Tech Companii Stiri

Venituri de 66,2 mil. euro pentru Telekom Romania Mobile în primul trimestru din 2024

16 mai 2024 2 min

Venituri de 66,2 mil. euro pentru Telekom Romania Mobile în primul trimestru din 2024

Reading Time: 2 minute

Telekom Romania Mobile a înregistrat în primul trimestru din 2024 venituri totale de 66,2 milioane de euro, în scădere cu 4,1% față de aceeași perioadă din 2023.

Veniturile din servicii mobile au fost afectate de promoțiile de retenție a clienților desfașurate anterior și de o scădere suplimentară cu 50% a taxelor de interconectare, implementată la începutul anului 2024. Alte tipuri de venit au fost în creștere în acest trimestru, reflectând vânzările crescute de telefoane.

Telekom Mobile avea 1,931 milioane de clienți pe bază de abonament la sfârșitul primului trimestru din 2024, în creștere cu 4% față de aceeași perioadă a anului trecut, menținând tendința de creștere a bazei de abonați înca din anul 2020. Pentru aceeași perioadă, numărul total de clienți a fost de 3,660 milioane, în scădere cu 9,9%, pe fondul reducerii bazei de utilizatori de cartele preplătite.

EBITDA ajustată după leasing a fost de 2,8 milioane de euro, în scădere cu 0,7 milioane de euro, față de același trimestru al anului trecut, în principal din cauza presiunii condițiilor de piață.

„Ne menținem angajamentul de a oferi excelență în serviciile mobile și în experiența clienților, în funcție de nevoile personale și de afaceri ale acestora, cu un raport preț-calitate foarte bun. Vom continua să extindem rețeaua 5G în orașele mari ale României și să îmbunătățim performanța rețelei 4G în toată țara. Digitalizarea serviciilor și accesul la cele mai bune oferte și dispozitive mobile continuă să fie prioritatea noastră comercială”.

Charalampos Mazarakis, CEO Telekom Romania Mobile

La sfârșitul lunii aprilie 2024, Telekom Romania Mobile a lansat o nouă ofertă, cu o selecție extinsă de beneficii care răspund nevoilor de comunicare ale tuturor categoriilor de clienți: clienții noi si existenți, persoane fizice, primesc două telefoane la încheierea unui singur abonament NELIMITAT 19, pe 24 de luni, iar utilizatorii de cartele preplătite și segmentul de familii beneficiază, de asemenea, de oferte speciale.

Foto: 210734791 © LCVA | Dreamstime.com

Array

Articole pe aceeași temă: