Stiri

Stay Fit Gym a inaugurat la Palas Iaşi primul său centru de fitness de tip Black 

12 aug. 2025 2 min

Stay Fit Gym a inaugurat la Palas Iaşi primul său centru de fitness de tip Black 

Reading Time: 2 minute

Stay Fit Gym, cea mai extinsă rețea de fitness din România și Europa de Est, marchează debutul unui nou concept dedicat celor care își doresc facilități de nivel superior, prin deschiderea, în premieră,  în ansamblul mixt Palas Iaşi, a unui centru de tip Black.

Păstrând valorile care definesc brandul – energie, disciplină și comunitate –, conceptul Black aduce o experiență superioară de fitness, prin integrarea unor facilități precum saună, Hydration Corner, zonă de analize corporale avansate și echipamente de ultimă generație marca Matrix.

Palas Iași continuă seria noutăţilor de retail şi își diversifică oferta prin adăugarea unei noi funcțiuni pentru pasionații de sport. După inaugurarea a trei locații în dezvoltările comerciale ale companiei IULIUS din Iaşi (Palas Campus, Iulius Mall şi Family Market Miroslava), Stay Fit Gym a dus în ansamblul mixt din centrul oraşului un format de tip flagship: conceptul Black, care promite o experiență premium de fitness prin facilități de top.

„Palas Iași este o destinație în sine, care și-a construit încă de la bun început o comunitate dinamică, conectată la viața urbană. Conceptul de tip Black al Stay Fit Gym răspunde standardelor celei mai apreciate dezvoltări comerciale din regiune și nevoilor comunității care s-a format în jurul său. Black reprezintă o evoluție firească a ceea ce am construit împreună cu membrii noștri. Este pentru cei care au trecut de faza motivației și caută consistență, rezultate și un spațiu pe măsura progresului lor”

Alexandru Lascăr, CEO Stay Fit Gym.

Centrul de fitness se diferențiază printr-o zonă de saună, potrivită celor care doresc să se relaxeze după antrenament, un Hydration Corner, dar și echipamente premium Matrix – cea mai avansată tehnologie pentru performanță. Conceptul de tip flagship de la Palas integrează o zonă de măsurători corporale pentru monitorizarea progresului în detaliu și beneficiază de spații optimizate și de design modern.

Cu peste 58.000 de membri și o rețea de 55 de cluburi deschise în 23 de orașe, Stay Fit Gym continuă să inoveze în industria fitnessului, punând la dispoziția clienților servicii care combină tehnologia și performanța, totul pentru a aduce și mai multe beneficii comunității de fitness pe care a creat-o în 13 ani de experiență.

Anul acesta, Palas Iaşi a intrat într-un  proces de remodelare şi modernizare, în urma căruia suprafaţa de retail va ajunge la peste 80.000 mp închiriabili. Vor fi aduse noi branduri în premieră regională şi formate flagship stores ale principalelor magazine ancoră prezente, spații de joacă și centre de entertainment pentru familii, va fi creat un nou centru pentru conferinţe şi evenimente, iar parcul de 50.000 mp va fi reconfigurat cu zone interactive pentru copii şi cascade de apă. În plus, a fost creată o zonă sport, unde s-au inaugurat unele dintre cele mai relevante branduri de pe piaţă. Reamenajarea Palas este estimată la 80 de milioane de euro, ceea ce va ridica investiția realizată de IULIUS în centrul Iașului la peste 520 de milioane de euro. 

Articole pe aceeași temă: