fbpx
Lifestyle Stiri

Wizz Air anunță opt rute noi din București, disponibile din august2 min

27/06/2020 2 min read

Wizz Air anunță opt rute noi din București, disponibile din august2 min

Reading Time: 2 minute

Compania aeriană low-cost Wizz Air anunță lansare a opt noi rute de la București către destinații din Italia, Norvegia, Germania și Grecia, zborurile urmând să fie disponibile din august, cu prețuri începând de la 119 lei.

Noile rute sunt de la București la Cagliari (Sardinia / Italia), Copenhaga și Bergen (Norvegia), Hamburg, Karlsruhe / Baden-Baden și Memmingen (Germania), Santorini și Mykonos (Grecia). Împreună cu aceste opt servicii noi, Wizz Air oferă acum 61 de rute către 20 de țări din București.

Bergen este a doua destinație din Norvegia, după Oslo, disponibilă pentru români prin intermediul Wizz Air, în timp ce Copenhaga este al doilea oraș din Danemarca, după Billund, care oferă oportunități de călătorie în rețeaua Wizz Air din București.

“Pe măsură ce ne redeschidem treptat rutele, considerăm că este la fel de important să adăugăm oportunități noi și interesante de călătorie pentru pasagerii noștri, păstrând siguranța și confortul. Am introdus măsuri suplimentare de sănătate și siguranță pentru pasageri și echipajul de la bord, astfel încât călătoria cu Wizz Air să rămână o experiență fără griji, cu tarife mici și atractive”, a declarat George Michalopoulos, Chief Commercial Officer al Wizz Air.

Din 2007, compania aeriană a transportat peste 22 de milioane de pasageri pe rutele sale din București. Acum, împreună cu cele opt noi rute, Wizz Air va oferi peste 3 milioane de locuri în rețeaua companiei aeriene de la București în 2020. Compania afirmă că sprijină, prin operațiunile sale din România, peste 2.250 de locuri de muncă locale în industriile asociate în 2020.

Tot luna aceasta, Wizz Air a anunțat că va aloca din noiembrie 2020 două aeronave Airbus A320 pe aeroportul Bacău, care devine astfel a 31-a bază a sa, de unde va lansa 12 rute noi.

Wizz Air a anunțat noi protocoale pe tot parcursul zborului: atât echipajul de cabină, cât și pasagerii sunt obligați să poarte măști, echipajul de cabină având și mănuși. Aeronavele Wizz Air sunt supuse periodic unui proces de nebulizare cu o soluție antivirală și toate avioanele sunt dezinfectate peste noapte cu aceeași soluție antivirală.

Fiecare pasager primește la intrarea în aeronavă șervețele igienizante, revistele de la bord au fost scoase din aeronavă, iar pentru toate achizițiile de la bord se recomandă plata contactless.

Leave a comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *