Lifestyle Stiri

Vacanță la cub

19 aug. 2020 3 min

Vacanță la cub

Reading Time: 3 minute

Rentakub, un proiect turistic care creează o rețea de case de vacanță pentru închiriat la nivel național câștigă tot mai multă popularitate.

Rentakub este un proiect turistic care aduce în România un concept întâlnit frecvent în țările nordice prin care se creează o rețea de case de vacanță sub forma unor „kub-uri” din lemn, pentru închiriat la nivel national.

În acest moment sunt prezente case de vacanță ce fac parte din rețeaua Rentakub în Bacău, Băile Felix, Râșnov, Slănic Moldova, în derulare fiind Bran, Cluj și Constanța.

Ideea conceptului de a crea o rețea de case de vacanță, sub forma unor kub-uri din lemn, a pornit în 2018, iar la începutul anului 2019 a fost demarat un proiect pilot – satul de vacanță de la Slănic Moldova, pentru a arăta celor care doresc să intre în rețea ce înseamnă un Kub și ce presupune ca mod de business. Investiția totală pentru dezvoltarea satului de vacanță ajunge la 250.000 euro, ce are o suprafață de 2200 metri patrați și cuprinde trei din modelele de Kub-uri pe care Rentakub le propune.

Rentakub este un concept modern, prin care turistul închiriază o mini casă de vacanță, sub forma unor Kub-uri din lemn cu design minimalist, aflată integral la dispoziția sa. Conceptul se orientează către turiștii interesați de cazare în propria lor casă de vacanță, chiar și cu o curte proprie.

Conceptul Rentakub se dezvoltă prin atragerea de noi parteneri în rețea care vor să pornească o afacere în domeniul turismului, cu un concept nou pe piața din România. Practic, Rentakub propune partenerilor un concept cu un grad de amortizare a investiției foarte rapid. Pentru a intra în rețea partenerul trebuie să dețină un teren  constructibil cu acces la utilitățile minime necesare (apă, curent). De asemenea, partenerul trebuie să aibă o formă de organizare juridică și mai ales să aibă dorința de a primi turiști cu plăcere. O a doua categorie de parteneri care pot intra în rețea sunt companiile care activează în domeniul turismului sau care intentionează să intre în acest domeniu și vor să dezvolte capacități de cazare specifice conceptului Rentakub.

Pentru dezvoltarea Kub-urilor se pretează orice zonă sau oraș cu potențial turistic din România, mai ales că zona va fi unul din criteriile importante pentru gradul de ocupare cu turiști.

„Numărul celor interesați de alfel de construcții a crescut de peste trei ori față de anul trecut. Cererea pentru cazare în astfel de căsuțe este imensă. De exemplu, în satul de vacanță de la Slănic Moldova suntem nevoiți să refuzăm zilnic zeci de solicitări. Oamenii caută locații altfel, pentru noi experiențe, dar mai ales în perioada actuală unde turiștii își doresc să fie mai izolați , mai feriți de contactul cu ceilalți, dar care să corespundă, totuși,  din punct de vedere al calitații și confortului, spune Costi Zărnescu – fondator Rentakub.

Investiția initială pentru un partener Rentakub

Primul pas pentru a deveni partener Rentakub constă în achiziționarea unei case de vacanță, sub formă de Kub. În acest moment, sunt disponibile șapte modele de la 19 la 70 de metri pătrați. Prețurile pentru o casă de vacanță Kub încep de la 14.000 de euro și depășesc 40.000 de euro, în funcție de modelul achiziționat. Durata de realizare a unei case de vacanțe Kub este de aproximativ 60 de zile, iar pe șantier este construită între 5 și 10 zile, în functie de dimensiunea acesteia; casele de vacanță Kub fiind predate la semifinit.

kub

Dacă partenerul optează pentru atragerea turiștilor prin rețeaua pusă la dispoziție de Rentakub, partenerul va primi un discount din prețul de achiziție a casei de vacanță Kub. Intrarea în rețeaua Rentakub, pentru atragerea turiștilor și promovarea Kub-urilor, este gratuită, iar partenerul va plăti un comision de 7%, pentru turiștii veniți prin platforma rentakub.com. Fiecare partener va beneficia de o interfață de administrare proprie pe platformă unde își poate gestiona singur rezervările și încasările.

Durata contractuală pe care viitorii parteneri și-o asumă pentru rămânerea în rețeaua Rentakub este de 3 ani. Casele de vacanță Kub au o garanție de 10 ani pentru structură, iar dacă intervin defecte care țin de producție vor fi remediate fără costuri, de către producător, fiind produse de către compania parteneră Ecokit cu expertiză internațională în structurile de lemn.

Principalul beneficiu pe care Rentakub îl oferă este un produs premium, standardizat, omologabil de către Ministerul Turismului, care poate fi transformat într-o afacere profitabilă, depinzând, în primul rând, de zona unde este amplasat terenul. Pentru potențialul terenului, viitorii partenerii pot solicita consultanță specialiștilor Rentakub în legătură cu poziționarea kuburilor în teren. În multe cazuri aceștia vizitează terenul pentru a înțelege mai bine contextul.

Până la finalul acestui an, Rentakub vizează extinderea rețelei cu minim 10 parteneri direcți cu case de vacanță Kub achiziționate.

Lasă un răspuns

Articole pe aceeași temă: