Stiri

Tazz: Românii comandă de 1 mai de 7 ori mai mulți mici față de o zi obișnuită

30 apr. 2024 2 min

Tazz: Românii comandă de 1 mai de 7 ori mai mulți mici față de o zi obișnuită

Reading Time: 2 minute

Ziua Internațională a Muncii, 1 Mai, deține recordul pentru cele mai multe comenzi de mici din an: conform datelor din aplicația Tazz, românii comandă de 7 ori mai mulți mici față de o zi obișnuită.

“Am observat în ultimii 3 ani o creștere semnificativă pentru comenzile de mici și anticipăm că tendința se va menține și în acest an, așa că ne pregătim de o nouă zi de 1 mai în care vom livra un număr record de pofte. La nivel de trenduri ascendente, vedem o deschidere spre testarea rețetelor reinventate disponibile în platforma noastră: de la sandvișuri cu mici și sos de trufe și până la mici pe pâine.”

Cristina Sauciuc, Head of Brand Tazz

Cât alocă românii pentru mici

Prețul mediu pentru o porție de 3 mici este de 25 de lei, în timp ce bonul mediu înregistrat de 1 mai pe Tazz pentru o comandă de mici are o valoare de 86 de lei. La polul opus, cea mai scumpă comandă de mici plasată de 1 mai a avut o valoare de 188 de lei pentru un platou de 20 de mici.

Românii încep în forță ziua de 1 mai, în intervalul 9:00 – 11:00 înregistrându-se 24% din totalul comenzilor de peste zi. Topul momentelor de consum este însă condus de intervalul 12:00 – 15:00, când se înregistrează 49% din comenzile de mici. Micii sunt alegerea preferată și pentru cină, în intervalul 16:00 – 19:00 înregistrându-se 20% din totalul comenzilor.

Deși 1 mai este ziua de aur pentru comenzile de mici, românii aleg acest preparat pentru prânz sau cină și pe parcursul anului: într-o zi obișnuită sunt comandați în medie 350 de mici.

Trendul este susținut și de studiul “Poftele românilor” dezvoltat de Tazz și Cult Research care a identificat micii ca find cea mai mare poftă a românilor de 1 mai. 47% dintre respondenți asociază Ziua Internațonală a Muncii cu pofta de mici, iar datele din aplicație susțin acest lucru.

În acest an, Tazz pune la dispoziția utilizatorilor oferte la mici atât în categoria restaurante, cât și în categoria supermarket, acolo unde pot găsi caserole de mici.

Platforma locală de livrare rapidă Tazz cuprinde cele mai bune restaurante din țară, dar și o selecție extinsă de produse pentru cumpărături zilnice din categoriile alimentare și non-alimentare, de la farmacii, florării, articole sportive, cărți, produse de îngrijire personală și înfrumusețare și până la alte magazine. Tazz este diponibil în 36 de orașe din România.

Array

Articole pe aceeași temă: