoi uriașe de transcriere, cel al call centerelor.

În perspectiva dezvoltării pe piața locală, Vatis Tech a semnat acorduri cu mai mulți parteneri printre care Vodafone România, GBC, Sofmedica Group, Gama IT, Kontron Services Romania, Wolters Kluwer, Blue Note sau Synaptic SBS. Parteneri cu ajutorul cărora vor fi inițiate în primul trimestru al anului o serie de proiecte pilot în diferite industrii (servicii medicale, call center, servicii juridice).

“Fondatorii Vatis Tech sunt tineri, entuziaști și buni în ceea ce fac, produsul reușește să întreacă în performanțe produse similare ale gigantilor tehnologici și companiile au nevoie de transcrieri din limba română și, în general, din limbi mai puțin încercate de firmele multinationale. M-am bucurat ca mi s-au alaturat în această rundă mai mulți business angels din TechAngels. Cred că, împreună cu EGV și Sparking, vom reuși să ajutam la crearea unei noi povești de succes în IT.” Mălin Ștefănescu, președinte TechAngels

În acest moment, raportul de acuratețe al Vatis Tech pe limba română depășește în medie 95% în timp ce la Google sau Microsoft sunt în zona de 85% acuratețe. Tehnologia este folosită cu succes în momentul de față în mai multe industrii precum media, legal, medical sau call centere.

Array

Lasă un răspuns

Articole pe aceeași temă: