Stiri Business Companii Tech

Victor – Asistentul virtual pentru beneficiarii cardurilor UP

10 ian. 2022 2 min

Victor – Asistentul virtual pentru beneficiarii cardurilor UP

Reading Time: 2 minute

Up România își extinde mijloacele de interacțiune cu clienții printr-un asistent virtual, disponibil pe toate platformele companiei – upromania.ro, uponline.ro și în aplicația Up Mobil. Asistentul virtual, Victor, a fost dezvoltat şi implementat prin Inform Lykos, partener de implementare DRUID, pe baza tehnologiei conversaționale proprietare, și poate fi accesat în orice moment.

Ce știe Victor

Beneficiarii actuali ai Up România vor putea afla de la Victor informațiile despre soldul din cont, cum să-și blocheze sau activeze cardul, care e valabilitatea sumei de pe card, unde pot utiliza biletele de valoare, cum să-și modifice PIN-ul sau numărul de telefon aferent contului. Pentru cei interesați, dar care nu sunt încă beneficiari ai produselor electronice Up România, chatbot-ul Victor va oferi detalii despre serviciile și produsele Up România.

Cu AI

Bazat pe inteligență artificială, asistentul virtual va putea interacționa cu publicul prin întrebări deschise. Astfel, prin procesarea limbajului natural, Victor va putea învăța din interacțiunile cu beneficiarii de carduri Up România pentru a le da răspunsuri complexe. Pentru nevoile specifice, utilizatorii vor putea începe o conversație direct din platformele companiei, fiind ghidați de sugestiile de subiecte făcute de Victor.

„Digitalizarea rămâne în centrul strategiilor de dezvoltare ale Up România. De aceea, ne concentrăm pe dezvoltarea soluțiilor de tip self-service, disponibile 24/7, la un click distanță pentru utilizatori. Implementarea chatbot-ului Victor este cea mai recentă experiență digitală modernă, prin care ne dorim să simplificăm și să personalizăm interacțiunea noastră cu beneficiarii cardurilor Up România, indiferent de produs. Victor, un nume care înseamnă „învingător în viață”, este gândit astfel încât să răspundă nevoilor recurente ale utilizatorilor Up România, folosind un limbaj simplu și natural”, a declarat Elena Pap, director regional Up Group.

Beneficiarii de carduri Up România vor putea în continuare interacționa cu reprezentanții Up România prin platformele de social media și prin call center-ul companiei, la numărul 021 402 82 23.

Array

Lasă un răspuns

Articole pe aceeași temă: