BizRemote by certSIGN Stiri

Trenduri în comunicarea și promovarea online în 2021

06/04/2021 3 min read

Trenduri în comunicarea și promovarea online în 2021

Reading Time: 3 minute

Acum mai mult ca oricând online-ul este unul dintre cele mai importante canale de comunicare atât pentru brandurile care activează în online, cât și în offline. Indiferent de industria din care fac parte, în momentul de față o strategie de comunicare și promovare în online este vitală pentru business-uri.

Fie că aria de activitate a companiei este în fashion, home&deco, beauty, turism, tehnologie, imobiliare, agricultură, produse bio ș.a., fie că vorbim de startup-uri din high-tech, companii din e-commerce sau de companii care prestează servicii, un plan de comunicare și promovare în online le va ajuta să ajungă la publicul țintă și să-și dezvolte business-ul.

Acțiunile de promovare poziționează brandul la un anumit nivel, îi conferă credibilitate, autenticitate și vizibilitate.

„Companiile care până în pandemie activau doar offline sau prea puțin online au înțeles importanța comunicării și promovării în online și au depus eforturi să se adapteze și să se alinieze cu mediul online. În schimb, companiile care erau puternic prezente în online și până pandemie, în timpul acesteia și-au crescut bugetele de comunicare și promovare în online și au investit și mai mult în tehnologie și inovare”, spune Mara Eliza Barza, specialistă în Comunicare și PR, fondatoare SundayPR.

Comportamentul de consum fiind în schimbare, iar competiția în online fiind din ce în ce mai intensă, companiile intrate recent pe piață au nevoie de timp pentru a-și consolida brandul și pentru a se face cunoscute, iar companiile mature trebuie să continue să se adapteze și să inoveze în piață. Așadar, în ambele cazuri companiile au nevoie strategii de comunicare și PR pentru a capta și păstra atenția publicului.

„Ne îndreptăm spre acțiuni de comunicare și promovare online dezvoltate pe inteligență artificială, spre softuri și aplicații care ne vor simplifica viața, preluând activitățile repetitive și consumatoare de timp, care ne vor livra rapid date exacte și ne vor oferi mai mult timp pentru creativitate, astfel încât conținutul creat să fie relevant, autentic și atrăgător pentru public”, susține Mara Eliza Barza.

Trendurile în comunicarea și promovarea online pun accent pe acțiuni prin care se încurajează inovația și creativitatea, dar totodată sustenabilitatea.

 „Promovarea brandului de companie și brandului personal ar fi ideal să se realizeze într-un mod cât mai natural și autentic. În momentul de față, nu doar interfața unui website este necesar să fie user friendly, ci și echipa din spatele unui brand și a unei companii trebuie să fie friendly, receptivă și apropiată de consumator. Rolul evoluției tehnologiei este să ne ajute să fim cât mai umani.

Un magazin online ar trebui să comunice într-un mod relevant astfel încât să atragă atenția publicului său, să-i stârnească curiozitatea de a intra pe site, să-l determine să facă alegeri sustenabile și să achiziționeze produse de care chiar are nevoie. Colaborările cu influenceri din diferite domenii vor continua să ajute brandurile să ajungă la audiențele targetate și să realizeze conversii, dar modul în care se comunică trebuie să fie original și în același timp firesc”, spune Mara Eliza Barza, specialistă în Comunicare și PR.

Conform raportului GPeC E-Commerce România, în anul 2020, 65,6% dintre cumpărături au fost realizate de pe telefoanele mobile și 72% din traficul magazinelor online a fost generat de telefoanele mobile. Și din punct de vedere al valorii totale a vânzărilor online, cumpărăturile de pe mobile sunt pe primul loc cu 57,4%.

„Cele mai multe cumpărături online se vor realiza în continuare de pe telefonul mobil, mai ales dacă produsele care vor fi achiziționate nu necesită o documentare amănunțită. Așadar, magazinele online ar trebui să își optimizeze site-urile și să-și adapteze campaniile online pentru device-urile mobile”, spune Mara Eliza Barza.

Tot conform raportului GPeC E-Commerce România 2020, cele mai multe vânzări de pe mobil se fac în intervalul orar 20:00 – 22:00. Decizia de cumpărare se ia în 50% dintre cazuri în prima oră de când cumpărătorul ajunge în magazinul online. În 66% din cazuri, decizia de cumpărare se ia în primele 24 de ore de la click.

„Așadar, aceste aspecte sunt de luat în calcul în momentul dezvoltării strategiei și planificării campaniilor de promovare online”, precizează Mara Eliza Barza, specialistă în Comunicare și PR, fondatoare SundayPR.

Leave a comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole pe aceeași temă