Stiri

Topul riscurilor în primele 6 luni ale anului: 7.500 de furturi din locuinţă, 4.000 de case afectate de incendii

3 oct. 2022 3 min

Topul riscurilor în primele 6 luni ale anului: 7.500 de furturi din locuinţă, 4.000 de case afectate de incendii

Reading Time: 3 minute

Cum a arătat graficul riscurilor care au ameninţat locuinţele românilor în prima jumătate a acestui an? Inundaţii mai puţine, dar incendii şi furturi din locuinţe la medii similare cu anii precedenţi, arată datele instituţiilor oficiale din domeniu solicitate şi analizate de APPA – Asociaţia Pentru Promovarea Asigurărilor.

Date IGPR: Peste 7.500 de furturi din locuinţe. Infractorii vizează căi de acces facile

În primele 6 luni ale anului în curs, la nivelul național, au fost înregistrate 7.669 de infracțiuni de furt din locuințe, conform datelor Inspectoratului General al Poliţiei Române – IGPR.

Autorii de furturi din locuințe ce acționează prin escaladarea ferestrelor imobilelor vizează căi de acces facile, fapt ce poate duce la o vulnerabilitate mai ridicată a imobilelor situate la etaje inferioare sau la ultimul etaj al unei clădiri, au atras atenţia reprezentanţii IGPR. Pe linia furturilor din locuințe comise prin efracție, principalele modalități folosite de autori sunt forțarea căilor de acces (uși sau geamuri) și escaladare.

Date IGSU: Peste 4.000 de incendii au afectat locuinţe în prima jumătate a anului

Datele IGSU – Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă arată că, în primele şase luni ale acestui an, s-au înregistrat, la nivel naţional, 27.483 de incendii, dintre care 4.195 s-au manifestat la locuinţe.

Principalele cauze generatoare de incendii la locuinţe în primul semestru din 2022 au inclus: coşuri de fum defecte sau necurăţate (40%), instalaţii electrice defecte sau improvizate (19%), mijloace de încălzire defecte, improvizate sau nesupravegheate (12%) şi fumatul (9%).

De asemenea, din cele 4.195 de incendii manifestate la locuinţe, 3.605 au afectat locuinţe de tip unifamilial (case de locuit) şi 590 le-au afectat pe cele de tip multifamilial (locuinţe în blocuri de locuit).

Cele mai multe incendii la locuinţe au fost înregistrate în lunile ianuarie (1.072) şi martie (993), iar judeţele cele mai afectate au fost Bucureşti – Ilfov (295), Suceava (259), Bacău (223) şi Prahova (195), au arătat datele IGSU.

În ceea ce priveşte inundaţiile, în primele 6 luni ale anului s-a intervenit în 348 de cazuri pentru limitarea/ înlăturarea efectelor inundaţiilor, judeţele cele mai afectate de acest tip de risc fiind Bucureşti – Ilfov (65), Dolj (32), Prahova (25) şi Hundeoara (24). În comparaţie cu perioada similar a anului trecut, se constată o scădere cu 71% a numărului intervenţiilor pentru limitarea/ înlăturarea efectelor inundaţiilor.

Date INFP: 151 de cutremure de intensităţi mici şi medii

O analiză a datelor disponibile pe site-ul INFP – Institutul Naţional pentru Fizica Pământului relevă că, în prima jumătate a acestui an, au avut loc 151 de seisme pe teritoriul României, cu magnitudini cuprinse între 2 şi 4,7 grade pe scara Richter.

Chiar dacă majoritatea cutremurelor au fost înregistrate în zona seismică Vrancea, au existat seisme şi în Dobrogea, Muntenia, Moldova, Banat sau Crişana. Cele mai multe au avut loc în luna iunie (29).

„Luna Asigurărilor de Locuinţe” vorbeşte despre riscurile care ameninţă locuinţele românilor şi despre protecţia financiară

Pentru al X-lea an consecutiv, campania naţională de informare „Luna Asigurărilor de Locuinţe” le reaminteşte românilor de importanţa asigurării propriei case. Astfel, pe întreaga durată a lunii octombrie, informaţiile de bază despre rolul şi beneficiile asigurărilor de locuinţe vor fi transmise alături de cele mai importante detalii pe care românii trebuie să le cunoască despre riscurile care le amenință casele şi despre ce pot face pentru a reduce cât mai mult apariţia şi efectele acestora.

Obiectivele proiectului includ:

• Creşterea gradului de conştientizare a românilor cu privire la pericolele la care le este expusă locuinţa

• Informarea românilor cu privire la formele de protecţie financiară pe care le oferă încheierea unei asigurări obligatorii sau facultative de locuință

• Informarea românilor cu privire la măsurile de siguranţă pe care le pot lua pentru a reduce apariţia acestor riscuri şi, dacă apar, pentru a se proteja financiar de impactul lor

Campania „Luna Asigurărilor de Locuinţe” este iniţiată de APPA – Asociaţia Pentru Promovarea Asigurărilor şi se desfăşoară cu sprijinul PAID România, UNSAR – Uniunea Naţională a Societăţilor de Asigurare şi Reasigurare din România, FGA – Fondul de Garantare a Asiguraţilor şi UNSICAR – Uniunea Naţională a Societăţilor de Intermediere şi Consultanţă în Asigurări din România.

Proiectul este realizat cu sprijinul Partenerilor EUROINS România, ALLIANZ-ŢIRIAC Asigurări, OMNIASIG VIG, ASIROM VIG, PRO FIDUCIARIA, GRAWE România, GROUPAMA Asigurări, DESTINE Broker, GENERALI România, SIGNAL IDUNA Asigurări, GARANTA Asigurări, INTER Broker, RENOMIA SRBA Insurance Broker, GLOBASIG Broker, LION Broker, STELLAR RE, FDA – Fabrica de Asigurări, CAMPION Broker, PRESTIGE Broker, ASITO Kapital, DAW Management Broker, MILLENIUM Insurance Broker, HOBBIT Broker şi ASIGEST Broker.

Mesajele de informare ale campaniei sunt transmise către publicul larg şi cu sprijinul Partenerilor Media RFI România, Revista BIZ şi ziuaveche.ro.

Photo 38104063 © Constantin Opris | Dreamstime.com

Array

Lasă un răspuns

Articole pe aceeași temă: