Super Technologies îl numește pe Andrei Bereandă în funcția de Vicepreședinte Comercial pentru România
Reading Time: < 1 minutDupă demisia din grupul media Ringier, Andrei Bereandă a fost numit în funcția de Vicepreședinte Comercial pentru România al Super Technologies (SUPER). Andrei Bereandă se alătură Super după un parcurs de peste 20 de ani în industriile de media, servicii digitale și tehnologie, unde a deținut roluri de conducere în unele dintre cele mai importante companii din România. Cel mai recent, a fost Managing Director al Ringier România, coordonând unul dintre cele mai mari portofolii de publicații și platforme digitale din țară, incluzând Libertatea, ELLE și Viva.
Andrei Bereandă va prelua rolul de VP la 1 octombrie, în prima zi după ce părăsește oficial Ringier România.
„Suntem încântați de faptul că Andrei Bereandă se alătură echipei Super. Experiența sa în construirea și dezvoltarea unor businessuri digitale de referință, precum și perspectiva pe care o are asupra transformării comerciale și a tendințelor manifestate de consumatori vor aduce o contribuție esențială în următoarea etapă de dezvoltare a companiei noastre în România. Sunt convins că expertiza lui Andrei ne va ajuta să continuăm să inovăm pentru clienții noștri. Împreună vom construi experiențe și vom modela produsele digitale care vor defini viitorul divertismentului.”, declară Andrei Popa, General Manager, Super România.
Andrei Bereandă, Vicepreședinte Comercial, Super România: „Super este una dintre cele mai dinamice companii de tehnologie și divertisment din regiune, construită în jurul unei culturi orientate spre performanță, inovație și dezvoltare continuă. Sunt încântat să mă alătur acestei echipe într-un moment de transformare atât de important pentru companie și sunt nerăbdător să contribui la consolidarea strategiei comerciale și la dezvoltarea celui mai complex ecosistem multibrand din România.”
Secțiune susținută de Raiffeisen Bank
Urmăriți Revista Biz și pe Google News. Abonamente Revista Biz


