Stiri Business Companii Tech

Tranzacțiile cu cardul s-au dublat în prima jumătate a lui 2022

8 aug. 2022 3 min

Tranzacțiile cu cardul s-au dublat în prima jumătate a lui 2022

Reading Time: 3 minute

Instituția financiară Capital Financial Services, care operează sub brandul Twispay, a procesat, în prima jumătate a anului 2022, peste 500.000 de tranzacții cu cardul, a căror valoare se ridică la aproape 30 de milioane de Euro. În timp ce numărul de tranzacții este dublu, față de aceeași perioadă a anului 2019, înainte de începerea pandemiei, valoarea totală este cu aproximativ 10% mai mare. Mai mult, tranzacția medie a scăzut de la 127 de Euro în 2019, la 53 de Euro, în 2022.

Faptul că am înregistrat un număr mai mare de tranzacții, cu o valoare medie cu aproximativ 60% mai mică este, în viziunea mea, un semn foarte bun, pentru comerțul online. Dacă, în perioada prepandemică, tranzacțiile digitale erau mai puține și mai consistente, acum vedem cum ele încep să facă parte din viața noastră zilnică. Pandemia a funcționat ca un catalizator pentru e-commerce, a determinat mai mulți consumatori să aleagă serviciile e-tailerilor și a contribuit la creșterea încrederii în aceste canale. Cumpărătorii apreciază acum mult mai mult confortul și conveniența asociate cu zona de e-commerce. Aceasta le permite să își canalizeze timpul spre activitățile cu adevărat importante pentru ei și în care nu pot fi înlocuiți.”, a declarat Augustin Dobre, CEO Twispay.

Minim și maximum

Industriile cu cele mai mari valori ale tranzacției medii realizate în prima jumătate a anului 2022 sunt vânzările de tehnologie (351 Euro), asigurări (187 Euro) și servicii aeriene (165 Euro).

Cea mai mare plată efectuată cu cardul prin sistemul de acceptare la plată Twispay a depășit pragul de 12.000 Euro (produse electronice), pe când cea mai mică a fost de 0.11 Euro (servicii de curierat).

Studiul a fost realizat pe întregul portofoliu de clienți Twispay, care include companii din România și din Spațiul Economic European, precum BlueAir, Fit4You Delivery, AVStore. Tranzacțiile procesate de către Twispay au fost achitate cu carduri emise atât în România, cât și în alte țări ale lumii.

Beneficii și servicii

Pentru a răspunde nevoilor jucătorilor de e-commerce și a gestiona cu success volumul de tranzacții în creștere, Twispay investește în mod constant în dezvoltarea soluțiilor sale tehnice, concepute și optimizate in-house.

Faptul că dezvoltăm și administrăm intern propriile soluțiile tehnice și că beneficiem de statutul de membru principal al schemelor de plată Visa și Mastercard ne oferă control total asupra infrastructurii de plată și, implicit, asupra serviciilor și gradului de satisfacție a clienților.”, a declarat Ciprian Stoica, Program Director, Twispay. 

Mai mult, instituția financiară prioritizează siguranța fondurilor clienților săi. Ea deține conturi de protejare la 3 bănci din România și la filiala germană a JPMorgan, ca urmare a unei colaborări unice în regiune. Astfel, Twispay se asigură că fondurile clienților săi sunt depuse în conturi speciale de protejare deschise și ținute separat de capitalurile proprii, neputând fi accesate de nimeni altcineva, cu excepția beneficiarilor de drept.

Moneda electronică

Licențele sale de emitere de monedă electronică și de procesare de plăți pentru tranzacții online sunt pașaportate în întreg Spațiul Economic European, ceea ce permite companiei să deservească magazinele online din regiune. De asemenea, instituția financiară oferă conturi în diferite monede (GBP, EUR, USD etc.), ceea ce contribuie la eliminarea comisioanelor de schimb valutar, atât pentru clienții săi B2B, cât și pentru consumatorii de e-commerce.

Twispay s-a poziționat, încă de la intrarea sa pe piață, ca un furnizor complex, un disruptor, în zona de plăți și a deservit clienți ai căror nevoi nu sunt îndeplinite de procesatorii de plată tradiționali. Ne-am alocat primii ani înțelegerii nevoile jucătorilor și tendințele locale și naționale. Acum, aproape 5 ani mai târziu, beneficiem de o soluție de plată intuitivă, eficientă, personalizabilă, care ajută magazinele online să își înțeleagă sursele de venit și comportamentele de consum, punându-le la dispoziție o selecție valoroasă de rapoarte și metrici.”, a concluzionat August Dobre, CEO Twispay.

Array

Lasă un răspuns

Articole pe aceeași temă: