Stiri

Tragedia de la spitalul Matei Balș. Un coșmar ce nu se mai termină

29 ian. 2021 4 min

Tragedia de la spitalul Matei Balș. Un coșmar ce nu se mai termină

Reading Time: 4 minute

Un incendiu a izbucnit vineri dimineață la un pavilion al Spitalului Matei Balș din București. Trei persoane au fost găsite carbonizate, iar a patra a decedat la scurt timp. A cincea victimă a fost descoperită după câteva ore.

Cinci persoane decedate în incendiul de la Matei Balș

Încă o persoană a fost găsită decedată în urma incendiului de la „Matei Balș”.  Victima a fost găsită carbonizată, în baie, a spus la Digi24 ministrul de Interne, Lucian Bode.

Acesta nu a precizat însă dacă este vorba despre un pacient sau de o altă persoană.


Incendiul ar fi fost provocat de o instalație de încălzire neautorizată sau din cauza unei defecțiuni a instalației electrice.

Pacienții erau bolnavi de COVID

Toți pacienții din saloanele incendiate erau persoane bolnave de COVID și erau conectate la instalația de oxigen.

O rudă a unui pacient a spus că personal a dus în urmă cu câteva zile, o aerotermă în spitalul Matei Balș.

Potrivit prefectului de București în acel pavilion nu erau probleme de încălzire. Și din fericire a funcționat instalația antiincendiu.

„Din informațiile pe care le-am primit la fața locului, în acel pavilion nu erau probleme de încălzire. Din fericire, instalațiile antiincendiu au funcționat. În momentul în care s-a declanșat incendiul, instalația electrică și instalația de aprovizionare cu oxigen au fost deconectate automat și în felul acesta s-a putut evita o tragedie de și mai mari proporții”, a declarat vineri prefectul Traian Berbeceanu la Digi24.

Incendiul, declanșat la ora 5:05

Încendiul de la Spitalul Matei Balș a fost declanșat la ora 5:05. Atunci a avut loc primul apel la 112. Pompierii au ajuns la locul incendiului în 8 minute. La intervenție au participat 24 de mașini de intervenție ale pompierilor, mașini de transport pacienți și descarerare.

Pompierii au constatat că la fața locului era un incendiu cu flacără deschisă la parter, care cuprinsese o suprafață de 100 – 120 mp.

Patru saloane erau afectate., iar arderea era generalizată, cu posibilități de extindere, a spus comandantul intervenției.

S-a intervenit în interior și exterior cu 24 de echipaje, patru descarcerări și 10 microbuze pentru transport persoane.

Medicul Bogdan Oprița a spus că au fost 38 echipaje de prim ajutor, șase de terapie mobilă, cinci de victime multiple.

Au fost mobilizați 100 de medici și asistenți suplimentari pentru a interveni.

Au fost evacuate 44 de persoane către spitalele de urgență Floreasca, Universitar, Sf. Ioan și Pantelimon.

Starea victimelor de la Spitalul Matei Balș

Din informațiile primite de către Ministerul Sănătății de la echipele de intervenție, au fost transferați către alte unități sanitare un număr de 53 de pacienți, din 102 pacienți aflați în saloanele din Pavilionul 5 al Institutului Național de Boli Infecțioase „Matei Balș”, afectat de incendiu.

11 pacienți la Spitalul Clinic de Urgență „Sf. Ioan” din București;
5 pacienți la Spitalul Universitar de Urgență din București;
6 pacienți la Spitalul Universitar de Urgență „Elias”;
4 pacienți la Spitalul de Boli Infecțioase și Tropicale „Victor Babeș”;
5 pacioenți la Sf. Clinic de Urgență „Sf. Pantelimon”;
3 pacienți la Spitalul Militar Central-ROL 2
4 pacienți la Spitalul „Witting”;
4 pacienți la Institutul de Pneumoftiziologie „Marius Nasta”;
1 pacient la Spitalul MAI „Dimitrie Gerota”;
3 pacienti la Spitalul Clinic de Urgență „Bagdasar-Arseni”;
7 pacienți la Spitalul de Urgență Floreasca

Rudele pacienților internați la Matei Balș așteaptă informații despre rudele lor. Mulți spun că sună la alte spitale pentru a afla dacă pacienții au fost transferați acolo.

Autoritățile au anunțat două numere de telefon unde rudele celor 102 pacienți de la Matei Balș pot suna pentru informații, după incendiul în care au murit patru persoane.

Cele două numere disponibile pentru aparținători sunt: 021.2069398 și 021.2648515.

Klaus Iohannis merge la Spitalul Matei Balș

Președintele Klaus Iohannis va merge la ora 13:00 la Institutul Național de Boli Infecțioase „Prof. Dr. Matei Balș”.
Totodată, la ora 14.00, premierul Florin Cîțu va face declarații de presă. Între timp, Corpul de Control a premierului a fost trimis la Institutul Matei Balș.

Anchetă penală la Spitalul Matei Balș

La Institutul Matei Balș este în desfășurare o anchetă după incendiul de vineri dimineață, fiind deschis dosar penal pentru ucidere din culpă, sub coordonarea Parchetului Tribunalului București.

La anchetă vor participa și specialişti de la INSEMEX Petroşani care au participat și la investigațiile după incendiile de la Colectiv și spitalul din Piatra Neamț.

Poziția lui Vlad Voiculescu

„In acest moment există o anchetă a poliției și un control al corpului premierului și ministrului Sănătății. Încercăm să aflăm ce s-a întâmplat… Există responsabili și există responsabilități.

Intervenția a fost extrem de rapidă și de eficientă. Pompierii au intervenit prompt și au fost făcute rapid transferurile. Incendiul a fost relativ violent… S-a întâmplat în doar câteva minute”, a declarat ministrul Sănătății la Digi24.

În ceea ce privește informația pe surse potrivit căreia incendiul ar fi izbucnit din cauza unui reșou aflat în unul din saloane, Vlad Voiculescu a declarat:

„Nu am informații că în clădirea respectivă ar fi fost alte surse de încălzire… Repet, nu am informații că în acea clădire ar fi fost nevoie de o sursă suplimentară de încălzire. Știm însă că spitalul a fost afectat de problemele termice din Capitală”.

La scurt timp după lichidarea incendiului ministrul a spus că sunt două piste în ceea ce privește cauza incendiului.

„Momentan nu este clar. Vin de la Matei Balş am văzut clădirea. Evident că a fost un incendiu violent. (…) Sunt 2 piste: o problemă punctuală, o greşeală individuală (…) datoria noastră este să ne uităm la greşelile de sistem. Aştept să văd rapoartele de control care s-au făcut, am cerut toate aceste rapoarte din ultimele 6 luni”, a declarat Ministrul Sănătăţii.

Incendii în spitale în perioada pandemiei

În ultimul an s-au mai produs o serie de incidente similare:

5 ianuarie 2021 – Un echipaj de intervenţie Chimică, Biologică, Radiologică şi Nucleară (CBRN) al ISU Timiş a intervenit la Spitalul de Psihiatrie din Gătaia, în urma unui incendiu izbucnit într-un salon al unui pavilion suport COVID. Potrivit ISU Timiş, a luat foc o saltea dintr-un salon din care au fost evacuate două persoane. Nu au existat intoxicaţii sau probleme medicale.

2 ianuarie 2021 – Un incendiu a izbucnit la Secţia de Psihiatrie a Spitalului Municipal Roman, judeţul Neamţ, doi pacienţi şi două cadre medicale fiind transportate la Camera de Primiri Urgenţe, după ce au suferit uşoare intoxicaţii cu monoxid de carbon. Aproape 50 de pompieri au intervenit cu 16 autospeciale pentru stingerea incendiului şi evacuarea pacienţilor.

25 decembrie 2020 – Un incendiu în urma căruia un pacient a decedat a avut loc la pavilionul de bărbaţi de la Spitalul de Psihiatrie Socola Iaşi.

14 noiembrie 2020 – Zece persoane au murit în urma unui incendiu izbucnit la secţia Anestezie Terapie Intensivă a Spitalului Judeţean de Urgenţă Piatra-Neamţ. Incendiul s-a manifestat cu flacără deschisă şi degajare mare de fum şi a fost activat Planul Roşu de Intervenţie. Medicul de gardă de la secţia ATI a suferit arsuri de gradul 2 şi 3 pe circa 80% din suprafaţa corporală.

Array

Lasă un răspuns

Articole pe aceeași temă: