Marketing Stiri

Primul serial turcesc, produs de Netflix

29 mai 2017 2 min

Primul serial turcesc, produs de Netflix

Reading Time: 2 minute

Netflix a anunțat că va lansa primul său serial original din Turcia. Serialul va avea 10 episoade, va fi scris și produs în Turcia și se estimează că va fi lansat pentru abonații Netflix din toată lumea în 2018.

Noua producție va porni de la o poveste de acțiune cu eroi, inspirată de istoria și legendele otomane și turcești. În poveste va fi vorba despre un tânăr care descoperă că are puteri speciale. Atunci când forțele întunecate care amenință să distrugă Istanbulul își fac apariția, el trebuie să se alăture unui grup de prieteni rebeli pentru a-și activa puterile și pentru a apăra orașul și toată omenirea.

Serialul este produs pentru Netflix de studioul din Istanbul O3 Medya, iar Onur Guvenatam este producător executiv. Serialul va extinde oferta largă de conținut turcesc disponibil în prezent pe Netflix, incluzând seriale cu licență precum  Magnificent Century (Suleyman Magnificul), Ezel și Lovebird (Dragoste Infinită), care sunt deja urmărite de foarte mulți abonați Netflix din toată lumea.

„ Credem că Netflix va fi platforma globală perfectă pentru această producție turcească extraordinară și abia așteptăm să povestim și mai multe detalii la finalul acestui an,” a declarat Erik Barmack, Vice President of International Original Series Netflix.

„Suntem foarte mândri că putem produce primul serial original turcesc. Suntem siguri că acest nou gen de producție va fi etapă importantă pentru piața noastră și va rezona nu numai cu audiența din Turcia, ci va avea succes global,” a spus Onur Guvenatam, Co-Owner/ Producător O3 Medya.

Netflix este cea mai mare rețea de televiziune online din lume, cu peste 100 de milioane de abonați din peste 190 de țări, care vizionează zilnic peste 125 de milioane de ore de seriale și filme, inclusiv seriale originale, documentare și lungmetraje

O3 Medya este una dintre cele mai importante companii de producție din piața de conținut din Turcia, cu un număr record de seriale TV de succes de diferite genuri. Printre serialele produse se numără: Wounded Love și Evermore.

 

Array

Lasă un răspuns

Articole pe aceeași temă: