Stiri

Trenurile spre Aeroportul Otopeni vor fi suspendate în perioada 9 – 11 aprilie. Revin autobuzele 780

5 apr. 2024 2 min

Trenurile spre Aeroportul Otopeni vor fi suspendate în perioada 9 – 11 aprilie. Revin autobuzele 780

Reading Time: 2 minute

Compania Naţională de Căi Ferate CFR SA informează că, în zilele de 9, 10 și 11 aprilie, circulația trenurilor spre și dinspre Aeroportul Internațional Henri Coandă este suspendată în intervalul orar 09:00 – 13:40, pentru reviziile bianuale la electromecanismele de macaz și la schimbătoarele de cale pe relația București Nord – Mogoșoaia, conform reglementărilor feroviare.

Reviziile bianuale la electromecanismele de macaz și la schimbătoarele de cale, dar și lucrările de buraj mecanizat și profilare piatră spartă prevăzute de reglementările feroviare, se vor desfășura timp de trei zile pe intervalul București Nord – Pajura – Mogoșoaia, cu închiderea temporară a circulației trenurilor pe relația București Nord – Pajura – Mogoșoaia – Aeroport, între orele 09:00 – 13:40.

Revine autobuzul 780: Gara Basarab – Aeroportul Henri Coandă

Astfel, în zilele de 9, 10 și 11 aprilie legătura directă spre și dinspre Aeroportul Internațional Henri Coandă (AIHC) va fi asigurată de Societatea de Transport București Ilfov, care redeschide linia 780 Gara Basarab – Aeroportul Internațional Henri Coandă, în intervalul orar 09:00 – 13:40, cu plecări de la Gara Basarab, respectiv AIHC, la un interval de succedare de 30 de minute, pe următorul traseu:

→ pe sensul de mers Gara Basarab – Aeroportul Internațional Henri Coandă: Gara Basarab – Bd. Dinicu Golescu – Piaţa Gării de Nord – Calea Griviţei – Str. Clăbucet – Str. Aviator Popişteanu – Bd. Expoziţiei – Piaţa Presei Libere – Şos. Bucureşti-Ploieşti – Alei Aeroport Henri Coandă – Aeroport Henri Coandă Sosiri.

→ pe sensul de mers Aeroportul Internațional Henri Coandă – Gara Basarab: Aeroport Henri Coandă – Alei Aeroport Henri Coandă – Şos. Bucureşti-Ploieşti – Bd. Mărăşeşti – Bd. Expoziţiei – Str. Aviator Popişteanu – Str. Dornei – Str. Puţul lui Crăciun – Bd. Ion Mihalache – Calea Griviţei – Piaţa Gării de Nord – Bd. Dinicu Golescu – Gara Basarab.

Menționăm faptul că, în perioada desfășurării lucrărilor feroviare, respectiv 09 – 11 aprilie, CFR SA a solicitat celor doi operatori de transport feroviar de călători – CFR Călători și Transferoviar Călători – anularea a 14 curse, dintre cele 72 prevăzute în orarul zilnic de circulație pe relația București Nord – Aeroport International Henri Coandă București T1, celelalte trenuri respectând programul de circulație stabilit în Mersul Trenurilor.

CURSE ANULATE:

8 curse CFR Călători: R 7917, R 7919, R 7921 și R 7923 pe relația București Nord – Aeroport, respectiv R 7920, R 7922, R 7924 și R 7926 pe relația Aeroport – București Nord.

6 curse Transferoviar Călători: R 10111, R 10113 și R 10115 pe relația București Nord – Aeroport, respectiv R 10110, R 10112 și R 10114 pe relația Aeroport – București Nord.

Array

Articole pe aceeași temă: