Stiri Tech

Topul aplicațiilor de mobil folosite de români în perioada pandemiei

13 mai 2021 2 min

Topul aplicațiilor de mobil folosite de români în perioada pandemiei

Reading Time: 2 minute

Restricțiile de circulație din pandemie, în mod paradoxal, i-au făcut pe românii care au stat acasă pe canapea să folosească mai mult telefonul mobil pentru a fi conectați și pentru a afla cele mai recente știri. Dar ce aplicații au folosit românii în pandemie. Răspunsul este într-un barometru realizat de Frames la comanda FACTORY 4.0.

Românii folosesc mai mult telefoanele mobile

68,3% dintre românii chestionați au declarat că față de perioada dinainte de pandemie folosesc cu mult mai mult telefoanele mobile.

Pe fondul temerilor legate de COVID, aplicațiile de știri se află pe primul loc în topul preferințelor, urmate de cele de social media, filme & seriale și cele utilitare (calendar, ceas, mesaje etc.)

”Criza COVID i-a făcut pe tot mai mulți români să caute informații, să încerce să fie la curent cu știrile, cu evoluția situației, asta în condițiile în care restricțiile le-au schimbat complet viața. Restricțiile de circulație, teama de îmbolnăvire, stresul social creat de pandemie au dus aplicațiile de știri în topul accesărilor, alături de cele care țin de interacțiunea online și petrecerea timpului mai mult în casă, cum sunt cele de filme și seriale”, arată rezultatele barometrului.

Topul celor mai utilizate aplicații

Pe lângă aplicațiile de știri, în topul celor mai utilizate aplicații, pe locurile următoare s-au clasat cele de shopping (cumpărături), productivitate (email, documente, tabele), muzică, jocuri, mâncare (food delivery, rețete online etc.), fitness, stil de viață, cursuri online, călătorii și dating.

,,Dincolo de shopping-ul online, care a crescut spectaculos în anul pandemiei, de food delivery și gaming, este de remarcat atenția tot mai mare pe care românii o acordă aplicațiilor de fitness & stil de viață. Pe fondul temerilor legate de starea de sănătate – evoluția impredictibilă a virusului COVID aflându-se în prim-plan, românii au devenit mult mai atenți la informațiile legate de starea de sănătate. Aplicațiile de monitorizare a stării fizice, din telefon dar și din smartwatch-uri și brățări inteligente, au atras tot mai mulți utilizatori interesați să își verifice date privind pulsul, greutatea, nivelul de stress, numărul caloriilor consumate, al pașilor parcurși etc.’’, se precizează în concluziile Barometrului Frames & Factory 4.0

Potrivit sondajului, majoritatea celor chestionați (51,7%) folosesc aplicațiile mobile care îi conectează cu propriul corp, 18,7% cu mașina și 14% cu casa.

Barometrul ,,RomanianApp. Cum au influențat aplicațiile mobile viața românilor’’ a fost dezvoltat de compania de consultanță Frames, la comanda FACTORY 4.0, pe un eșantion de 650 de respondenți, în perioada 6-9 mai 2021.

Interviurile au fost realizate prin chestionare online, telefonic şi email. Profilul respondenților a fost reprezentat de 56% bărbați și 44% femei, cu vârste cuprinse între 18 și 54 ani.

FACTORY 4.0 reprezintă o platformă de sustinere a competențelor angajaților din industria românească pentru digitalizarea companiilor prin dezvoltarea competențelor resursei umane, susținută de companii de tehnologie de renume, precum Bosch Rexroth, Phoenix Contact, Kuka, ifm electronic și Dell Technologies.

Array

Lasă un răspuns

Articole pe aceeași temă: