Companii Stiri

The Light, noua policlinică din portofoliul Regina Maria

15 nov. 2019 2 min

The Light, noua policlinică din portofoliul Regina Maria

Reading Time: 2 minute

Cea mai mare policlinică privată de pediatrie din Capitală, The Light, intră în portofoliul rețelei de sănătate Regina Maria, incluzând totodată și cea de-a patra locație a rețelei Kinetic Sport & Medicine.

Kinetic Sports & Medicine, parte a rețelei de sănătate Regina Maria, inaugurează cea de-a patra sa clinică și al doilea punct de lucru în capitală. Clinica dispune de 2 cabinete pentru consultații, 11 cabinete de fizioterapie și terapie manuală, servicii de biomecanică și 2 săli de kinetoterapie pentru adulți și copii.

Clinica Kinetic Sport Medicine

“Policlinica THE LIGHT este cea mai mare unitate pediatrică din București și va reprezenta un nou reper de calitate în această specialitate medicală, deschizându-și porțile nu doar pentru pacienții din vecinătate, ci pentru toți bucureștenii. Anul viitor vom extinde serviciile din cadrul policlinicii cu inaugurarea Centrului de Imagistică, preocupându-ne constant să răspundem nevoilor pacienților noștri și să oferim într-un singur loc o gamă cât mai extinsă de servicii conexe specialității principale”, a declarat Fady Chreih, CEO, Regina Maria.

Centrul medical dispune de 19 cabinete pentru consultații, dintre care 15 pentru copii și 4 pentru adulți, 6 cabinete destinate tratamentelor, vaccinărilor, alăptatului și investigațiilor, 2 spații de joacă pentru copii și un spațiu pentru parcare cărucioare, o zonă de lounge pentru adulți, o sală de conferințe destinată ședințelor medicale și workshop-urilor cu părinții.

Totodată, centrul medical aduce un nou concept “baby care” și devine centru de referință la recoltarea pentru copiii fiind dotată cu spirometrii care permit explorarea funcției pulmonare prin determinarea rezistenței oscilatorii (ROS) a copiilor.

Policlinica The Light are o suprafață totală de aproximativ 2.000 metri pătrați și se află în clădirea de birouri The Light One din partea de vest a Bucureștiului, adresându-se deopotrivă atât copiilor cât și adulților.

Array

Lasă un răspuns

Articole pe aceeași temă: