Stiri

UNTOLD Creators by Visa, programul pentru tinerii care vor o carieră în industria muzicală

9 mai 2025 3 min

UNTOLD Creators by Visa, programul pentru tinerii care vor o carieră în industria muzicală

Reading Time: 3 minute

UNTOLD și Visa lansează cea de-a doua ediție a programului UNTOLD Creators by Visa, un program de mentorat dedicat tinerilor cu vârste între 18 și 30 de ani care visează la o carieră de succes în industria muzicală. Această inițiativă unică în România oferă acces la o platformă integrată de dezvoltare profesională și implicare practică în cadrul ecosistemului UNTOLD.

Lansat inițial în aprilie 2024, programul revine anul acesta cu o ediție extinsă care include noi discipline din industria muzicală: DJ, producători muzicali, specialiști în marketing digital și organizatori de evenimente vor avea oportunitatea de a lucra direct cu profesioniști din industrie și de a-și transforma pasiunea într-o carieră.

“Visa consideră creatorii ca fiind mici afaceri și se angajează să îi sprijine atât în procesul de învatare, cat si pentru a putea încasa bani rapid. Creatorii, influencerii și prezentatorii sunt cu toții mici antreprenori cu diverse tipuri de cheltuieli în cadrul afacerii, dar şi în interacţiunea cu fanii și comunitățile lor. La Visa, credem în potențialul fiecăruia și suntem alături în fiecare pas al călătoriei prin soluţiile, resursele și produsele pe care le punem la dispoziţia afacerilor mici în întreaga lume. Programul Untold Creators by Visa demonstrează puterea transformativă a creativității atunci când ea e susținută. Succesul primei ediții ne-a motivat și inspirat să ne menținem angajamentul și să sprijinim în continuare creatorii de festival din România.” – Aura Toma, Head of Marketing Visa pentru România, Bulgaria, Croația și Slovenia.

Participanții vor beneficia de ateliere tematice, provocări reale din industrie și sesiuni de mentorat susținute de experți din industria muzicală printre care Goldcher (DJ și producător internațional), Marius Moga (compozitor și producător de top), Anamaria Hancu (specialist în strategie de brand și comunicare digitală) și Lucian Popescu (fotograf și povestitor digital).

LINE UP CREATORS

”La UNTOLD, credem că fiecare vis are nevoie de curaj, de oportunități și de o comunitate care să-l susțină. De zece ani creăm povești memorabile și construim un univers în care pasiunea contează. Prin proiectul UNTOLD Creators by Visa, ducem această misiune mai departe și deschidem porțile pentru o nouă generație de creatori de festival — DJi, producători, specialiști în marketing și organizare — oameni care își doresc nu doar să participe la magie, ci să o creeze. Împreună cu Visa, oferim tinerilor talentați un spațiu autentic de exprimare, mentorat și șansa reală de a-și transforma pasiunea într-o carieră. Credem în creativitate, în inovație și în forța de a schimba lumea prin muzică, emoție și curaj.” – Flavia Gherman, Head of Partnership UNTOLD Univers.

Fiecare etapă de dezvoltare din cadrul programului este gândită pentru a oferi o experiență relevantă și practică. Tinerii DJ vor avea ocazia să urce pe scena principală UNTOLD, obținând expunere și oportunitatea de a performa în fața unui public numeros. Cei pasionați de producție muzicală vor lucra la crearea unui track original, care va fi difuzat pe scena principală – o modalitate maximă de a-și pune în valoare creativitatea și abilitățile.

Pentru tinerii interesați de organizarea de evenimente și marketing digital, programul oferă o experiență de tip shadowing, ce le permite să lucreze alături de echipa de organizare a festivalului. Aceștia vor învăța direct de la profesioniști cum se gestionează un eveniment de talie mondială – de la planificare și promovare până la execuția live.

Participarea este gratuită, iar înscrierile sunt deschise pe www.untoldcreators.com până pe 11 mai. Selecția se va face printr-un proces competitiv, iar cei aleși vor beneficia de mentorat personalizat, oportunități valoroase de networking și șansa de a fi implicați direct în organizarea UNTOLD 2025.

Visa este lider mondial în domeniul plăților digitale, facilitând tranzacții de plată între consumatori, comercianți, instituții financiare și entități guvernamentale din peste 200 de țări și teritorii. Misiunea noastră este să conectăm lumea prin intermediul celei mai inovatoare, accesibile, fiabile și securizate rețele de plată, ajutând consumatorii, companiile și economiile să prospere. Credem că economiile care includ pe toată lumea contribuie la dezvoltarea tuturor și considerăm că accesul este fundamental pentru viitorul circulației banilor. Pentru mai multe informaţii, puteţi accesa visa.ro.

De 10 ediții, UNTOLD transformă Cluj-Napoca într-un univers al muzicii și magiei. Lansat în 2015, UNTOLD este astăzi unul dintre cele mai mari festivaluri de muzică din lume, ocupând locul 3 în Top 100 Festivals, clasamentul internațional dedicat marilor evenimente muzicale.


Cu un lineup diversificat, care include artiști mainstream și underground, producții vizuale impresionante și o atmosferă de poveste, UNTOLD oferă, la fiecare ediție, o experiență unică. Festivalul este recunoscut pentru organizarea impecabilă, inovația constantă și capacitatea de a aduce împreună o comunitate internațională unită de pasiunea pentru muzică și momente memorabile.

Articole pe aceeași temă: