Antreprenori Stiri Tech

Venituri în creștere cu 19% pentru Star Storage și expansiune internațională

21 aug. 2019 2 min

Venituri în creștere cu 19% pentru Star Storage și expansiune internațională

Reading Time: 2 minute

Star Storage, furnizor de tehnologie care dezvoltă și livrează soluții pentru protecția și managementul informațiilor, anunță venituri de 8,7 milioane euro în prima jumătate a anului 2019, în creștere cu 19% față de perioada similară a anului anterior, și un profit înainte de dobânzi, impozite, depreciere și amortizare (EBITDA) în valoare de 2 milioane euro.

Compania se apropie de finalizarea fazei inițiale a strategiei sale de expansiune internațională, caracterizată de investiții de peste 5 milioane euro în R&D și eforturi consistente pentru dezvoltarea canalelor internaționale de vânzare.

În a doua jumătate a anului, compania estimează o accelerare a vânzărilor pe piețele internaționale, ponderea lor în cifra de afaceri urmând să crească cu 2 puncte procentuale până la 20%. Pe parcursul următorilor 3 ani, vânzările, la nivel internațional, a produselor proprii și a serviciilor asociate vor ajunge să reprezinte peste jumătate din veniturile companiei.

„Acum câțiva ani, ne-am propus să transformăm Star Storage într-un jucător global. Această decizie a presupus investiții consistente și, pe termen scurt, profitabilitatea a avut de suferit. Am lucrat însă constant, în această perioadă la îmbunătățirea portofoliului de produse si servicii, migrând din zona de soluții bazate pe tehnologiile unor companii terțe către soluții bazate pe produse software proprii și de la servicii punctuale la servicii recurente, precum abonamente software, servicii de mentenanță software și servicii cloud”, a declarat Cătălin Păunescu, CEO Star Storage. 

Una dintre direcțiile strategice la nivel internațional este înlocuirea sistemelor tradiționale, învechite, de tip ECM (Enterprise Content Management) cu produsul nostru fanion – SEAL – un sistem de ultimă generație pentru centralizarea, gestiunea și arhivarea continuțului. În plus, SEAL permite scenarii de utilizare inovatoare pentru gestiunea și arhivarea conținutului din sisteme de top, cum ar fi SAP, Salesforce și Microsoft SharePoint, precum și libertate totală în ceea ce privește modelul de implementare: la sediul clientului, în cloud privat, în cloud public (precum Microsoft Azure și AWS) sau modele hibride.

Lasă un răspuns

Articole pe aceeași temă: