Digital Companii Stiri

Câți români utilizează servicii de video streaming pe bază de abonament?

6 nov. 2019 2 min

Câți români utilizează servicii de video streaming pe bază de abonament?

Reading Time: 2 minute

Piața locală de video on demand (VoD) este dominată de Netflix și HBO GO, folosite de 46%, respectiv 33% dintre utilizatorii români, potrivit celui mai recent studiu marca BOLD. Ca urmare a evoluției rapide a platformelor VoD, 7 din 10 români aleg să se aboneze la cel puțin un astfel de canal.

Studiul reliefează piața serviciilor VoD în România, cu obiceiurile și preferințele de consum ale utilizatorilor, venind cu informații privitoare la diferențierea publicului pe cele mai populare platforme de la noi din țară – Netflix și HBO GO.

streaming1

Cea mai mare parte a abonaților folosesc servicii VoD de câteva ori pe săptămână, acasă, seara, direct pe televizor, smartphone sau laptop. În comparație cu cei care nu folosesc aceste servicii, utilizatorii VoD au venituri mai mari. Mai bine de jumătate dintre utilizatorii VoD, 55%, au vârste cuprinse între 35 și 54 de ani, în timp ce tinerii cu vârste între 18 și 24 de ani petrec cel mai mult timp vizionând conținut video, peste 50 de ore pe săptămână.

streaming2

“Dezvoltarea platformelor VoD presupune o creștere a timpului total de vizionare, dar și o reducere a expunerii la publicitate și mutarea atenției de pe canalele media gratuite, precum Facebook și YouTube. Cât despre piața serviciilor de  VoD, principalul diferențiator este lipsa de reclame, acest factor fiind asociat și cu o calitate mai bună a programului sau a platformei, pentru care oamenii sunt dispuși să plătească”, a declarat Andrei Elvădeanu, Client Service Manager, iSense Solutions.

Lansat de Initiative România alături de iSense Solutions, studiul a fost realizat pe un eșantion de 1.200 de respondenți din mediul urban, cu vârste cuprinse între 18 și 54 de ani, concentrându-se pe analiza și înțelegerea obiceiurilor de consum media al românilor.

Foto: © Tero Vesalainen | Dreamstime.com

Array

Lasă un răspuns

Articole pe aceeași temă: