Stiri

Ziua de Conștientizare a Risipei Alimentare. „Credem că antreprenorii au și un rol social”

29 sept. 2022 2 min

Ziua de Conștientizare a Risipei Alimentare. „Credem că antreprenorii au și un rol social”

Reading Time: 2 minute

În România, ca și în întreaga Uniune Europeană, risipa alimentară reprezintă o problemă serioasă. În fiecare an, conform datelor UNEP pentru anul 2021, românii aruncă aproximativ 74 kg de alimente pe cap de locuitor.

În jur de 6.000 de tone de alimente, reprezentând circa 10% din totalul comercializat, ajung în fiecare zi în depozitele de gunoi, totalizând 2,2 milioane de tone într-un singur an, deși 4,5 milioane de români se confruntă cu dificultăți în asigurarea hranei de fiecare zi. În România, ca și în alte țări dezvoltate, risipa alimentară este un fenomen prin excelență urban, mediu în care sunt generate 95% din deșeurile alimentare.

Pe 29 septembrie, cu ocazia Zilei Internaționale de Conștientizare a Risipei Alimentare, Bonapp.eco, aplicație mobilă de cumpărături responsabile, a anunțat, în premieră pentru România, primele date despre comportamentul unei generații de consumatori care încearcă să evite risipa alimentară.

Într-o declarație pentru revista BIZ, Grégoire Vigroux, co-fondator Bonapp.eco, consideră că „antreprenorii au și un rol social, respectiv acela de a identifica probleme și de a oferi soluții convingătoare”.

Conform datelor WWF, 40% din producția de alimente la nivel mondial reprezintă risipă. Numai risipa alimentară este responsabilă de 10% din totalul emisiilor de gaze de seră la nivel global. Și doar în România, în jur de 5 milioane de tone de alimente sunt aruncate în fiecare an.

„Credem că antreprenorii au și un rol social, respectiv acela de a identifica probleme și de a oferi soluții convingătoare. Am lansat bonapp.eco din dorința de a combate și de a crește gradul de conștientizare cu privire la risipa alimentară.

Cu bonapp.eco, am dorit de asemenea să dezvoltăm o soluție pentru industria alimentară, pentru a ajuta companiile de profil să își valorifice stocurile de produse ajunse aproape de termenul de valabilitate. Comercianții cu care suntem parteneri prin aplicație pot vinde aceste produse la jumătate de preț, astfel încât utilizatorii pot împușca doi iepuri dintr-un singur foc: se pot bucura de produse de înaltă calitate, salvându-le în același timp de a fi aruncate la gunoi”, declară Grégoire Vigroux.

„Avem ambiția de a crea pentru partenerii noștri cea mai bună aplicație mobilă pentru combaterea risipei alimentare și de a continua să construim o rețea vastă de companii partenere. Astfel, în viitorul apropiat vom anunța o serie de parteneriate spectaculoase pentru platformă. Cu ajutorul partenerilor și consumatorilor fideli, pe care îi considerăm eroii noștri, anticipăm creșteri susținute ale volumelor de alimente salvate de la a fi aruncate”, punctează Grégoire Vigroux.

Cumpărăturile responsabile combat risipa alimentară

În cele 10 luni de funcționare, utilizatorii aplicației Bonapp.eco au „salvat” în total circa 7,5 tone de alimente, reprezentând o reducere a emisiilor de carbon cu peste 15 tone de CO2, echivalentul emisiilor unei mașini cu motor diesel care înconjoară Pământul de două ori pe la Ecuator.

Bonapp.eco are în prezent aproape 500 de comercianți parteneri în Cluj-Napoca și București, compania aflându-se în prezent în negocieri cu mai multe rețele de magazine și unități HoReCa.

Magazinele își construiesc singure ofertele, în general sub forma de pachete cu unul sau mai multe produse, uneori sub formă de „surprise box”, pentru acei clienți cărora le place să încerce lucruri noi. Marea majoritate a pachetelor disponibile, circa 95%, au discounturi de 50%, restul fiind cu reduceri de 70-90%.

Pe categorii, produsele cel mai des salvate sunt dulciurile, urmate de produsele alimentare, apoi de cele de panificație și patiserie, de produsele ready-to-eat și de meniuri.

Array

Lasă un răspuns

Articole pe aceeași temă: