BizRemote by certSIGN Companii Stiri

Altex donează aparatură și echipamente de 162.000 de euro

15 apr. 2020 2 min

Altex donează aparatură și echipamente de 162.000 de euro

Reading Time: 2 minute

Altex donează echipamente de protecție și aparatură de Terapie Intensivă către mai multe spitale din România, precum Spitalul Județean de Urgență ,,Sfântul Ioan cel Nou” din Suceava, Spitalul Clinic de Boli Infecțioase și Pneumoftiziologie „Dr. Victor Babeș” din Timișoara și Spitalul Clinic de Boli Infecțioase din Brașov.

De asemenea, centrul operativ al MAI care gestionează agenții din teren, a fost dotat cu electronice performante, respectiv laptopuri și smartphone-uri. Inițiativa a avut sprijinul Ministerului Sănătății, Ministerului de Interne și IGSU.

„Înțelegem că doar prin solidaritate și implicare, România va putea depăși această criză. Timp de câteva săptămâni, am avut discuții cu reprezentanți ai Guvernului pentru a afla nevoia reală a spitalelor, dar și a celorlalte instituții implicate în gestionarea stării de urgență. Am înțeles nevoia urgentă de echipamente pentru secțiile de Terapie Intensivă, acolo unde viața celor infectați depinde de un monitor sau un ventilator. În parteneriat cu Ministerul Sănătății și cu Ministerul Afacerilor Interne, ne-am angajat să oferim ajutor, donând echipamente și aparatură în valoare de 162.000 de euro. O parte dintre ele a ajuns deja la autorități care le-au distribuit. Altele sunt comandate și achitate, urmând să ajungă în țară, în următoarele 10-12 zile”, a spus Dan Ostahie, CEO și fondator Altex România.

Donația Altex, până acum

  • 7 monitoare COMEN C90 pentru terapie intensivă – Ministerul Sănătății face distribuția către spitale în funcție de necesitate (transportul este pe drum, echipamentele ajung în țară în 10-12 zile)- 60.000 de euro
  • 17.000 de măști tip scoică cu standard de protecție personală FFP2 (standard recomandat de OMS în protecția împotriva COVID-19- circa 10.000 de bucăți au ajuns, la finalul lunii martie, la Spitalul Clinic de Boli Infecțioase și Pneumoftiziologie „Dr. Victor Babeș” din Timișoara, Spitalul Clinic de Boli Infecțioase din Brașov și Spitalul Județean de Urgență „Sfântul Ioan cel Nou” din Suceava, restul de 7.000 sunt la dispoziția IGSU)- 52.817 euro
  • 150 de laptopuri cu sistem de operare inclus (urmează să ajungă în luna aprilie la centrul operațional din cadrul IGPR care coordonează activitatea din teren)- 25.000 euro
  • 130 de smartphone-uri performante adaptate tehnic (urmează să ajungă în luna aprilie la centrul operațional din cadrul IGPR care coordonează activitatea din teren) – 21.500 euro
  • 26 de scaune de birou (urmează să ajungă în luna aprilie la centrul operațional din cadrul IGPR care coordonează activitatea din teren)- 2.707 euro

Compania Altex este în contact permanent cu autoritățile pentru a înțelege nevoile spitalelor și va continua să se implice în mod activ în a ajuta personalul medical din linia întâi și oamenii legii să câștige lupta împotriva infecției cu COVID-19.

Credit foto: Illustration 125152413 © Brilliantskylight – Dreamstime.com

Lasă un răspuns

Articole pe aceeași temă: