Companii Stiri

TeraPlast vrea vânzări de peste 6 milioane de metri de țevi Politub

24 iul. 2018 3 min

TeraPlast vrea vânzări de peste 6 milioane de metri de țevi Politub

Reading Time: 3 minute

Grupul TeraPlast, unul dintre principalii producători de materiale pentru piața construcțiilor și instalațiilor și totodată cel mai mare procesator de PVC din România își propune pentru anul acesta vânzări de peste 6 milioane de metri de țevi din polietilenă, cu 50% mai mult față de volumul livrat în 2017.

Ovidiu Gurau Director Comercial 1Totodată, în direcția responsabilizării față de mediu și oameni, TeraPlast demarează campania „Apă curată înseamnă viață”, prin intermediul căreia își propune să informeze consumatorii despre importanța calității sistemelor de transport apă, arată compania, într-un comunicat de presă.

Potrivit reprezentanților companiei, TeraPlast a vândut anul trecut circa 4,1 milioane de metri liniari de țeavă din polietilenă, printre cei mai importanți clienți numărându-se constructorii și distribuitorii. Conform estimărilor, compania țintește până la sfârșitul acestui an o creștere cu 50% a vânzărilor, comparativ cu 2017.

 „Cu toate că piața locală de materiale de construcții trece printr-o perioadă dificilă din cauza marilor lucrări de infrastructură, puține fiind în faza de desfășurare și multe stagnate, în sectorul privat și al revânzătorilor înregistrăm o direcție ascendentă. Această tendință pozitivă se reflectă, de altfel, și în previziunile noastre pe anul acesta. Așadar, ne bucurăm să putem oferi clienților noștri direcți și indirecți produse și soluții de cea mai bună calitate, în acord cu responsabilitatea asumată a companiei față de mediul și societatea în care activează”, spune Ovidiu Gurău, director comercial TeraPlast.

Unul dintre cele mai performante produse TeraPlast este țeava din polietilenă, cunoscută și sub denumirea de „țeavă Politub”. Aceasta are o gamă largă de întrebuințări, precum transportul de apă și gaze naturale, canalizare menajeră și industrială, drenaj, instalații de incendiu și irigații, aplicații miniere sau de transport al apei în industria alimentară. Caracteristicile produsului au fost dezvoltate permanent în ultimii 10 ani, ajungându-se, în prezent, la cea mai recentă generație fabricată  – PE100-RC, material performant ce aduce o rezistență mai mare la încărcarea punctiformă și la formarea de fisuri.

Teraplast 1

Portofoliul de produse din polietilenă al TeraPlast cuprinde 7 categorii principale –  țevi, fitinguri injectate, fitinguri confecționate, fitinguri electrosudabile, fitinguri mecanice, robineți din polietilenă și cămine de apometru, astfel încât TeraPlast poate oferi sisteme complete clienților săi. 

Rezistență în exploatare

În prezent, peste 65% din populația României este conectată la o rețea curentă de apă, majoritatea rețelelor având o vechime de cel puțin 50 de ani. În acest context, TeraPlast a lansat campania Apă curată înseamnă viață, prin care își propune să aducă în prim plan importanța folosirii unor țevi de calitate în transportul apei și impactul pe care un sistem vechi și deteriorat îl poate avea asupra sănătății. Campania vine în completarea misiunii TeraPlast, de responsabilizare față de mediu și societate. Astfel, prin intermediul site-ului dedicat, www.apacurata.com, campania oferă informații utile despre necesitatea unui sistem sănătos de transport și distribuție apă în România, precum și avantajele folosirii unor sisteme eficiente.

Apa curata inseamna viataConform reprezentanților companiei, țeava Politub PE-100RC pentru transportul apei aduce plus valoare constructorului și beneficiarului, prin avantaje precum eficiența în execuție și exploatare, economii financiare și compatibilitate absolută cu produsele auxiliare, precum și grijă pentru mediul înconjurător.

PE-100RC inovează atât prin durabilitatea materialului – ce rezistă timp de un secol -, cât și prin calitățile materialului, ce nu interacționează cu mediul și apa transportată, deci nu împrumută însușiri de miros, gust sau culoare. Mai mult, emisiile de mono și dioxid de carbon ale țevii din PE sunt de până la de 5 ori mai mici decât în cazul țevilor din oțel.

Totodată, datorită caracteristicilor încorporate, termenele de execuție sunt cu circa 35-40% mai scurte și nu sunt necesare pregătiri suplimentare, țevile fiind integral compatibile cu fitingurile și echipamentele de sudură existente pe piață în mod uzual. De asemenea, folosirea țevii din PE atrage după sine optimizarea costurilor totale de execuție și exploatare, generând economii de circa 10-15%. Mai mult, executarea lucrărilor se realizează fără impact major asupra mediului înconjurător și fără a fi nevoie de utilaje de mare tonaj, în același timp conferind siguranță în manipulare și utilizare.

Proiectele de referință în cadrul cărora au fost integrate aceste soluții de transport apă TeraPlast sunt, printre altele, cele implementate din zonele Brăila-Galați-Călărași pentru sistemele de irigații și reabilitarea rețelei de apă potabilă din localitatea Pechea, fiecare dintre acestea depășind valoarea de 1 milion de euro.

Array

Lasă un răspuns

Articole pe aceeași temă: