Stiri

The Social Incubator lansează o nouă ediție a turneului „Tenis pentru Fapte Bune”

23 sept. 2021 2 min

The Social Incubator lansează o nouă ediție a turneului „Tenis pentru Fapte Bune”

Reading Time: 2 minute

Asociația The Social Incubator lansează  weekendul acesta cea de-a doua ediție a turneului „Tenis Pentru Fapte Bune”, un eveniment sportiv cu impact social care are ca scop strângerea de fonduri pentru sprijinul tinerilor instituționalizați în procesul de integrare socio-profesională.

Evenimentul este găzduit de Pescariu Sports & Spa și are ca obiectiv implicarea comunității în viețile tinerilor instituționalizați prin strângerea de fonduri pentru sprijinirea lor ȋn procesul de integrare socio-profesională.

Tenis Pentru Fapte Bune aduce la un loc jucători pasionați de tenis, sportivi campioni, vedete din showbiz și oameni de afaceri care au răspuns apelului lansat de Asociația The Social Incubator pentru a oferi șansa la o viață demnă și independentă tinerilor care părăsesc sistemul de protecție a copilului. Printre aceștia se află Cornel Ilie, Horia Brenciu sau Alexandru Bogdan, Mihaela Buzărnescu, Alexandra Cadanțu, Monica Roșu, Gabriela Ruse, Vasile Maftei și Virgil Stănescu.

Programul evenimentului este alcătuit din meciurile simple, duble și cele demonstrative, care vor avea loc în primele două zile, iar în ultima zi, semifinalele, finalele și festivitatea de premiere a participanților.

Suntem foarte fericiți să vedem că și în acest an, la fel ca în 2019, comunitatea nu a rămas indiferentă în fața problemelor cu care se confruntă tinerii instituțioalizați și a ales să se implice pentru a face mai ușoară atingerea obiectivului Tenis Pentru Fapte Bune. Astfel, și în acest an ne bucurăm de susținerea persoanelor publice, jurnaliștilor, sportivilor și jucătorilor amatori de tenis din domenii business precum asigurări, consultanță, bănci, telefonie mobilă, telecomunicații, transport, antreprenori”a afirmat Adriana Preda, Director Executiv al Asociației The Social Incubator.

Peste 3.500 de tineri părăsesc anual, la vârsta majoratului, sistemul de protecție a statului, nepregătiți pentru o viață independentă, sunt marginalizați de către societate și expuși unei game extinse de riscuri. Ca efect al lipsei de integrare, mulți dintre ei rămân pe străzi şi chiar devin victime ale traficului de persoane sau de droguri. Doar 1 din 40 dintr tinerii care părăsesc sistemul de protecție se angajează legal.

Ȋn efortul de a schimba aceste statistici, și în acest an, toate fondurile strânse ȋn urma turneului vor fi direcţionate către programele asociaţiei de sprijinire a tinerilor vulnerabili în continuarea studiilor, integrarea lor în societate și pe piața muncii,prin acțiuni directe și constante: consiliere vocațională și psihologică, meditații, vizite exploratorii, ateliere tematice, stagii de practică și mentorat.

Tenis Pentru Fapte Bune este un eveniment care pune în lumină mobilizarea oamenilor cu suflet mare, care vor să facă bine, indiferent din domeniul din care provin și ocupația pe care o au. Este minunat să vedem că și în acest an tot mai multe persoane aleg să se implice în cauza noastră, în ciuda încercărilor la care am fost supuși cu toții din cauza contextului pandemic”, a declarat Cristina Nedelcu, multiplă Campioană Mondială la Gimnastică și Coordonator al proiectului.

Evenimentul este realizat cu ajutorul partenerilor precum: Pescariu Sports & SPA, Tenis Club București, The Gallery Lounge & Fine Food, Coca Cola HBC România, Decathlon, Eurosport, Regina Maria, Aston Com, Global Vision, Servier, BRD, Cefin Trucks, dar și Ministerul Tineretului și Sportului.

Array

Lasă un răspuns

Articole pe aceeași temă: