Aoro by Notino, prima companie care introduce serviciul Collect Point

Retailerul online Aoro by Notino este prima companie care introduce serviciul Collect Point în magazinele PayPoint Colet Expres,  lansat de FAN Courier. Începând din această lună, clienții care comandă online produse de înfrumusețare au posibilitatea să opteze pentru livrarea acestora în magazinele de proximitate PayPoint Colet Expres. 

Prin parteneriatul semnat cu rețeaua PayPoint Romania, începând din luna martie, clienții FAN Courier au posibilitatea să ridice colete și plicuri prin intermediul rețelei magazinelor PayPoint Colet Expres. Proiectul, lansat în regim de pilot în luna martie în 160 de magazine va fi extins până în toamnă la nivelul întregii țări, rețeaua magazinelor de proximitate numărând câteva mii de magazine.

Retailerul online Aoro, parte a grupului internațional Notino, a intrat pe piața românească în 2009 și are peste jumătate de million de clienți activi. Compania care în România a raportat afaceri de 18milioane de euro se află în prezent în plin process de rebranding.

FAN Courier deservește peste 30.000 de clienți, majoritatea persoane juridice, cu ajutorul unei echipe formate din peste 5.300 de colaboratori și a unei flote auto de peste 3,200 de autovehicule.

Notino este cel mai mare retailer online specializat în produse de frumusețe din Europa, cu peste 4 milioane de consumatori activi în întreaga lume și livrări către peste 400 de milioane de oameni din Europa și peste 350 de milioane de oameni din SUA.