Stiri Sustenabilitate

Un nou campus Verita International School se va dezvolta în România, în suburbia Amber Forest

27 iul. 2023 3 min

Un nou campus Verita International School se va dezvolta în România, în suburbia Amber Forest

Reading Time: 3 minute

Alesonor, companie cu o experiență de peste 20 ani în dezvoltarea comunităților sustenabile din România, și Verita International School & Kindergarten și-au unit forțele pentru a dezvolta cel de-al doilea campus Verita din România, în suburbia Amber Forest. Acest parteneriat își propune să creeze un mediu educațional și rezidențial remarcabil pentru familii.

Extinderea Verita în Amber Forest va completa campusul deja existent din Aviației, solidificându-i astfel poziția de cea mai mare școală internațională din România. Noul campus situat în zona Agora din Amber Forest, care include și facilități sportive, comerciale, de agrement și medicale, va oferi acces la o educație în care învățământul britanic se întâlnește cu cel al secolului XXI.

Curriculum-ul internațional Verita, bazat pe învățământul experiențial, pentru copiii cu vârste cuprinse între 2,5 și 18 ani, oferă acestora posibilitatea să dobândească cunoștințe precum gândirea critică și abilitățile de auto-advocacy necesare pentru a avea succes pe tot parcursul educației și nu numai.

Campusul Verita din Amber Forest va fi dezvoltat în două etape, cuprinzând 15.000 m2. Cu doar 20% din suprafața terenului dedicată construcției, majoritatea spațiului va fi rezervat terenurilor de sport, parcurilor și zonelor verzi, urmând principiile de dezvoltare ale suburbiei.

Școala va fi, de asemenea, prima școală nZEB (clădire cu un consum de energie aproape de zero) din România, punând accent pe eficiența energetică, dar și pe beneficiile pentru sănătate, precum aer proaspăt, lumină naturală, vopsele fără compuși organici volatili etc.

Acest parteneriat strategic evidențiază angajamentul companiei Alesonor de a dezvolta comunități sustenabile, care oferă facilități și servicii de înaltă calitate pentru un stil de viață durabil.

„Am ales Verita International School & Kindergarten datorită viziunii comune și valorii pe care o aduce comunității noastre. Suntem încântați că am descoperit o școală internațională atât de experimentată și respectată. Mediul care promovează învățarea colaborativă și plăcută ne-a impresionat. Împărtășind aceleași valori, ne mândrim să îi susținem și să oferim fiecărei familii din Amber Forest și nu numai oportunitatea de a avea acces la această experiență educațională unică.”

Alex Skouras, Managing Partner Alesonor

„Am fost impresionat de-a lungul anilor de abordarea pe termen lung a companiei Alesonor. Devotamentul pentru standarde înalte și calitatea construcției, combinată cu angajamentul față de eficiența energetică și dezvoltări rezidențiale sustenabile, fac din Alesonor un partener perfect, iar Amber Forest o locație perfectă pentru noul nostru campus.

Verita International School este o școală britanică pe deplin acreditată IBDP și COBIS International, cu peste 1.000 de elevi și 200 de profesori în ​​România și în Grecia. Urmând Curriculumul Național din Anglia și Țara Galilor, Verita facilitează procesul de învățare prin procedee interogative și a unui curriculum socio-emoțional. Rețelele extinse din care face parte Verita contribuie la formarea unei comunități globale de școli angajate să ofere educație de calitate. Suntem încântați să colaborăm cu Alesonor și să creștem rețeaua noastră existentă de școli în cadrul comunității Amber Forest.”

Richard Joannides, fondatorul Verita International School

Despre Alesonor

Alesonor este un dezvoltator residential, specializat în dezvoltarea comunităților durabile, precum Amber Gardens și Amber Forest. Având peste 20 ani experiență în România, Alesonor are ca principal obiectiv dezvoltarea proiectelor rezidențiale responsabile față de mediu, ce îmbină pasiunea pentru design, calitate și natură.

Printre proiectele rezidențiale de referință dezvoltate de către Alesonor în București se numără Clover Residence, Magnolia Residence, Ivy Office Residence, Almond Tree Residence și Amber Gardens. Amber Gardens, primul complex rezidențial din Romania cu vile verzi de lux bazate pe designul bioclimatic, respectă cele mai înalte standarde energetice. Alesonor s-a impus ca lider în dezvoltarea de vile rezidențiale și comunități durabile în România, pledând pentru clădiri verzi, eficiente din punct de vedere energetic.

Amber Forest, prima suburbie completă din România, cuprinde aproape 500 vile verzi şi peste 200 apartamente verzi, un parc de 5 hectare și diverse facilități sportive, de agrement, educaționale, comerciale și de lucru, dezvoltate pe 31 de hectare, cu doar 15% din suprafață construită, având cel mai mic coeficient de utilizare a terenului. 

Peste 450 de locuințe verzi au fost vândute deja în suburbia Amber Forest.

Array

Articole pe aceeași temă: