Stiri

„Vânătorii de comori: România” va avea un al doilea sezon la HISTORY Channel

20 mart. 2025 2 min

„Vânătorii de comori: România” va avea un al doilea sezon la HISTORY Channel

Reading Time: 2 minute

HISTORY Channel România, parte din Hearst Networks, anunță premiera celui de-al doilea sezon din seria docu-realityVânătorii de comori: România.

Marți, 1 aprilie, de la ora 21:00, pasionații de obiecte de valoare vechi sunt invitați la primul episod din seria a doua. Aceasta va fi împărțită în două părți: episoadele difuzate în această primăvară și o nouă porție de episoade, care va fi lansată în a doua parte a anului.

În total, HISTORY Channel va difuza în această primăvară 5 episoade în care apar noi vedete, obiecte extrem de interesante și o nouă membră a echipei, Teo Cosma. Aceasta li se alătură dealerilor de obiecte vintage Liviu Andrei, Gabi Badea și Dan Greere.  Cei patru membri ai echipei gestionează două magazine Liquid Money, cu sediile în Sibiu și București, specializate în obiecte de colecție.

Cei patru au la dispoziție 48 de ore pentru a descoperi piese rare cu scopul de a satisface cererea unui client foarte important. În fiecare episod, merg prin piețe de vechituri, caută prin colecții personale și cheamă vânzătorii la magazinul lor de antichități, sperând să găsească cele mai interesante și mai profitabile articole care se potrivesc cererii clientului lor. Fac strategii, negociază, fac achiziții riscante, totul cu speranța că vor da peste o adevărată comoară.

Clienții din aceste 5 noi episoade sunt: Cătălin Oprișan, Cristian Hrubaru, Alex Cozma, Andrei Aradits și Mirona Noru.

„Suntem extrem de încântați să prezentăm al doilea sezon din Vânătorii de comori: România publicului televiziunii HISTORY. Primirea călduroasă din partea publicului nostru din România a fost cu adevărat impresionantă și este o dovadă a fascinației pentru istorie, obiecte vechi unice și fiorul descoperirii. În acest sezon continuăm călătoria noastră prin trecutul bogat al României, descoperind obiecte remarcabile și poveștile din spatele lor. Suntem recunoscători pentru susținerea telespectatorilor noștri și abia așteptăm să le oferim aceste noi episoade”, a declarat Agnieszka Kubiak, Head of Content Development and Programming Hearst Networks, Poland & CEE.

Seria docu-reality „Vânătorii de comori: România” este a treia producție românească marca HISTORY Channel, după „Misterul aurului dacic” și „Marcel Iureș prezintă Enigmele României”.

Articole pe aceeași temă: