Stiri

STUDIU LEGO: Pentru 95% dintre părinții români, joaca este la fel de importantă ca educația formală

3 iun. 2026 4 min
Adaugă Revista Biz ca sursă preferată în Google

STUDIU LEGO: Pentru 95% dintre părinții români, joaca este la fel de importantă ca educația formală

Reading Time: 4 minute

Într-o lume tot mai imprevizibilă, părinții nu se mai gândesc doar la performanța academică a copiilor lor, ci la adulții care vor deveni. Încrederea în sine, creativitatea, inteligența emoțională și capacitatea de adaptare au devenit prioritățile unei noi generații de părinți care încearcă să pregătească copiii pentru o lume aflată în continuă schimbare. Acestea sunt o parte dintre concluziile noului studiu „Play Well” 2026, realizat de către Grupul LEGO, despre modul în care copilăria, joaca și viața de familie evoluează astăzi.

Părinții și copiii nu mai privesc joaca doar ca pe o pauză de la rutină. Conform studiului, 73% dintre părinți, la nivel global, se tem că, fără joacă, cei mici nu vor dezvolta competențele necesare pentru viitor. În România, cifrele ne spun că 95% dintre părinți spun că joaca este la fel de importantă ca educația formală și, în același procent, consideră că aceasta contribuie direct la dezvoltarea abilităților de care copiii vor avea nevoie ca adulți.

Părinții din România prioritizează tot mai mult încrederea în sine (60%), comunicarea (56%) și creativitatea (52%) ca abilități esențiale pentru succesul viitor al copiilor lor, competențe pe care părinții le asociază tot mai des și cu beneficiile jocului. Inteligența emoțională (28%) se numără, de asemenea, printre competențele cel mai apreciate, înaintea unor indicatori tradiționali precum performanța academică (16%) sau competențele STEM (8%).

„Conversația despre copilărie și viitor se schimbă. Părinții nu se mai uită doar la performanța academică, ci la competențele socio-emoționale de care copiii lor vor avea nevoie într-o lume aflată în continuă transformare. Noul studiu „Play Well” 2026, realizat de Grupul LEGO, confirmă ceea ce mulți părinți simt deja: joaca este modul în care copiii își dezvoltă încrederea, creativitatea și inteligența emoțională pe care le vor purta cu ei toată viața. Tocmai de aceea, credem cu tărie că abilitățile de care copiii de astăzi vor avea nevoie ca adulți se formează și în momentele de joacă în familie”

Agnieszka Poremska-Ledzion, General Manager LEGO România.

Joaca devine parte din modul în care copiii învață și nu mai este considerată doar o formă de relaxare

Datele studiului arată că părinții și copiii văd joaca drept unul dintre cele mai naturale moduri prin care cei mici învață, experimentează și capătă încredere.

  • 89% dintre părinți și 92% dintre copii spun că joaca este unul dintre principalele moduri prin care copiii învață. 
  • 91% dintre copii spun că prin joacă au curajul să încerce lucruri noi fără teama de a greși.
  • 96% spun că cel mai distractiv lucru este să construiască din propria imaginație.

În același timp, imaginația rămâne unul dintre cele mai importante spații de exprimare prin joacă pentru cei mici:

  • 96% dintre copii spun că cel mai distractiv lucru este să construiască din propria imaginație; 
  • iar 93% spun că joaca le oferă libertatea să exploreze și să creeze fără limite.

Joaca începe să își facă loc în rutina de zi cu zi a familiilor​

Rutinele aglomerate și responsabilitățile zilnice lasă tot mai puțin spațiu pentru momentele petrecute împreună, iar copiii din România resimt cel mai acut această lipsă.

  • 53% dintre părinți indică treburile casnice ca principală barieră
  • 47% spun că programul încărcat afectează timpul dedicat jocului

Astfel, 43% dintre copiii români spun că nu sunt mulțumiți de cât timp se joacă, față de 28% la nivel global.

Totuși, studiul aduce și un semnal optimist: 1 din 2 familii care, în urmă cu doi ani, nu se mai jucau deloc împreună au reintrodus joaca în rutina lor de zi cu zi.

Vestea bună? Mai puțin de o oră pe zi poate schimba această statistică.

Doar 43 de minute de joacă pe zi pot crește fericirea întregii familii cu până la 45%

Potrivit studiului realizat de Grupul LEGO, „Play Well” 2026, realizat în 30 de țări, inclusiv România, familiile care se joacă împreună cel puțin 43 de minute pe zi pot atinge un nivel de fericire semnificativ mai ridicat.

Prima Galerie de Joacă LEGO din România: 5 zile în care joaca devine experiență

Ca răspuns la aceste date, LEGO România lansează inițiativa „Ridică-te la mintea copiilor”, parte din misiunea globală „Fă loc pentru joacă”. Timp de 5 zile, familiile sunt invitate să viziteze prima GALERIE DE JOACĂ LEGO din România: o experiență interactivă care aduce împreună imaginația, creativitatea și conexiunea dintre părinți și copii, prin construcții spectaculoase din mii de piese LEGO, instalații interactive și activări dedicate întregii familii.

„«Ridică-te la mintea copiilor» este, în esență, o invitație de a redeveni copil pentru câteva momente. Ne-am dorit să transformăm concluziile studiului într-o experiență pe care familiile să o poată explora împreună. Așa a apărut ideea primei Galerii de Joacă LEGO din România, un format asociat, de obicei, cu perspectiva și rigoarea adultului, reinterpretat prin imaginația, curiozitatea și creativitatea copilăriei.

Una dintre concluziile care ne-au inspirat cel mai mult a fost faptul că familiile care se joacă împreună cel puțin 43 de minute pe zi raportează niveluri semnificativ mai ridicate de fericire. Pornind de la acest insight, am creat un instrument simplu care îi ajută pe părinți să descopere relația dintre timpul petrecut jucându-se împreună și concluziile evidențiate de studiu, încurajând totodată reflecția asupra rolului pe care joaca îl poate avea în viața de familie de zi cu zi”

Andreea Spiridon, Marketing Director LEGO România.

România explorează rolul jocului

Experiența nu se oprește la Galerie. Prin intermediul platformei romaniasejoaca.ro, familiile din întreaga țară pot descoperi Scorul Fericirii prin Joacă, un instrument de conștientizare inspirat de concluziile studiului „Play Well” 2026, realizat de Grupul LEGO.

Construit pornind de la una dintre cele mai optimiste concluzii ale studiului, că familiile care se joacă împreună cel puțin 43 de minute pe zi raportează niveluri semnificativ mai ridicate de fericire, instrumentul îi ajută pe participanți să exploreze relația evidențiată de cercetare dintre timpul petrecut jucându-se împreună și starea de bine în familie.

Articole pe aceeași temă: